Echipele din proiectul Electromobilitate se transformă din timp în timp. Unii colegi schimbă mașina, trecând în alt trib. Cronica S34 ne rezervă un astfel de moment.

Gabi și tranziția la Grupa Mare
Gabi (Târgu Mureș) a făcut de mai bine de o săptămână tranziția de la echipa #konițelor la Grupa Mare, echipa formată din cele mai spațioase modele participante la proiectul Electromobilitate. Începând din luna mai 2023 am monitorizat un total de 85.934 km pentru #konița lui. Graficul parcursului pentru cele 116 săptămâni ne arată un mod de utilizare mai intens cu o valoare medie de ~740 km/săptămână și una maximă de peste 3000 km parcurși într-o singură săptămână.
Este un parcurs care vine cu ajutorul re-încărcărilor pentru că depășește limita de autonomie indicată de producător și acoperă 86.000 km în 2 ani și 3 luni, cu un consum de 14.3 kWh/100 km. Pe graficul de mai jos vedem cum Gabi a definit destul de multe valori minime sau a fost foarte aproape de minimele din echipă.
Și ceva maxime, în perioadele în care a participat la #RO1000Challenge sau a avut drumuri prin Europa, cu multă autostradă.





Astfel #konașul Gabi se transformă în #explorator, iar aventura electrică va continua în Grupa Mare, alături de Model Y, IONIQ 5, Enyaq, Capri și alte două Explorer din Cluj și Timișoara. Dacă doriți sa-i urmăriți în continuare electro-experiențele știți unde-l găsiți. Noi, #konașii, îl încurajăm să-și aștearnă experiențele cele mai interesante în articole.
Pentru consecvență și implicare …
Mulțumim Gabi!
Drumuri electrice în continuare! 🚙⚡️
#konițele „vechi” – săptămâna #34
O săptămână cu două raportări în grupa #konițelor „vechi”. Un parcurs total de 788 km și un consum foarte bun de 12 kWh/100 km, chiar dacă a fost o perioadă ceva mai răcoroasă, sau poate tocmai din această cauză, instalațiile AC luând o pauză după „orele suplimentare” prestate ultimele trei luni.
Daniel (Dej/CJ)
În săptămâna 18-24 august am acumulat următoarele date:
Kona și tata au avut un weekend plin, mergând la Baia-Mare, Satu Mare, Tășnad și înapoi.
Inițial ar fi făcut o încărcare la Tășnad pe AC, dar neavând cablul type 2 în mașină a rămas la o încărcare DC de 15 min la Mol, fiind și prima lui încărcare mai departe de casă.
Cristi (Bragadiru/IF)
Datele pentru săptămâna 34 (18-24 august) sunt următoarele:
- Distanță: 265.49 km
- Încărcări: 68.41 kWh (din PV)
- Costuri de încărcare: 0 RON
- Consum: 11.5 kWh/100 km

Experiențele ne definesc ca persoane, astfel consider ca o necesitate relatarea aventurilor electrice din poziția de early adopter. Aventurile au început în 2021 prin relatarea primei excursii electrice în Croația. Viața la bordul unei electrice poate lua forma multor sentimente, dar vă las să le descoperiți în cadrul articolelor de pe blog. De fel sunt inginer telecom, apreciez tehnologia de orice fel, sunt atașat de cărți și viața bună pe care am gustat-o. Am ca scop, precum orice părinte, să las copiilor o planetă locuibilă și o lume cel puțin la fel cu cea experimentată de mine. Consider că suntem obligați să acționăm pentru astfel de obiective, așa că … citim și ne electrificăm! 🙃














