Bilanț Kona – februarie 2024 încheie cea mai caldă perioadă din istoria recentă a planetei

Iarnă? Puțin, pe ici pe colo! Februarie 2024 încheie o perioadă critică din punct de vedere a temperaturilor înregistrate. Se încheie oare cea mai caldă iarnă de când efectuăm măsurători?

Decembrie +1.48°C peste perioada pre-industrială (1850-1900)
Ianuarie +1.52°C peste perioada pre-industrială (1850-1900)
Februarie +1.56°C peste perioada pre-industrială (1850-1900)

Cea mai caldă perioadă din istoria recentă a planetei

Traversăm, conform informațiilor oferite de Copernicus, serviciul European ce se ocupă de schimbările climatice, cea mai caldă perioadă din istoria recentă. După cum vedem mai jos, recordurile anului trecut au început în iunie și continuă în 2024.

Datele furnizate de serviciul European sunt procesate de Bogdan Antonescu (ClimExRo) oferindu-ne resurse și moduri diferite de citire a acestor date. Găsim pe site-ul ClimExRo, la secțiunea resurse, diferitele interpretări. Las și ultimul articol publicat pe InfoClima, o resursă în care se livrează săptămânal informații de calitate.

Ce nu înțelegem?

Ignorăm avertismentele specialiștilor. De ce? Pentru că pe mine nu mă afectează această încălzire globală. Nu o simt!

ÎNCĂ! vine eu și spun. Guvernele vor fi obligate să introducă anumite costuri pentru amprenta de CO2 sau, mai simplu, pentru emisii. Iar acest lucru nu se va întâmpla în 2050, ci mai curând decât ne imaginăm. Vom înțelege oare când vom avea factura în față? Va fi oare prea târziu?

Nu sunt un radical de felul meu, lucru care mă îndeamnă să preiau aceste informații ascunse și să le împărtășesc cu cei din jur. Orice persoană care își schimbă viziunea despre acest aspect este un pas înainte spre o amprentă de carbon redusă.

Dar să revin la întrebare. Ce nu înțelegem?

Nu înțelegem că planeta va trece împreună cu noi prin aceste schimbări climatice. Ca un partener. Dar va ieși cu sau fără noi. Se va reface, se va auto curăța, va face exact lucrurile pe care le-a mai făcut de atâtea ori în lunga ei existență. Nu despre clima e vorba! Nu despre planetă!

E vorba despre noi, mega prădătorul cum ne numește Harari, acest homo sapiens curios. Când vom înțelege că despre noi e vorba în acest proces de schimbare climatică?

Dacă noi suntem bolnavi și planeta e bolnavă, iar reciproca e mai valabilă ca oricând.

Bilanț Kona – Februarie 2024

Echipa proiectului Electromobilitate se apropie de 3.000.000 km monitorizați, mai multe detalii în articolul Bilanț februarie – călătoriile în străinătate și-au pus amprenta pe parcurs, consum și costuri. Ca o mărturie la cele scrise mai sus vă recomand și articolul Bilanțul veteranelor și ”conspirația 2024.4.4.4.4”, consumul electricelor nu minte. ”Electrocasnicele pe roți”, ”lanternele cu roți” sau ”telefoanele cu roți” continuă parcursul lor tăcut și fără emisii directe.

Bilanțul lui făurar, sau februarie cum îl denumim în modul uzual, este unul de peste 23.000 km parcurși cu un consum mediu de 15.2 kWh/100km.

Pe scurt sau telegrafiat 🙂

Dacă e să intrăm în detalii îl găsim din nou pe Codruț (MM) cu o zestre bună de kilometri parcurși, peste 5.700 de această dată.

Adrian (PH) a realizat cel mai bun consum în această lună, din discuțiile ce le-am avut se putea un consum și mai bun, dar câteva zile pe finele lunii l-au făcut să se grăbească puțin, cu impact asupra consumului. Consumul și parcursul sunt reprezentate vizual mai jos.

Costurile lunii februarie sunt prezentate și ele vizual, colegii sunt marcați deja pentru o identificare mai bună.

Cum s-a mai tot spus pe blog, costul este dat de sursa de încărcare. Vom vedea costuri mici sau chiar 0 (zero) în dreptul colegilor care încarcă din propriul sistem fotovoltaic sau la stații publice gratuite (mai sunt!) sau la locul de muncă. Codruț, Gabriel, Dana și George, Daniel, Dani și subsemnatul, adică mai bine de jumătate din konițe încarcă de la soare. Daniel are parte de un angajator implicat când vine vorba de tranziția la verde, după cum știm deja. Marius reușește să încarce în Reșița de multe ori fără cost.

Ca de obicei, includem raportările colegilor pentru a avea cât mai bună vizibilitate asupra comportamentului acestor mașini.

Titus (SB)

Luna 02.2024

  • distanță: 1.299 km
  • consum mediu: 15,11 kWh/100km
  • cost 156 ron

Observăm cum Titus a trecut la o nouă culoare în graficele sale. E drept, mai are câteva luni până intră în al cincilea an de utilizare, dar timpul și datele raportate zboară efectiv. Suntem imediat la mijlocul lui mărțișor 🙃

Adrian (PH)

Februarie 2024:

  • distanța parcursă 790 km
  • consum mediu: 14 kWh/100km
  • costuri încărcări: 130 lei

Costurile totale pentru încărcare, după 28.131 km sunt de 746 lei.

Codruț (MM)

Făurar la Maramu’:

  • parcurs: 5726 km
  • consum: 14.4 kWh/100km
  • energie consumată: 846 kWh

George (DB)

Luna februarie:

Parcurs total: 1008 km, ¾ în oraș iar restul pe DN-uri, pe distanțe de până în 150 km.


Consum mediu: 15,5 kWh/100km în lună și 13,4 kWh/100km pe ultimii 205 km.
Încărcări de la stații publice: 40 kWh, cost 60 lei.
Încărcări de acasă, din fotovoltaic: 115 kWh, cost 0 lei.

Cosmin (CJ)

Luna februarie a fost una cu o perioadă în care Kona a stat mai mult, din cauza unui mic accident.

  • parcurs: 899.3 km
  • consum: 15.9 kWh/100km
  • energie încărcată: ~210 kWh
  • costuri energie: 118.7 RON (13.2 RON/100km)

În perioada în care Kona a stat ne-am plimbat cu ”tractorul”. VW Polo 6R (diesel, 90CP) ne-a tocat creierii zilnic, voi reveni curând mai în detaliu legat de această experiență. 🙂

Dani (AR)

La final de februarie am înregistrat împreună cu „Kukoana”:

  • Parcurs: 3.712 km
  • Consum mediu: 14.7 kWh/100km, calculat ca medie ponderată pe baza valorilor săptămânale.

NOTA: Din păcate aplicația indică 12.38 kWh/100km, o valoare medie mai mică decât orice indicație săptămânală la bord în luna februarie, ceea ce generează confuzie.

  • Cost incarcare: 0 lei
  • Nu am avut probleme majore pana la momentul actual.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.