Andu (Model 3 LR, București) nu este primul coleg care și-a convins mai întâi tatăl, apoi fratele, să facă pasul spre universul mobilității electrice, dar fiind cel mai recent subliniază puterea exemplului personal.
Una din frânele majore în calea adoptării pe scară mai largă a deplasărilor tăcute și fără fum la eșapament este dezinformarea continuă, așa cum a scris Cristi (MYP, Brașov) într-un articol din primăvară:
Lipsa educației electromobilistice bazată pe experiența reală la volan și campania masivă de dezinformare a fost subliniată de vorbitori în prima zi a conferinței pe teme auto organizată de Reuters la Detroit în repetate rânduri.
Probabil cel mai cunoscut și vocal purtător de cuvânt al electrificării eficiente, rămâne Peter Rawlinson, CTO și CEO Lucid Motors. Chiar dacă s-a abținut de la cunoscuta comparație între ”smart range” bazat pe eficiență și ”dumb range” obținut cu acumulatori tot mai mari, fostul inginer șef pentru Tesla Model S a aruncat o săgeată spre GM, aflat peste drum de locul unde se desfășoară evenimentul, afirmând:
Pentru a atinge o autonomie apropiată de Lucid Air, noul model GM are nevoie de un acumulator de două ori mai mare. Secretul este eficiența și cu 5 mile/kWh Lucid a stabilit standardul internațional actual.
Peter Rawlinson, CEO Lucid Motors
NOTA: Valoarea 5 mile/kWh atinsă de Lucid Air, sau 8 km/kWh, este mai ușor de perceput în termeni de autonomie, reprezentând un automobil capabil sa parcurgă 400 km cu acumulator de 50 kWh, cu toate beneficiile de cost, masă proprie și impact asupra resurselor naturale, ce rezultă din utilizarea unor acumulatori mai mici.
Personalități marcante din lumea auto au vorbit despre simplitatea încărcării peste noapte acasă sau la locul de muncă în timpul orelor de program, în contrast cu obsesia actuală pentru rețele tot mai rapide, mai dense și mai costisitoare.
Dar cine va face această educație? Producătorii și dealerii reticenți la tranziție? Startup-urile dedicate proiectării și producției de vehicule electrice?
In cadrul proiectului Electromobilitate am ales varianta educației cu ajutorul utilizatorilor actuali, voluntari dispuși să-și investească timpul personal pentru a explica, documenta și promova avantajele mobilității electrice.
Este cazul lui Tudor (IONIQ 5, Timișoara), care și-a convins mai întâi mama, apoi tatăl, Marius (Model 3, Câmpina) care a dat un bun exemplu fratelui, Cristi (MYP, Brașov) care ne informează periodic că încă un membru al familiei a trecut la ”electrică” și Bogdan (Peugeot e-208, București) cu părinții. Sau invers, tatăl care a decis să cumpere un Spring și Mihai (Fălticeni) a preluat ștafeta cu al doilea.
In toate aceste cazuri educația despre noua formă de transport se face prin experiențe concrete, cifre și bilanțuri de încredere despre costuri, la care se adaugă oportunitatea de a conduce electric. Puterea exemplului personal este forța care accelerează adoptarea mobilității electrice.
Model 3 LR în cadrul proiectului Electromobilitate
Consum mediu săptămânal
Răzvan – Lituania
In săptămâna 42:
- am mers 618 km,
- am încărcat 76 kWh,
- am consumat 103 kWh
- consum mediu de 16.7 kWh/100km
- cost 0 EUR.
Am început iar munca, unde am încărcat mașina. O săptămână de muncă mai liniștită, cu ceva pregătiri pentru iarnă.



Andrada și Andu – București
Săptămâna trecută a fost una plină, drumuri prin Bucuresti, de două ori București-Pitești dus întors, un drum până la Piatra Neamț, ca să cumpăr împreună cu fratele meu noua lui mașină, un Model 3 Performance 2020 cu 145.000 km.
Încărcări făcute la Eldrive, Plugpoint, Elmotion și Hermes.
Raportul săptămânii:
- Distanta parcursa: 1479 km
- Consum mediu: 18.4 kWh/100 km
- Cost total: 258.98 lei
- Cost mediu/100 km: 17.51 lei
Moni și Dan – Motor City (Michigan)
O săptămână doar cu drumuri locale, pe o vreme neobișnuit de caldă și uscată, în care culorile de toamnă au pus stăpânire pe Motor City.
- parcurs: 229 km
- consum mediu: 14.4 kWh/100km
- încărcări doar acasă la priza casnică din garaj, după ora 23.
Un drum la aeroport pe autostradă nu a ridicat media de consum peste cea din luna octombrie, stabilizată în jurul valorii de 14.4 kWh/100 km după mai mult de 3500 km.
Vom vedea ce se întâmplă în continuare, după un drum la Chicago în ultimele zile din octombrie.


My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.













