Informații despre reducerea autonomiei odată cu temperatura exterioară

Una din informațiile cele mai așteptate în fiecare săptămână este cea despre reducerea autonomiei, odată cu scăderea temperaturii exterioare, care produce multa îngrijorare electromobiliștilor începători și despre care vom vorbi până spre începutul lunii martie.

Pe lângă faptul ca acumulatorilor nu le place frigul, procesul electrochimic fiind încetinit, o serie de consumatori suplimentari ridică consumul, reducând autonomia între două încărcări.

Răzvan, soția și Corsa-e au format singurul echipaj din garajul nostru virtual, care nu a înregistrat o creștere a consumului săptămâna trecuta

In principiu nimic grav, fără impact asupra drumurilor zilnice în oraș, dar important pentru drumurile lungi, chiar dacă sunt planificate cu grijă. Oportunități pentru surprize există tot timpul, cum a fost de exemplu blocarea stației de la Kaufland Deva, pentru participanții timișoreni la întâlnirea de la Păltiniș.

Automobile compacte

Grafic realizat pe baza informațiilor săptămânale comunicate de proprietari

La trei din cele patru modele pentru care primim informații, consumul din ultima săptămână a fost mai mare. Electroleul, condus de Bogdan, a mers la Păltiniș împreună cu noul Zoe, condus alternativ de Andra și Darius și a dovedit și de această dată că este mai înfometat de electroni.

După o săptămână de pauză, Radu a reluat naveta la București, pe care a înregistrat un consum mediu de 13.3 kWh/100 km, mai mare decât valorile obținute în septembrie.

Remarc o ușoară creștere a consumului mediu realizat, probabil datorat mersului într-o măsura mai mare cu faruri aprinse și climatizare pe căldură mai substanțială.

Radu Dimofte, proprietar Zoe din vara 2020
46 km cu un consum mediu de 11.5 kWh/100 km si medie orara de 26 km/h, este rezultatul unei „saptamani sedentare”, cum a denumit-o Răzvan

Doar Corsa lui Răzvan și-a păstrat bunele obiceiuri, cu un consum mediu identic cu cel de săptămâna trecută (11.5 kWh/ 100 km) în București.

Echipa Peugeot

Cu toate că 208-ul timișorean nu a raportat defecțiuni, cele doua 2008-uri din București, par sa fie urmărite de ghinioane cu soft-ul.

Grafic realizat pe baza informațiilor săptămânale comunicate de proprietari

Absența lui Silviu din grafic se datorează unor verificări în service:

Peugeot-ul meu nu a fost folosit, fiind în service pentru garanție.

Problema că revine mereu în P, și poziția P nu mai oprește mașina pe loc.

Silviu Matei, Peugeot e-2008

Echipa Kona

Foto – Marius Toma

Echipa Kona nu este cea mai numeroasă doar în statisticile noastre săptămânale, la fel s-a întâmplat și la Păltiniș. Un motiv ușor de explicat este cel invocat de Darius după primul său test cu mașina electrică care „alungă teama de autonomie”.

Acumulatorul de 64 kWh, eficiența ridicată și încărcarea rapidă, oferă proprietarilor de Kona, multă libertate de mișcare, fără prea multe griji despre stațiile de încărcare.

Grafic realizat pe baza informațiilor săptămânale comunicate de proprietari

Pe lângă grijile legate de recall-ul anunțat în câteva țări, Paul a sesizat zgomote la exemplarul său, care are cel mai mare număr de kilometri din cvintetul parcat în garajul nostru virtual.

Eu am o problemă cu un sunet de roată de bicicletă care se învârtește în gol. Se aude un fel de țăcănit la turații mici.

Despre consum Paul ne scrie:

Căldura stă la 22°C tot timpul.

Pe 17.10 am fost la Calafat pe niște drumuri de țară. Nu văd diferențe sensibile între consumul actual și cel din vară. E adevărat că nici nu mai merg cu viteză mare… A cam trecut luna de miere. Deși… La mine luna aia a ținut o juma’ de an!

Paul Vadeanu

Findcă graficul de consum a devenit prea încărcat și greu de urmărit, datorită variațiilor săptămânale, am ales o reprezentare cu interpolare polinomială, utilizată anul trecut cu rezultate bune pentru Hyundai Ioniq.

Interpolând valorile medii săptămânale, rezultă curbe mult mai apropiate de evoluția pe termen lung a consumului și mai ușor de urmărit.

Ce experiențe de toamnă ați mai avut cu mașinile voastre electrice?

Ce ați dori să mai știți despre utilizarea de zi cu zi a celor participante la proiectul Electromobilitate?

Scrieți-ne pe adresa office@electromobilitate.com sau la rubrica de comentarii. Va mulțumim pentru interes și colaborare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.