Modele (mai) accesibile ca preț – perspective după salonul Auto Shanghai 2023

După un șir lung de anulări cauzate de pandemie, începute în februarie 2020 la Geneva, sau manifestări anoste, cum a fost NAIAS 2022, care s-a remarcat doar prin promisiunea unei investiții de 7.5 miliarde USD în rețeaua de încărcare din SUA, încrederea în formatul clasic al expozițiilor auto de mare anvergură era pe cale de dispariție.

Recentul salon auto de la Shanghai a transmis însă semnale clare, că industria auto din China dă tonul în domeniul electrificării, 70 din cele aproape 100 de modele noi lansate la Shanghai fiind NEV – New Energy Vehicles (BEV, PHEV, FCEV). Conținute în declarațiile liderilor industriei locale, planurile concrete ale producătorilor chinezi de a ataca piețele din toată lumea nu mai pot fi un secret. Este realitatea cu care marile firme din Europa se vor confrunta în următoarea decadă.

Ofensiva chineză într-un segment neglijat de producătorii europeni a fost cel mai bine exprimată de Patrick Koller, CEO Faurecia:

Europe is an ‘open lane’ for low-priced Chinese EVs.

Alte informatii amănunțite despre ofensiva chineză găsiți aici.

Un uriaș pornește să cucerească clienții de pretutindeni

După ce au ajuns să domine copios piața locală, care reprezintă peste 50% din vânzările mondiale de automobile electrice, producătorii chinezi au luat ca țintă Europa și alte piețe secundare mai mici (Asia de sud-est și America de Sud).

Un articol dedicat maturității producătorilor de automobile electrice, publicat în prestigioasa revistă germană MTZ – Motortechnische Zeitschrift, ajunge la concluzia că 57% din automobilele BEV (100% electrice) și PHEV (hibrizi plug-in) sunt asamblate în prezent în China. În anul 2021, o jumătate de milion de modele electrice au fost exportate din China, 40% dintre acestea ajungând la clienți europeni.

Am relatat și contabilizat în repetate rânduri atât importurile unor modele produse în China de marile nume internaționale: Tesla (Model 3 și Y), BMW (iX3), Polestar (2 și 3), la care s-au adăugat mai recent Smart #1, cât și cele ale firmelor autohtone Dongfeg (Dacia Spring), MG, NIO, BYD, GWM, Aiways, Maxus, etc.

In contextul creșterii exponențiale a înmatriculărilor globale de automobile electrice din primul trimestru, nu se mai pune întrebarea dacă există cerere suficientă. Rămâne însă de văzut cine va fi capabil să livreze cantitățile tot mai mari solicitate de publicul de pretutindeni, producătorii și furnizorii chinezi pornind cu un avantaj considerabil în această nouă competiițe economică globală.

Planurile de export prezentate la Auto Shanghai 2023

BYD – Build Your Dreams

Expansiunea rapidă, prin electrificarea gamei de modele, a făcut ca BYD să depășească în primul trimestru livrările VW din China, cea mai mare piață auto mondială.

Începând din toamna anului 2022, BYD oferă trei modele în Europa:

  • limuzina Han
  • SUV cu sapte locuri Tang
  • SUV compact Atto 3

Atto se bazează pe noua platformă dedicată a grupului BYD și toate variantele sunt echipate cu acumulatori LFP produși ”în casă”.

Un prim semnal de alarmă a fost transmis industriei europene de firma de închirieri auto Hertz, care a plasat o comandă de 100.000 exemplare pentru diferite modele electrice BYD, ce vor fi livrate în următorii cinci ani.

În plus, pe lângă zvonuri tot mai insistente a unei fabrici de acumulatori și automobile în Europa, BYD asamblează în Ungaria întreaga gamă de autobuze electrice.

Conform planurilor prezentate la Auto Shanghai, BYD intenționează sa exporte, începând din acest an, încă trei modele în Europa:

  • Seal – sedan segment D cu acumulator LFP 82 kWh, începând din luna septembrie 2023;
  • Dolphin – sedan segment C, acumulator LFP 60 kWh, începând din iulie 2023;
  • Seagull – mini cu preț sub 11.000 USD în China.

In prezent BYD livrează în Norvegia, Suedia, Danemarca, Marea Britanie, Franța, Germania, Olanda, Belgia, Austria și Elveția. Dacă în 2021 exportul total realizat de BYD a fost 600.000 automobile NEV (BEV+PHEV), planurile pentru 2026 țintesc 120.000 de exemplare doar în Germania.

Ținând cont că fostul producător de baterii pentru industria electronică a început asamblarea de automobile în urmă cu doar 20 ani, duelul cu firmele europene tradiționale, pe teren propriu, va fi interesant de urmărit pentru clienții în căutare de modele la preț mai accesibil. Experiența Dacia Spring dovedește că, atunci când prețul este atractiv, clienții europeni nu sunt prea interesați de locul unde a fost produs automobilul.

Cât de rapid reacționează BYD la schimbările din piață, este dovedit și de locul doi mondial (sursa: Financial Times) în clasamentul producătorilor de acumulatori auto, după gigantul CATL, și locul patru în clasamentul celor mai valoroase concerne auto, înaintea unor firme renumite și cu tradiție din Europa (Mercedes, VW, BMW, etc.)

