Fiind perioada concediilor este firesc ca tema principală a sezonului să fie călătoriile lungi de vară.
Întâmplarea a făcut săptămâna trecută, ca patru colegi din Grupa Mare a proiectului Electromobilitate să pornească pe trasee orientate aproximativ în cele patru direcții ale punctelor cardinale.
Edy – Niro, Târgoviște: 1100 km spre Nord-Est
Ultima săptămână a fost intensă pentru Niro…I-am făcut și un tuning … am pus sticker cu 1.2L la derută pentru șmecherașii din trafic.
În total am mers 1518 km cu costuri pentru încărcare de aproximativ 10 lei (nu am greșit…cred că a fost totuși mai puțin).
Am inceput săptămâna cu un drum la București, iar marți am plecat la Oradea. La drum lung s-a comportat mașinuța impecabil. Nu mă așteptam să meargă atât de bine. Înainte de plecare am incarcat-o 80% la DC și 20% acasă.
Am ales să merg pe Valea Oltului și am avut noroc, pentru că deși se lucra la drum, nu am stat în trafic mai mult de 30 min. Am ajuns in Sibiu la Lidl cu 57% baterie și am încărcat până la 80%. Aici a fost greșeala mea. Trebuia să încarc 90+% să ajung în Oradea cu 20% SoC.
Așa a trebuit să opresc 40 min să mănânc în Huedin, timp în care am încărcat la o stație gratuita Telekom. Este un oraș micuț, cu prețuri chiar ok.


La întoarcere din Oradea am încărcat 100% la Kaufland AC și am plecat înapoi spre casă. Am ajuns la Sibiu cu 21% baterie și am încărcat până la 80%. Am ales sa mă întorc pe Brașov și am prins noapte și ploaie. Consumul mediu a fost undeva la 15.5 kWh și la dus și la întors.
Abia aștept să vina săptămâna viitoare să merg la Baia Mare!
Peter – IONIQ 5 AWD, Timișoara – călătorie spre Vest (Novi Sad, Serbia)
Datele din săptămâna 30 (25.07-31.07) pentru IONIQ 5 AWD din TM sunt următoarele:
- Distanța parcursă: 447.3 km
- Tip traseu: 72% drumuri naționale, 28% oraș
- Viteza medie: 39.7 km/h
- Consum mediu: 16.1 kWh/100km
- Total încărcări: 49 kWh
Costul total pe luna iulie a fost 127 RON (încărcări făcute exclusiv acasă). Am reușit să încarc de două ori la Kaufland Sebeș, pe cupoane. Mare minune, la Kaufland în Timișoara am prins loc doar de vreo 2 ori anul acesta. Am mai încărcat la Hotel Continental Tg Mureș respectiv la Hotel Prezident Novi Sad, fără niciun cost suplimentar.
Am mai făcut un drum în afara orașului, de la Timișoara până la Novi Sad (Serbia). Planul era să fac drumul dus-întors fără încărcare, dar spre surprinderea mea hotelul avea încărcător, așa că am profitat de el. Puteam face drumul lejer fără nicio încărcare, am consumat doar 33% din baterie până la Novi Sad.
Energie obținută de la panourile solare: 3.7 kWh (așa îmi trebuie dacă parchez la umbră).
NOTĂ: După 18 săptămâni de primăvara și vară, în majoritatea timpului la Timișoara, IONIQ-ul lui Peter a umplut acumulatorul (74 kWh util) cu energie de la soare, produsă de sistemul fotovoltaic ce face parte din echiparea de top. Din păcate nu am aflat cât costă opțiunea individual, fiind la pachet cu alte bunătăți oferite de Hyundai pentru acest model, prin urmare eficiența economică este mai greu de estimat.
În această perioadă Peter a parcurs 8.793 km, cu un consum mediu raportat la bord de 19.2 kWh/100 km. Fără să filozofăm prea mult pe tema energiei recuperate prin frânare regenerativă, sau a celei pierdute la încărcare, să reținem că din energia totală consumată (1688 kWh) 4.4% a fost produsă la bord de la soare.
Laurențiu – ID.4, Cluj – călătorie spre Sud Est
Tudor – IONIQ 5 RWD, Timișoara – 2500 km spre Sud, în Grecia

Am fost în concediu săptămâna trecuta în Grecia, ocazie cu care am acumulat peste 2500 km.
In perioada 18-24 Iulie 2022, IONIQ 5 a parcurs 1253.1 km cu un consum de 18.7 kWh/100km. Această distanță include drumul TM-Lefkada (1117 km), restul fiind parcurs în oraș. În această perioadă am încărcat 283.62 kWh cu un cost de 207.19 RON (0.73 RON/kWh).
În luna Iulie am parcurs 3893.7 km cu un consum de 19.02 kWh/100 km și costuri de 17.5 RON/100km.
Drumul spre și dinspre Grecia a fost…GROAZNIC. Dar nu din cauza mașinii sau a încărcărilor, ci din cauza timpului de așteptare la vămi… aproape 4 ore la dus și 2:40h la întoarcere, când am decis să împărțim drumul în două și ne-am oprit peste noapte la Nis, unde am cinat și ne-am odihnit.
Mai multe detalii despre călătorie, încărcări, costuri, voi include într-un articol pe care încerc să-l scriu cât de curând posibil. Dacă aveți drum programat spre Grecia, indiferent de sistemul de propulsie al mașinii, în primul rând înarmați-vă cu muuuuultă răbdare și încercați să găsiți puncte de trecere ale frontierelor mai mici, mai puțin aglomerate.
Aș mai face drumul acesta? Da, dar cu oprire peste noapte undeva pe drum. Chiar și cu oprire, perioada de așteptare e lungă și frustrantă. Cel mai probabil, pe viitor vom alege avionul, deși cu masina e comod în Grecia pentru că ai libertate de mișcare pentru a vizita diferite plaje/obiective.
Bilanț iulie Grupa Mare
Consumul mediu săptămânal

We are a team of electric car owners sharing our experiences with those who are interested. Starting in 2018, we collected information from 83 owners, documenting over 2.5 million km, mostly in Romania, with some input from our colleagues in USA, Finland, Germany and Switzerland.