Tesla la Earth Day, Timișoara și T.H.O.R ECO Challenge, Iași

Săptămâna trecută a fost marcată de evenimente minunate organizate cu ocazia celebrării Zilei Pământului. În rândurile de mai jos, am să menționez două dintre ele, cel de la Timișoara, organizat de echipa Electromobilitate și cel de la Iași, organizat de T.H.O.R.

EARTH DAY 2023 – TIMIȘOARA

Cu ocazia aniversării primilor cinci ani de la inițierea proiectului și celebrarea Zilei Pământului, echipa Electromobilitate a organizat o serie de evenimente săptămâna trecută la Timișoara, locul de unde a demarat proiectul nostru în 2018.

Programul evenimentului:

Joi, 20 aprilie 2023
● ora 11:00, Biblioteca UPT: conferință de presă, întâlnire cu participanții la proiect
● începând cu ora 13:30, parcarea Bibliotecii UPT: întâlnire cu studenții și cadrele didactice de la Politehnică

Sâmbătă, 22 aprilie 2023
● orele 10:00 – 13:00, Piața Victoriei: întâlnire cu publicul timișorean
● orele 17:00 – 18:00, zona centrală: Timișoara verde, o simulare a unui viitor tăcut și fără emisii în zona centrală – circuit demonstrativ cu automobilele electrice

Detalii despre eveniment, găsiți aici și în mai multe articole dedicate.

Mulțumim timișorenilor pentru interesul dovedit, participanților pentru entuziasm și organizatorilor pentru strădania ca totul să decurgă cât mai bine. Recunoștința noastră domnului decan Dan Lascu, partenerilor de la lektri.co și Primăriei Timisoara. Vom reveni în orașul de pe Bega pentru Earth Day 2024!

echipa Electromobilitate

T.H.O.R. ECO CHALLENGE – IAȘI

Sâmbătă 22 aprilie 2023, a avut loc la Iași prima etapă din Campionatul de Eco-Mobilitate, THOR ECO CHALLENGE, eveniment organizat de comunitatea Tesla Happy Owners România!

”La start au fost prezente 12 echipe, care s-au duelat pe un circuit 100% urban, pentru a demonstra că echipa lor este cea mai eficientă de pe traseu. Sutele de oameni prezenți la eveniment, au luat contact cu mașinile electrice și au fost impresionați de ceea ce au văzut.

A fost o sâmbătă perfectă, care va intră în istoria Iașului că fiind prima cursă pe circuit exclusiv pentru vehicule electrice!

Mulțumim Primăriei Iași, în special domnului primar pentru susținere și disponibilitate, Poliției și Jandarmeriei pentru amabilitate și deschidere, sponsorilor fără de care acest eveniment nu ar fi existat și nu în ultimul rând participanților care au fost la înălțime!

Ne vedem la etapa următoare!!!”

Sursa: postare facebook
”Sâmbătă 22 Aprilie a debutat la Iași  T.H.O.R ECO CHALLENGE un raliu de regularitate destinat exclusiv mașinilor electrice.

La start au fost prezente 12 echipe, împărțite în două categorii de concurs în funcție de dimensiunea bateriei, clasa mini (sub 40 kwh ) neavând numărul minim de participanți (3).

După 8 ore de concurs câștigătorii ambelor clase au reușit să parcurgă în plin trafic peste 200 km cu o medie de consum sub 115 Wh/km.
 
In timpul cursei de regularitate, la zona de "boxe" pe durata celor 8 h peste 30 mașini electrice au fost admirate și testate de sutele de oameni ce au venit să vadă live cele mai noi modele și să discute cu posesorii lor despre avantajele și performanțele ce le oferă,

Iașul a fost doar prima oprire a caravanei THOR ECO CHALLENGE fiind programate deja alte 4 etape la Alba Iulia/Ciugud -20 mai,  ,Călărași-24 iunie, Brașov-22 iulie și Miercurea Ciuc - August, unde va invitam pe toți să participați.

Înainte de a fi o competiție, THOR ECO CHALLENGE este o întâlnire între pasionații de ECO Mobilitate și o reuniune între prieteni vechi și noi.

La final, pentru pasionații de cifre, vă prezentăm datele de eficiență obținute de fiecare participant în concurs:
  
Grupa 40-65 kWh

   Ture     Kilometri                 Consum mediu              Model
1   14         220                     103 wh/km             M3 SR 55 kWh    
2   13         204                     105 wh/km             M3 SR 55 kWh
3   13         204                     111 wh/km             Kona 64
4   13         204                     113 wh/km             M3 SR 55 kWh
5   12         188                      85 wh/km             Dacia Spring 
6   12         188                     101 wh/km             MY SR
7   11         169                     111 wh/km             Kona 64
   
Grupa peste 65 kWh

    Ture     Kilometri                Consum mediu              Model
1    14         220                    114 wh/km             M3 LR
2    13         205                    108 wh/km             M3 LR
3    12         188                    107 wh/km             MY LR
4    12         188                    110 wh/km             M3 LR
5    11         172                    143 wh/km             M3 performance


Informații primite de la Dan Dumitru, președinte T.H.O.R.

