In 24 iulie, am primit un mesaj de la un electromobilist aflat la început de drum, care solicita o mână de ajutor:
Va salut!
Incerc marea greceasca cu degetul, adica cu un id4 pro. Ruta e Tm-Nis-Gevgelija-Nikiti.
In conditiile in care nu depasesc 110 la ora pe autostrada, credeti ca ma pot baza strict pe incarcarile de la Nis si granita Mkd/Gr? Nu am mai incarcat la statii de 100, cat ar dura un plin? La statie de 300 ajung la 100% in 50-55 min. Plec cu plinul facut din Tm, evident.
Ar fi 420 km prima etapa(1/2 autostrada, 1/2 national), si 327 a doua (doar autostrada).
Mulțumesc si bafta in demersul vostru!Dragoș – VW ID.4, Timișoara
Numiți-o ”electro-solidaritate” sau oricum altfel, realitatea este că Laurențiu (VW ID.4, Cluj) și Tudor (IONIQ 5, Timișoara) s-au pus de îndată pe scris. Laurențiu aducea experiența cu ID.4, iar Tudor pe cea cu traseul și încărcările între Timișoara și Grecia.
După aproape o lună de la primul contact, Dragoș a revenit cu următorul mesaj:
Va salut!
Am revenit, cu bine, din primul concediu cu o electrica. Acest lucru a fost posibil si datorita ajutorului pretios primit de la colegii Dvs, Laurentiu si Tudor, carora le multumesc mult si pe aceasta cale, pentru altruismul dovedit.
Masina (id4 pro) s-a comportat f bine, am reusit performanta de a incarca o singura data pe cei 920 km (de fapt, cu 40 km inainte de destinatie, am mai pus cablul pt inca vreo 6 kw, de care insa nu am avut nevoie decat pt tratarea range anxiety, s-a dovedit ca as fi ajuns cu 3-4% baterie la destinatie, repet, cu o singura incarcare 100%). Am mers cu viteza legala peste tot, iar pe autostrada nu am depasit 110 km/h.
Inca o data, mulțumiri și numai bine!
Cum scria nu demult un membru al comunități pe facebook:
MULȚUMIM Laurențiu și Tudor pentru mâna de ajutor întinsă colegului nostru electromobilist!
Înmatriculări Grupa Mare în Europa de vest
La fel cum am procedat cu comparația înmatriculărilor pentru VW ID.3 și Megane, concurenți direcți în categoria lor pentru buzunarele clienților, pe baza statisticilor furnizate de EU EVs aruncăm o privire la cele patru modele, pe care le-am asociat în Grupa Mare din cadrul proiectului Electromobilitate.
In timp ce pentru Volvo XC40 și Skoda Enayq înmatriculările au crescut față de anul trecut, ID.4 și IONIQ 5 au rămas în urma livrărilor din 2022 și chiar 2021.
După primele șapte luni din 2023, totalul înmatriculărilor celor patru modele însumează 77.392 exemplare, cu Enyaq în frunte cu 25.321 înmatriculări.
Pentru a înțelege cât este de mare pofta europenilor pentru aceste modele de dimensiuni mari, să aruncăm o privire și la statisticele fostei colege de echipă, Tesla Model Y:
- 87.314 înmatriculări în aceeași perioadă…
In direct cu utilizatorii
Tudor – IONIQ 5, Timișoara
În perioada 7-13 August IONIQ 5 a parcurs 173 km cu un consum de 15 kWh/100km. Am avut doar drumuri urbane și o singură sesiune de încărcare acasă. Am observat adunând datele că în această lună August am fost cam leneș cu plimbările și în general. În vara 2023 am parcurs cu aproximativ 1000 km pe lună mai puțin comparativ cu 2022. Am avut mai multe treburi pe lângă casă, iar în concediul de vară am călătorit cu avionul anul acesta.
Mihai – Skoda Enyaq, Bacău
În săptămâna 7-13 august am parcurs 102 km doar în oraș.
– consumul mediu a fost de 20 kWh/100km;
– am încărcat acasă prin Hidroelectrica.
Laurențiu – VW ID.4, Cluj-Napoca
În această săptămână am făcut un drum Cluj-Napoca – Craiova și prin împrejurimi. Consumul este rezonabil, deplasarea pe autostradă de la Turda la Simeria fiind făcută cu o viteză de 110 km/h în bord, cu 4 persoane. O încărcare intermediară la Kaufland Sebeș, restul încărcărilor la stațiile gratuite Type 2 ale Primăriei Craiova.
We are a team of electric car owners sharing our experiences with those who are interested. Starting in 2018, we collected information from 100 owners, documenting over 3.4 million km, mostly in Romania, with some input from our colleagues in USA, Finland, Germany, Italy, France and Switzerland.