#konașii: media socială și săptămâna #42

Săptămâna #42 ne aduce un parcurs de peste 5.000 km și un consum mediu în creștere. Având parte de un număr neobișnuit de mare de reacții în media socială la articolul precedent, mulțumim celor interesați, cărora le dedicăm timpul și efortul nostru colectiv de informare cât mai obiectivă, pentru a contura cât mai clar tabloul mobilității electrice privită de la volan.

Reacții pe social media

Rețelele sociale au devenit un mediu fertil de provocare și dezbinare, utilizate cu abilitate în toate domeniile, inclusiv cel al mobilității electrice. Suntem cu toții captivi în această comunicarea instantă pe care o oferă rețelele, lucru care ne ”obligă” să fim prezenți acolo. Încercăm fiecare să ne luăm informațiile de calitate și comentariile constructive.

Prietenul nostru Daniel a împărtășit cu noi detalii despre parcursul său și am dezvoltat într-o discuție privată:

Peste 2 ani de când conducem Konița 🚙. Aproape 40.000 km fără nici o problema tehnică sau de încărcare (peste 35.000km încărcat gratis).

  • Cel mai lung drum vara: Tulcea – Galați – București – Pitești – Slatina.
  • Plecat cu 90% și ajuns cu 8%. 3 adulți cu bagaje.
  • Cel mai lung drum iarna (@ -12°C) : Slatina – Pitești – București (@50km în oraș) – Brasov.
  • Plecat cu 90% si ajuns cu 8%. 3 adulți cu bagaje.
  • Pot spune ca pentur noi a fost cea mai bună alegere 🚙 pe lângă Tesla, Opel Ampera și Spring, la vremea aceea. Drumuri liniștite 🚙 și weekend fain 🤩🥂

Daniel ne-a lăsat și o mică galerie de imagini, de unde am ales și cover-ul pentru articol.

Mulțumim Daniel, drumuri bune!

Greu de înțeles?

Este oare greu de înțeles rolul mașinii electrice în societatea modernă? Nu ar trebui să fie! Am zis-o, dar o voi repeta de câte ori e necesar, electricele sunt ceva mai mult decât doar mobilitate.

Un vehicul electric are avantajul de a reduce semnificativ emisiile de CO2 și particulele în suspensie, în special PM2.5. Aceasta reducere este extrem de importantă pentru sănătatea noastră și a celor din jur, ca de altfel și pentru viitorul planetei. Am vorbit în articole recente, voi continua să aduc informații noi.

Este important de reținut că în cadrul proiectului Electromobilitate nu concurăm pentru premiul „cine ajunge primul?”, „cine merge mai mult fără pauze?” sau „care face mai mulți km zilnic”. Nu e concurs, ci un spațiu organizat, unde prezentăm informații reale adunate de la proprietari. În special pentru cei interesanți de aceste informații.

Există varianta să primiți informațiile direct pe e-mail. Puteți lăsa un comentariu, bifând notificarea pentru articole noi:

Bifând căsuța aferentă articolelor noi vă asigurați că le primiți în momentul publicării. Ajungeți astfel mult mai direct la datele și experiențele furnizate de utilizatori actuali ai celor mai diferite modele electrice, la statistici naționale și globale, la analize despre prezentul și viitorul mobilității electrice.

Evident sunt utile accesările pe blog sau ”share” pe social media, ne ajută să ne facem mai mulți prieteni și să ajutăm astfel, împreună, la schimbarea in bine pe care ne-o dorim cu toții.

Săptămâna #42

Săptămâna #42 a fost din nou una cu distanțe considerabile parcurse de Codruț și Gabi, care au avut drumuri mai lungi, Gabi ajungând până pe litoral.

Având în vedere drumurile care le face în această perioadă, Codruț și-a exprimat interesul de a trece de la raportarea săptămânală la cea lunară. Mulțumim pentru toate informațiile de până acum!

Valorile de consum s-au răsfirat de la 12.4 kWh/100km până la 15.3 kWh/100km. Le vedem mai bine desenate pe graficul consumului săptămânal.

Mediile de temperatură pe ultima lună au fost într-o descreștere continuă. De la 18°C, media săptămânii #39, ajungem la 10.6°C pentru săptămâna trecută. Știm deja după câteva ierni că temperatura e un factor important care influențează consumul. Observăm în graficul domeniului de consum acest fapt.

Detaliile trimise ce colegii de echipă ne ajută să înțelegem cum se comportă consumul în funcție de modul de utilizare și condițiile de drum.

Titus (SB)

Săptămâna 16-22.10:

  • distanță: 577 km
  • consum mediu: 15,3 kWh/100km
  • cost 30 ron

Daniel (CJ)

În săptămâna 16-22 octombrie Kona a acumulat următoarele date:

  • 603 km parcurși
  • consum mediu: 12.5 kWh/100 km
  • cost încărcări? 0 lei
  • 85 kWh încărcați.

Codruț (MM)

Săptămâna  #42:

  • Distanță parcursă: 1914.8 km
  • Consumul mediu: 14.5 kWh/100 km

Gabriel (MS)

Săptămâna  #42 a arătat așa:

  • Distanță parcursă: 1421.7 km
  • Consumul mediu: 14.1 kWh/100 km
  • Încărcare: acasă din panouri + 270 lei pentru 3 încărcări pe traseul Mureș-București-Constanța-retur

Distanța parcursă săptămâna aceasta e împărțită astfel:

  • Naveta: Luni – vineri
  • Sâmbătă am dat o fugă până în București pentru niște cumpărături, am văzut ce temperaturi sunt la mare și am decis să ne cazăm o noapte acolo. Am încărcat la stații de 75 kW. Până am intrat în mall și am făcut cumpărăturile, mașina era ready to go. Nu am avut probleme.

George (DB)

Am început săptămâna de la 2112 km, cu 50 kWh (85%) încărcat la Ledmax Blejoi cu 0,5 lei/kWh, cost total 25 lei. Nu pot să nu remarc și eu, fiindcă locația merită să fie popularizată, condițiile excelente de încărcare de la Ledmax Blejoi: 8 stații de încărcare, distribuitor de cafea și de răcoritoare, scaune pentru o așteptare cât mai relaxată, plata cu cardul la încărcare, fără aplicație, toaletă curată și civilizată.

Am parcurs 172 km în săptămână, exclusiv în oraș. Consumul mediu a fost de 12.4 kWh/100km. Am încheiat săptămâna la 2284 km pe bord și 58% autonomie, din 85% cât aveam la începutul săptămânii.

Cosmin (CJ)

Felicitări pentru acțiunea de la Sofia, abia aștept să citesc reacțiile voastre!

Săptămâna #42:

  • parcurs: 560.9 km
  • consum mediu: 13.8 kWh/100km
  • viteză medie: 45.4 km/h
  • temperatură medie: 10.6 °C

În plus față de parcursul normal pentru navetă am avut o ieșire în weekend până la bunici, unde am parcurs aproape 140 km, cu un consum mediu de 11.7 kWh/100km. Acest consum de weekend a tras consumul în jos, probabil aveam prima săptămână cu +14 kWh/100km.

Am încărcat în mare parte din rețea, doar 11 kWh clari din Solar, restul doar cu un un oarecare aport. Aștept momentul când voi putea măsura energia livrată în rețea, pentru că stația să știe să balanseze. Până atunci ne zbatem prin hârțogăria tipic românească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.