Nouă ne place iarna, așa că ne-am propus o ieșire în weekend la cabană.



Înainte să pornim am încărcat la 100%, drumul fiind de 196 km dus-întors până la Neagra, jud. Mureș. Mi-am propus să facem drumul fără nici o oprire și nici o încărcare pe drum sau la cabana. Balansarea la încărcarea de 100% a durat trei ore și a consumat 4 kWh de la 99% până la 100%. Am mai avut mașina încărcată complet doar pe 20 noiembrie anul trecut, de atunci am fost pe la 98% de trei ori.
Drumul a fost pe o temperatură de -5 grade și am ajuns la cabană cu o estimare de 134 km rămasă în mașină, suficient să fac drumul de 98 km până acasă.
La Neagra zăpadă mare și ningea ca în povești, fiind și cod galben.
M-am plimbat pe drumul de lângă cabana un pic, și am dat cu spatele cât să fotografiez cum am reușit să șterg praful de sub baterie. Unii amici fiind mai glumeți, subliniez că nu am rămas împotmoliți și nici niște urși sălbatici nu ne-au ajutat să ieșim din nămeți pe drumul înzăpezit, deși am fotografiat urmele lor proaspete, că ninsoarea era abundentă.


Drumul spre casă a fost ok, am pus pe tempomat 70 km/h și ocazional am rămas în urmă, față de prietenii mei. Se circula pe un carosabil semi curățat. Am ajuns acasă cu 26 km autonomie ramași în bord. Modul ECO a fost scos și la mers și la revenire. Încălzirea a fost pe 21 la dus, și 23 la revenire, prin modul auto. Consumul la final de săptămână s-a redus la 18.5 kWh/100 km, după 461 km parcurși cu viteza medie 40 km/h.


În luna ianuarie am parcurs 1176 km, cu un consum de 259 kWh încărcați după contor, din care 80 green sufficiency (de la panourile fotovoltaice).
Rezultă un consum de 22.02 kWh/100 km, după contor, deși pe bord cifrele au fost de 18-19 kWh/100 km.
A fost soare destul în luna ianuarie, așadar am mai reușit să acopăr prin panourile fotovoltaice o parte din încărcare.
În total, cu tariful de 0.70 RON pe kWh plafonat-compensat cât am de la 1 ianuarie, îmi iese 1000 km de parcurs la 207.48 de lei (această cifră nu include beneficiile fotovoltaice). Săptămâna viitoare se va face 1 an de când avem mașina, dar cifrele după un an întreg de exploatare cu sistemul fotovoltaic ajutând la încărcare le voi avea în luna martie, după ce îmi vine factura de curent.

Observator al proiectelor de finanțare pentru stații de încărcare prin AFM, Ministerului Energiei și PNRR. De profesie programator și expert în tehnologii Cloud, membru al programului Google Developer Expert în Cloud, guru cu 200K+ puncte pe Stackoverflow și speaker la conferințe internaționale. Prosumator.
Tech blogger pe medium.com și activitatea profesională pe kodokmarton.com