Kona, Corsa, ZOE și Citigo – la ce să ne așteptăm în a doua iarnă?

Cu ajutorul informațiilor furnizate de patru participanți la proiectul Electromobilitate, care au depășit de mult cele 12 luni de colaborare convenite la primul contact, vom încerca să deslușim ce se întâmpla cu autonomia în al doilea sezon rece parcurs cu un automobil electric.

Am ales ca interval de timp pentru comparația dintre primul și al doilea an mijlocul lunii septembrie, când se încheie majoritatea concediilor și deplasările urbane sunt dictate de ritmul școlii, grădiniței și al programului de lucru.

Hyundai Kona – Titus (SB)

După un prim an prudent, cu deplasări locale în zona Sibiului și câteva frumoase excursii, Titus a început noul sezon rece cu drumuri frecvente la Cluj, care conțin și o bucată (tot mai lungă) de autostradă.

Cunoscând bine autonomia Konei, valorile de consum sunt sistematic mai mari, cel mai probabil datorită vitezei mai mari de deplasare.

Opel Corsa – Răzvan (B)

Chiar dacă în luna septembrie valorile medii săptămânale comunicate de Răzvan au fost cu puțin mai mici decât cele realizate în primul an, în octombrie și prima jumătate din noiembrie, observăm o creștere mai semnificativă a consumului.

Fiind vorba de drumuri parcurse exclusiv în București, cu viteză medie redusă, creșterea consumului are alte cauze, decât cele amintite în cazul Kona – Titus. O combinație de durată a preîncălzirii, condiții de drum, temperatura exterioară și interioară, poate fi cauza acestei creșteri, grija deosebită pentru autonomie din primul an diminuându-se.

Fiindcă Răzvan poate încărcă acasă, consumul ceva mai ridicat nu devine o problemă de găsire a unei stații publice libere și nici de costuri exagerate, Corsa excelând prin consumuri rezonabile pentru categoria sub-compactă.

Renault ZOE – Radu (PH)

Pentru cine nu a urmărit relatările trimise de Radu de 62 de săptămâni, este bine de știut că parcurge zilnic cu ZOE o navetă ceva mai lungă pe drumuri naționale, din apropiere de Ploiești până la București.

Daca v-ați pripit să trageți concluzia că în al doilea an electromobiliștii își cunosc mai bine mașinile și reducerea autonomiei nu-i mai sperie, generând un consum mai mare datorită (poate) condusului mai sportiv, Radu vine să infirme aceasta ipoteză în noiembrie, când consumul mediu a fost mai mic decât cel comunicat anul trecut. Este adevărat, că și vremea a fost ceva mai blândă și acest lucru poate fi cauza diferenței de 9-10% față de anul trecut.

Skoda Citigo – Doina și Wiwi (TM)

Pentru a sublinia, că nu există o singură valoare de consum pentru un anumit model și cu atât mai puțin pentru diferite cazuri de utilizare, am selectat valorile transmise de Wiwi pentru micuțul Citigo, condus alternativ cu Doina. Cu două excepții, valorile din al doilea an sunt mai mici, decât cele de anul trecut.

Poate rețineți, Wiwi ne-a informat că în 2021 a condus în modul ECO, care a fost suficient pentru a ține pasul cu circulația bară la bară din Timișoara, chiar dacă naveta zilnică include și o porțiune de DN, dintr-o comuna periurbană.

Deși este nesemnificativ mai mare ca valoarea de anul trecut (11.3 kWh/100 km) consumul mediu de săptămâna trecută (11.5 kWh/100 km) include și testul paralel pe autostradă și DN de duminica trecută, când micuțul Citigo a rulat cu o viteza mai neobișnuită: 120 km/h.

Concluzie ?

Scopul acestor patru exemple, total diferite prin modul de utilizare al fiecărui model electric de către proprietari a fost de a demonstra că, după primul sezon rece, teama de consumurile momentane ridicate dispare, iar valorile medii se stabilizează.

Cunoscând mai bine autonomia și rutinele de încărcare, în general începând din al doilea sezon, funcțiile de preîncălzire și climatizarea sunt utilizate cu mai puțină zgârcenie, iar drumurile lungi nu se mai parcurg cu teama de autonomie, doar cu prudența necesară unui sezon cu vreme capricioasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.