Sursa: Companies Market Cap

 

Geely 

Geely a intrat pe piața europeană în 2010 prin achiziția firmei sudeze Volvo, ce lâncezea în portofoliul de mărci aparținând grupului Ford. În plus, fondatorul imperiului industrial Zeijiang Geely Holding, Li Shufu, deține 10% din acțiunile Mercedes Benz, care au deschis calea colaborării și au dus la înglobarea mărcii Smart într-un JV (joint venture).

Primul model asamblat în China, Smart #1, care a crescut între timp cât Kona, se poate comanda în Germania (42.450 Euro) începând din toamna anului trecut. La Auto Shanghai, Geely a prezentat viitorul model Smart #3 destinat tot europenilor.

In domeniul premium, Geely este activ cu două marci în Europa: Lynk&Co și Polestar, un JV cu Volvo. După rezultatele bune din 2022 și lansarea în producție a noului model Polestar 3, planurile pentru 2023 prevăd o creștere de 60%, ceea ce reprezintă 80.000 exemplare livrate pe plan global. In 2024, gama de modele va crește cu Polestar 4, prezentat la Shanghai.

Chiar dacă pe piața chineză, Geely oferă modele premium sub marca Galaxy, pe plan internațional a preferat să lanseze un brand nou denumit Zeekr, care va fi disponibil în Europa (Suedia și Olanda) în ultimul trimestru din acest an.

Geely este activ pe plan internațional și în domeniul modelelor sport, după achiziția Lotus în 2017 și o participare tot mai consistentă la Aston Martin.

SAIC – MG Motor

Despre extinderea gamei (100% electrice) MG în Europa am relatat în decursul timpului și mai recent, cu ocazia aniversării de 100 ani a prestigioasei firme britanice, preluată în 2007 de SAIC – Shanghai Automotive, odată cu achiziția unui rival, Nanjing Auto.

MG este disponibil în 16 țări europene și începând din septembrie 2022 pe cea mai mare piață auto, Germania. În primul trimestru din 2023 s-au înmatriculat peste 13.000 exemplare în Europa de vest, MG 4 ocupând locul 12 în Germania (Sursa – EU EVs). În plus, MG 4 ocupă poziții în Top 20 din mai multe țări vest-europene: Spania – locul 5, Italia – locul 10, Danemarca – locul 16, Irlanda – locul 20 (Sursa EU EVs).

Spre deosebire de primele modele, MG 5 și ZS, asamblate pe platforme mixte, MG 4 se bazează pe platforma dedicata MSP – Modular Scalable Platform a concernului SAIC.

Noul model prezentat la Auto Shanghai, Cyberster, nu va contribui substanțial la volumul de vânzări, fiind un produs de nișă, dar are rolul de a reînnoda firul cu tradiția mărcii britanice, specializată în automobile sport de gabarit redus, extrem de populare în secolul trecut, când erau echipate cu motoare termice.

Nio

Nio a început activitatea în 2014 și după o lansare furtunoasă cu modelul super sport EP9 în 2016 și un record de viteză pe celebrul Nürburgring, primul model de serie Nio ES8 a fost livrat în 2018, urmat la scurt timp de ES6. In 2022, anul primelor exporturi în Europa, producția a atins 200.000 exemplare.

Prezența în Norvegia, Danemarca, Suedia, Olanda și începând din octombrie 2022 în Germania, se bazează pe extinderea rețelei de schimbare rapidă a acumulatorilor, o soluție care înlocuiește încărcările pentru călătorii lungi cu o pauză mai scurtă decât cea necesară alimentării clasice cu combustibili fosili.

Pe lângă stațiile de la Zusmarshausen (in apropiere de Augsburg) și Hilden (lângă Düsseldorf), cea de a treia din Germania este în fază de teste la Berlin. Urmează Leipzig, Regensburg, Waldlaubersheim și Grossburgwedel, toate amplasate în parcări mari pe autostrăzi.

Mai multe detalii despre atacul Nio în segmentul auto premium și despre stațiile de schimbare rapidă a acumulatorilor găsiți în articolul: Audi și NIO – diferențe și asemănări.

Planul Nio, prezentat la salonul auto de la Shanghai, prevede extinderea gamei de modele și a reprezentanțelor internaționale în 25 de țări. Pe lângă o variantă actualizată a primului SUV ES8, începând din luna mai vor fi disponibile pentru clienții europeni sedanul ET7 și un SUV denumit în Europa EL7, plus varianta coupe EC7. Conform recentelor declarații ale fondatorului firmei, William Li, un automobil compact, dedicat clienților europeni, este în fază de proiectare.

In loc de concluzii

Este mult prea devreme pentru orice fel de concluzii despre succesul ofensivei chineze în Europa. Cu toate acestea, lecția Dacia Spring, la capătul de jos al prețurilor, ne-a dovedit că, atunci când prețul este accesibil unui număr mai mare de clienți, locul unde se produce modelul este mai puțin important pentru o vastă majoritate de potențiali cumpărători.

Importuri din China prezente în statisticile europene (de vest) din trimestrul I (min 100 exemplare. Sursa: EU EVs)
  1. MG – 13.809
  2. Polestar – 6.720
  3. Dacia Spring 3.644
  4. Maxus – 492 (microbuze și furgonete de marfă și persoane)
  5. GWM – 249 (Great Wall Motors)
  6. Nio – 230 (startup)
  7. BYD – 188
  8. Aiways – 169 (startup)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.