Reguli pentru o experiență armonioasă cu ”electrica”

Introducere

Acest material este ușor diferit comparativ cu ce v-am obișnuit.
Ținta articolului și video-ului nu este de a vă descuraja să faceți trecerea pe electric, ba din contră, atât că eu consider că am ajuns la un punct în care e nevoie să facem trecerea într-un mod asumat.

Așa că am făcut o listă cu 5 puncte de urmărit, pentru o viață armonioasă cu mașina electrică.

Nu uitați că acestea sunt părerile mele, aș fi bucuros să aud că sunteți de aceeași părere cu mine, dar și încântat să aud că aveți argumente prin care să mă contraziceți.

Vă recomand să urmăriți video-ul de mai jos:

Când nu ți se potrivește o mașină electrică?

1. Nu ți se potrivește o mașină electrică dacă nu ai cum să încarci acasă.

Încep cu această afirmație pentru că este din punctul meu de vedere cea mai importantă.
Indiferent dacă poți încărca cu 2 kW sau cu 22 kW și indiferent dacă vorbim de încărcarea de acasă, de încărcarea de la o parcare închiriată cu o priza disponibilă sau un garaj conectat la rețeaua de electricitate.

Încărcare cu 2.3kW

De ce spun că nu contează mai deloc puterea de încărcare? Pentru că în general mașinile stau parcate cu orele (dacă nu chiar zecile de ore) înainte să fie conduse din nou. Iar astfel, bateria are timp să se încarce în voie, lent, și bonus, degradarea este ținută sub control.

O încărcare de 7 kW (32A monofazat) este suficientă și pentru cei ce fac naveta zilnic.
Pentru exemplificare calculul este următorul: 8h x 7kW = 56kWh, iar cu cei 56 kWh poți încărca de la 0% la 100% peste 50% din mașinile electrice de astăzi.

Încărcarea de acasă, pentru fiecare 100km, te va costa în cel mai pesimist scenariu 15lei.

În schimb, dacă te gândeai să te bazezi pe stațiile gratuite, ei bine, acestea vor fi convertite în stații cu plată. Iar dacă planul era să te bazezi pe stațiile publice cu plată, acestea vor fi la un moment dat ocupate, în mentenanță sau indisponibile pentru încărcare, astfel că inevitabil te vor frustra.
Nici nu aduc în discuție că din moment în moment prețul poate fi ajustat în defavoarea clientului.

2. Nu ți se potrivește o mașină electrică dacă o cumperi pe nevăzute.

Mașina electrică nu este un gadget, nu e ca un ceas cu ecran sau ca un telefon cu 5 camere, ci este o mașină ca toate celelalte.

Fiecare masină are particularitățile ei, începând cu o parte din caracteristicile clasice ale mașinilor, însemnând: ținuta de drum, poziționarea comenzilor, poziția la volan, dar și caracteristici particulare precum: lipsa zgomotului, răspunsul instanteu al accelerației, comandarea prin aplicație a unor funcții, programarea încărcării și multe altele. De aceea vei ști că o mașină ți se potrivește abia când te vei urca în ea și vei parcurge câțiva (cât mai mulți…) kilometri.

3. Nu ți se potrivește o masină electrică când nu îți place să citești despre ele și nici nu-ți place să arunci un ochi pe traseu.

Aduc în discuție cele două afirmații tocmai pentru a vă scuti de niște probleme în viitor.
Am întâlnit, în special la stațiile de încărcat sau în media socială, oameni care nu știau că e nevoie 99% din timp de o aplicație pentru a porni o încărcare publică, că sunt mai multe tipuri de porturi de încărcare, că puterea de încărcare depinde de mulți factori și nu în ultimul rând că autonomia chiar e diferită vara și iarna.

Discuția nu ar fi avut loc dacă ne-am fi aflat în locul Norvegiei, pentru că ar fi de înțeles să optezi pentru o mașină electrică din start, dar atunci când urmează să investești destui bani într-o mașină nu ar fi mai bine să fii cât mai bine informat despre ea?

Cât despre planificarea traseului, menționez că este necesară, în special când intenționezi să parcurgi un drum nou. În funcție de poziționarea stațiilor și de puterea stațiilor, îți poți stabili un ritm de mers și îți poți instala aplicațiile potrivite pentru încărcare înainte să ajungi la încărcare.

4. