După excursia lui Alex D. (Model 3, București) la Praga și informațiile minuțios colectate, mă gândeam că aplicația Teslafi, pe care o folosesc de cinci ani doar pentru călătoriile mai lungi, va face o treabă bună pentru drumul din Motor City la ”Rivian City”, mai precis din suburbiile Detroit-ului până la Normal, Illinois, unde este în prezent singura fabrică Rivian.
Din pacate nu am reușit să restabilesc comunicarea între aplicație și mașină. Ca urmare, relatarea despre excursia de 1200 km se bazează pe câteva imagini captate de pe ecranul mașinii.
Dar mai întâi graficul de consum și informațiile primite de la colegul meu din echipa LR, George (Ineu).
Consumul mediu săptămânal
George – Model 3 Dual Motor, Ineu
Datele pentru M3LR Ineu:
- 393 km efectuați
- 11.9 kWh/100km consum mediu,
- încălțata cu anvelope allseason
- încărcat doar acasă din fotovoltaic
- fara probleme in continuare
Dan – Model 3 LR rwd, Motor City, Michigan
Soția fiind plecată în vizită la fiica noastră, volanul mi-a aparținut în totalitate săptămâna trecută, deși așa cum veți citi, l-am împărțit cu dărnicie cu AP-ul, care în sfârșit a funcționat fără surprize neplăcute!
Cei 1475 km parcurși, sunt cu mult peste media noastra obișnuită și provin din călătoria la fabrica Rivian din Normal, Illinois.
Consumul mediu de 16.9 kWh/100km este o urmare firească a temperaturilor sub 10o C și deplasării pe autostradă, pentru mai bine de 1200 km. In plus, costurile au fost ceva mai mari, după trei încărcări rapide la Supercharger și una lentă oferită vizitatorilor de Rivian în parcarea fabricii.
Vizita la fabrica Rivian din Normal, Illinois
Așa cum ați aflat din fotoreportajul publicat ieri, invitația de vizita fabrica cu ocazia transmiterii lansării noilor Rivian R2, R3 și R3X în California a fost irezistibilă.
Am pornit spre Rivian foarte devreme dimineata (3 am), pentru a mă strecura pe lângă Chicago înainte de începerea traficului de dimineață și a eternelor blocaje de trafic.
Fiind vorba de o călătorie de 600 km, într-un sens, am programat încărcarea până la 100% SoC, la priza din garaj.
Dimineața, aplicația Tesla îmi dădea prima veste bună a zilei:
- acumulatorul Panasonic, fabricat în 2018 este încă în măsură să asigure 300 mile (480 km) autonomie estimată, după aproape 140.000 km parcurși în 5 ani și 4 luni.
Bordul mașinii a confirmat că am 479 km ”disponibili” la 100% SoC, fără să uite să-mi amintească că pentru utilizarea zilnică este recomandat să limitez încărcarea la 80%.
Ei bine, 7 martie nu urma să fie nici pe departe o ”utilizare zilnica”, ci o călătorie de 600 km cu oră fixă de sosire, ce nu putea fi ratată, fiindca era vorba de mult așteptata prezentare a noului Rivian R2.
De unde provine diferența între autonomia estimată și cea reală?
Este o întrebare des întâlnită și, după aproximativ o oră de condus, am fotografiat diagrama care indică sursele de consum. La o temperatura exterioara de 2o C, condiționarea acumulatorului (încălzirea lui pentru a funcționa la temperatura optimă) era cel mai mare consumator, peste energia necesară deplasării cu viteza legală (70 mph = 112 km/h) și climatizării.
Alți factori cu impact puternic asupra autonomiei estimate sunt: vânt puternic, carosabil ud sau cu zăpadă, viteza sau climatizare excesivă și desigur temperatura exterioară.
Prima pauză de încărcare și dezmorțire
După 2h 39 min la volan în care am parcurs primii 284 km, aproape jumătatea drumului spre Rivian, o pauză bine venită pentru șofer și mașină, deși condusul a fost încredințat AP-ului (autopilot). Cu bucurie am constatat o funcționare îmbunătățită, fără frânări neintenționate, cum m-am plâns în repetate ocazii. Singura ezitare a fost într-o zonă, unde după reparații marcajele vechi au rămas vizibile și se suprapuneau cu cele noi.
După 16 min de încărcare mașina anunță că este gata de drum. Șoferul nu încă…
A doua pauză de mic dejun și încărcare pentru întoarcere
La mai puțin de 100 km de destinație, când era clar că voi ajunge la timp, traficul fiind cursiv, am luat o pauză de mic dejun.
Mașina nu ar fi avut nevoie de a doua încărcare până la fabrica din Normal, dar după mai bine de cinci ore de călătorie stomacul își cerea insistent drepturile.
Am utilizat pauza pentru o încărcare necesară drumului de întoarcere. De câte ori este posibil, prefer să încarc imediat după o etapă de drum, când acumulatorul este cald, decât după o staționare mai lungă, pe parcursul căreia ajunge la temperatura mediului.
Sosirea la Rivian
După 7h 40min, care includ doua încărcări și o pauză de odihnă, am ajuns în parcarea fabricii Rivian din Illinois, unde am aflat cu bucurie că stațiile de încărcare sunt la dispoziția vizitatorilor.
Despre ospitalitatea gazdelor, evenimentul legat de lansarea noului R2, R3 si R3X și mai ales turul de fabrică oferit cu această ocazie am scris pe larg.
Călătoria de întoarcere
După trei ore extrem de agreabile petrecute cu echipa Rivian și oaspeții lor, eram gata de drumul de întoarcere spre Motor City. Cu energia încărcată pe durata vizitei, TM 3 îmi indica 400 km autonomie estimată, ceea ce presupunea o singură oprire pe drumul spre casă.
Pauza de încărcare și masa
După două ore mai încordate, trecerea pe lângă Chicago este întotdeauna extrem de aglomerată cu camioane, am oprit la Supercharger și mașina m-a informat că în 15 min va fi gata de drumul spre casă.
Bineînțeles că mie mi-a luat ceva mai mult, până am comandat prânzul și am alimentat șoferul.
Sosirea acasă
După 17h 20min de la plecarea din garaj, din care trei ore am petrecut la Rivian, bordul indica un parcurs de 1212 km pentru ziua de 7 martie, care au trecut odometrul veteranei noastre peste 140.000 km.
Cu satisfacția unui eveniment memorabil petrecut alături de echipa Rivian și a ușurinței cu care AP-ul m-a condus fără incidente din Motor City în ”Rivian City” (Normal, Illinois) și înapoi, gândul fuge spre Europa și aventura cu NIO ET5 și stațiile de schimbare rapidă a acumulatorilor, care va începe la Frankfurt peste o lună.
My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.