Prima ocazie de a conduce un automobil electric – experiențe la volanul a trei modele în aceeași zi

Introducere

Asa cum veți afla din primul articol scris pentru blogul electromobiliștilor, Cosmin a condus pentru prima oară un model electric de la Timișoara la Reșița și retur cu ocazia evenimentului Mulțumim Reșița. Fiind invitatul lui Daniel (VW ID.3) la acest eveniment, Cosmin a beneficiat și de scurte experiențe la volanul altor modele electrice, în cea mai bună tradiție a manifestărilor ElectRoMania, destinate să ofere invitaților posibilitatea de sta de vorba cu proprietarii și de a conduce mai multe modele electrice în aceeași zi.

EV… primul contact

Știam despre mașinile electrice de mulți ani, dar tot timpul le-am ignorat, le-am privit ca pe o tehnologie imatură, o nișa pentru oameni care își permit să dea foarte mulți bani pe o mașină net inferioară uneia cu motor termic. Și deși locuiesc la casă de mai mulți ani și am garaj (încălzit chiar), nu mi-am pus problema cumpărării unei mașini electrice până a apărut Dacia Spring… mai exact până a fost anunțat prețul Daciei Spring.

Din acea clipă am început să privesc cu alți ochi această piață, o vedeam mai accesibilă și mi-a stârnit curiozitatea, am început să mă documentez și am fost plăcut surprins de ceea ce aflam, și nu mă refer doar la Dacia Spring ci la mașini electrice în general și la beneficiile lor:

– întreținere mult mai ieftină;

– independență față de benzinărie și față de prețul benzinei/motorinei (sigur și prețul curentului crește, dar nu în același ritm, iar curent se mai poate produce și acasă cu panouri fotovoltaice pe când combustibili fosili nu);

– comoditate în exploatare datorate cuplului motor disponibil aproape instant;

– comoditate în exploatare datorate lipsei cutiei de viteze și a zgomotului motorului (unii vor zice că acestea sunt dezavantaje, că ei au nevoie să „simtă” motorul și cutia de viteze, alții vor zice că astea se pot obține și cu o mașină insonorizată + o cutie de viteze automată bine realizată, și nu ar greși cu nimic);

– gratuitate la plata impozitului (într-adevăr suma este mică oricum, și la un moment dat această gratuitate va dispărea, dar dacă tot fac lista trebuie menționat);

– gratuitate la plata parcării în oraș (asta nu se aplică tuturor, dar pe mine în Timișoara mă afectează, mai ales că am nevoie de abonament de parcare anual pentru serviciu în zona centrală unde este foarte scump).

Probabil că mai sunt și altele, dar la astea m-am oprit eu în ultimele luni, de când privesc cu tot mai mare interes această piață.

Am identificat și dezavantaje:

– autonomia redusă a unui plin de curent față de un plin de combustibil fosil;

– timpul de încarcare mult mai mare a bateriei față de umplerea rezervorului;

– numărul mult mai mic de stații de încărcare față de numărul de benzinării;

Aceste dejavantaje se vor rezolva în timp.

Cu tot interesul, n-am condus o mașină electrică până acum câteva zile, la evenimentul „Mulțumim Reșița„. Doar că surpriza a fost că la acest eveniment am avut ocazia să conduc 3 modele:

Dacia Spring: am condus-o câțiva kilometri prin Reșița; eram foarte curios cum accelerează și cum se comportă la viteze de oraș, și am fost plăcut surprins, motorul are doar 45 CP, dar fiind motor electric furnizează aproape tot cuplul de la viteza 0, rezultatul este un comportament asemănător cu cel al unei mașini cu motor termic (la viteze de oraș!).

Hyundai Ioniq 5: am condus-o de la Reșița până aproape de Văliug; am fost plăcut surprins de accelerație, de stabilitate și de frânarea regenerativă.

Volkswagen ID.3: este a amicului meu Daniel, cel care m-a invitat la eveniment, și m-a lăsat să o conduc tot drumul Timișoara – Reșița – Văliug și retur, în total 240 km. Am avut ocazia să văd cum se comportă mașina în toate condițiile de drum: în oraș, la munte pe serpentine, pe șosea în afara orașului.

Pot spune că sunt cu adevărat impresionat. Accelerația fluidă, lipsa zgomotului motorului și acel ‘one pedal drive’ oferit de frânarea regenerativă m-au convins 100% să-mi iau mașină electrică. După ce m-am obișnuit cu frânarea regenerativă am folosit doar acel mod de condus. Stabilitatea dată de centrul de greutate jos a fost cireașa de pe tort. Daniel m-a și încurajat să calc ID.3-ul pe serpentine, atât la urcare cât și la coborâre.

Pentru mine situația e clara: oricum voi avea nevoie de a 2-a mașina în familie în curând, așa că va fi electrică. Dacia Spring e prea mică (am 2 copii mici care stau în scaune de copii și nu au loc destul la picioare), VW ID.3 e un pic cam scumpă, dar noul Renault Megane E-tech deocamdată bifează toate căsuțele. Abia aștept să apară în showroom-uri.

Epilog

Am convenit cu Cosmin să dezbatem dezavantajele listate mai sus pentru automobile electrice și să facem referință la articole mai vechi, care clarifică unele aspecte puternic promovate de electro-sceptici. Contra-argumentele mele vin după mai mult de 200.000 km electrici parcurși cu peste 25 de modele diferite în ultimii 14 ani.

1. Autonomia redusă a unui plin de curent față de un plin de combustibil fosil – pe hârtie așa este, dar realitatea arată cu totul altfel. Analizând cazurile de utilizare comunicate de cei peste 50 de participanți la proiectul Electromobilitate în ultimi patru ani, veți constata că majoritatea parcurg săptămânal, în oraș, distanțe mai mici decât autonomia teoretică. Desigur, există excepții în cazul alergătorilor de cursă lungă, dar aceștia nu se plâng de autonomie, utilizând timpul de re-încărcare pentru masă, telefoane sau comunicare prin diferite aplicații.

Așa cum scrie Cosmin despre nevoile de spațiu pentru doi copii mici, cu siguranță și pauzele necesare copiilor și pasagerilor sunt mai dese decât ar impune autonomia modelelor cu acumulatori peste 55 kWh și eficiență bună.

2. Timpul de încărcare mult mai mare a bateriei față de umplerea rezervorului – legat de ideea discutată mai sus, a nevoilor fiziologice, de hrană și odihnă din timpul călătoriilor lungi, mai ales însoțiți de copii sau animale de companie, timpul de încărcare poate fi privit ca o pauză binevenită.

Condiția esențială este existența unor rețele de încărcare rapide (SuperCharger, Ionity, Electrify America) bine dezvoltate și plasate în parcările de pe autostradă, unde există grupuri sanitare și posibilități de a servi masa. Chiar dacă în România încă nu am ajuns la faza rețelelor rapide acoperitoare, acesta nu este un dezavantaj al automobilelor electrice, ci o realitate cauzată din subdezvoltarea rețelelor de încărcare.

Pentru a compara timpul de re-alimentare a unor modele electrice, trebuie să luăm în considerare și tehnologia schimbării acumulatorilor într-un TIMP MAI SCURT decât alimentarea cu combustibili. China pășește rapid pe această cale, iar NIO a adus tehnologia în Europa instalând prima stație automată de schimbare a acumulatorilor la Oslo.

3. Numărul mult mai mic de stații de încărcare față de numărul de benzinării – este adevărat că în faza actuală de dezvoltare din România, raportul recomandat de 10 automobile/stație nu este atins. Cu toate acestea, cel mai mare avantaj al deținerii unui automobil electric este cel de a NU AVEA NEVOIE de stații de încărcare asemănătoare cu o benzinărie, fiindcă poți încărca acasă, la serviciu, sau în timp ce iți faci cumpărăturile.

An de an sondajul despre sursele de încărcare (Rezultatele sondajului: Unde, cum și când încărcați?) indică consistent că majoritatea proprietarilor de EV încarcă în mod obișnuit într-unul din cele trei scenarii: acasă (casă sau bloc), la serviciu și la complexele comerciale, prin urmare numărul de stații de încărcare nu trebuie să fie egal cu cel al benzinăriilor.

În următorul episod vom dezbate în amănunt alte două dezavantaje listate inițial de Cosmin, dar care după câteva schimburi de mesaje am decis să le analizăm mai în detaliu.

Dan Boboescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.