În continuarea articolului ce sumarizează experiențele mele din peste 1 an electrizant revin cu partea a-2a, ce conține informații cel puțin la fel de interesante ca prima parte.
Au mașinile electrice mai multe probleme decât cele pe combustie?
Din experiența mea și din cea a comunității, primele mașini care se livrează atunci când un nou model apare pe piață, ajung la clienți cu o serie de probleme, care se rezolvă în proporție de 90% printr-un upgrade de software la reprezentanță sau prin OTA (over-the-air). Pe măsură ce mașinile se produc în serie, problemele se rezolvă și se livrează direct fără probleme.
Specific, despre mașina mea, au fost probleme cu erori pe bord, probleme cu motorul electric și probleme cu sistemul de răcire, însă toate s-au rezolvat prin vizite gratuite relativ scurte, de 1-2 zile, la reprezentanță pentru a modifica din software anumiți parametri. Față de când am luat-o, acum practic este altă mașină. Este „usual practice” ca la primele modele noi, bateriile să aibe viteză mai mică de încărcare la lansare, iar mai apoi, cu software update, să mărească viteza de încărcare (să scurteze timpul de încărcare).
De ce o mașină electrică second hand poate fi mai bună decât una nouă?
Concluzia mea este că mașinile electrice având mai puține componente, există mai puține probleme potențiale care pot apărea și care, chiar dacă apar, se pot rezolva relativ ușor prin modificări de software.
Din motivul acesta, mașinile second hand pot avea mai puține probleme decât o mașină cumparată nouă din primele serii, imediat după lansarea producției. Consider că în timpul de la productie până la livrarea către client mașina nu beneficiază de actualizări, în timp ce un model second hand poate avea update-urile făcute la reprezentanță la zi.
Concluzii
Eu sunt foarte mulțumit de experiență overall, am dus subiectul mașinii electrice la nivel de pasiune și voi continua să o fac.
Problemele care au apărut de-a lungul timpului au fost mici față de beneficiile pe care le-am primit la nivel de satisfacție, costuri, conveniență în anumite situații și pasiune.
Consider că decizia achiziționării unui vehicul depinde de nevoile fiecărei persoane și eu, prin experiențele mele, pot ajuta la luarea unei decizii calculate. Recomand tuturor să facă un test drive cu o mașină electrică, înainte de a lua decizia finală.
Bonus tip: întâlnirile cu oamenii ce dețin mașini electrice sunt fenomenale, suntem foarte pasionați și entuziasmul comunității este de nedescris!
Las mai jos o galerie de imagini adunate din toate experiențele mele și o hartă cu câteva trasee pe care le-am parcurs de-a lungul primului an electrizant ce a trecut împreună cu Peugeot-ul e-2008, cu lista articolelor scrise până acum:
- Peugeot e-2008 – Sumarul experiențelor din peste 1 an electrizat (primul episod)
- Peugeot e-2008: experiențe electrice de munte – Transalpina și Transfăgărășan
- Peugeot e-2008: electrip de 1100 kilometri cu mulți km de autostrada și costuri ZERO RON
- Peugeot e-2008: excursie de iarnă, 2400 kilometri cu 238 RON