ECHIPA TESLA ÎN SĂPTĂMÂNA 17-23 APRILIE

Din raportările celor cinci colegi care au furnizat informații pentru săptămâna trecută, am cumulat un parcurs de 3848 km, cu un consum mediu de 16,5 kWh/100 km. Costurile de încărcare au totalizat 574 lei, reprezentând o medie de 14,9 lei/100 km.

Graficul de consum mediu săptămânal pentru Model 3 arată astfel:

În graficul de consum mediu pentru Model Y, am atașat și M3-ul SR al lui Marius (Câmpina) pentru cei interesați de o comparație Model 3 – Model Y.

După participarea la evenimentele de la Timișoara, Octavian este la prima raportare cu noul Model Y Long Range, cea de a treia mașină despre care relatează pe blog, începând din iunie 2021, după Mitsubishi Outlander PHEV și Dacia Spring.

Ovidiu – București (Model Y Performance)

Săptămâna trecută MYP a parcurs 510 km, cu 91 kWh consumați din baterie și 17,8 kWh/100km consum mediu. Drumuri doar prin oraș, ceva mai liber, viteza medie 27 km/h și ceva mai cald față de săptămânile trecute cu o medie de 15,5 grade. Încărcări doar la birou cu costuri zero.

TeslaMate raportează un consum ceva mai mare – 18,9 kWh/100km și 114 kWh consumați.

Cristian – Brașov (Model Y Performance)

În săptămâna 17-23 aprilie am condus doar 111 km, având un consum mediu de 15,5 kWh/100 km. Am încărcat o singură dată, acasă.

Octavian – Sibiu (Model Y Long Range)

Săptămâna trecută am parcurs cu noua mașină, Tesla Model Y, 1605 km la un consum mediu de 18,7 kWh/100 km. Costul încărcărilor a fost de 463 lei.

Încă nu am apucat să-mi strâng gândurile despre mașină. Încă nu a trecut extazul!

Îmi place foarte mult mașina și sunt mulțumit de ea! Cu toate că am parcurs atâția km, încă nu a trecut o săptămână de când am mașina.

George – Sibiu (Model 3 Long Range)

Pentru săptămâna trecută am următoarele informații:

  • km parcurși – 304
  • kWh consumați – 48
  • consum mediu – 15,8 kWh/100 km
  • cost încărcări – 0

Marius – Câmpina (Model 3 Standard Range)

Cea mai mare parte a parcursului din săptămâna trecută a fost realizată în călătoria la Timișoara, unde am participat la evenimentul organizat de echipa proiectului Electromobilitate, cu ocazia celebrării Earth Day (Ziua Pământului).

O parte din echipa Electromobilitate

Am să prezint cele mai interesante detalii despre întregul parcurs.

Câmpina (SoC 87%) – Sibiu (SoC 26%)

Brașov – Sibiu
  • distanță parcursă – 227 km
  • timp deplasare – 218 minute (62,5 km/h)
  • consum mediu – 12,6 kWh/100 km (28,7 kWh)
  • SoC consumat – 61%
  • încărcare CCS Kaufland Sibiu – 57 minute – 39,8 kWh (SoC 26-100%) – cost 0 lei

Kaufland Sibiu

Sibiu (SoC 92%) – Timișoara (SoC 13%)

  • distanță parcursă – 267 km
  • timp deplasare – 163 minute (98,3 km/h)
  • consum mediu – 13,8 kWh/100 km (36,9 kWh)
  • SoC consumat – 79%
  • încărcare CCS Piața 700 Timișoara   – 68 minute – 48,44 kWh (SoC 9-100%) – cost 53,28 lei
Timișoara Piața 700

Timișoara (SoC 95%) – Sibiu (SoC 12%)

  • distanță parcursă – 261 km
  • timp deplasare – 150 minute (104,4 km/h)
  • consum mediu – 15,5 kWh/100 km (40,5 kWh)
  • SoC consumat – 83%
  • încărcare SuC Sibiu – 13 minute – 24 kWh (SoC 9-54%) – cost 40,8 lei
SuperCharger Sibiu

Sibiu (SoC 54%) – Câmpina (SoC 65%)

Sibiu – Brașov
  • distanță parcursă – 222 km
  • timp deplasare – 206 minute (64,7 km/h)
  • consum mediu – 12,0 kWh/100 km (26,8 kWh)
  • SoC consumat – 55%
  • încărcare CCS Kaufland Brașov – 57 minute – 38,3 kWh (SoC 16-84%) – cost 0 lei
Brașov – Câmpina

Peste 1000 km din parcursul săptămânii au fost realizați în călătoria la Timișoara.

Per total, datele săptămânii trecute arată astfel:

17-23  APRILIE  2023
  • km parcurși – 1318
  • kWh consumați – 177
  • consum mediu – 13,4 kWh/100 km
  • durată deplasare – 1122 minute
  • viteza medie – 70,5 km/h
  • temperatura medie a aerului – 12,2 grade Celsius
  • kWh încărcați – 189,6
  • cost încărcări – 94,08 lei

Am avut 5 sesiuni de încărcare – 3 dintre ele la Kaufland-uri (Ploiești, Brașov și Sibiu), gratuite, folosind cupoane.
O încărcare la una din stațiile primăriei din Timișoara, 48,44 kWh x 1,1 lei/kWh = 53,28 lei.
O încărcare scurtă la SuperCharger Sibiu, 24 kWh x 1,7 lei/kWh = 40,80 lei

Statistică luna aprilie 2023

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.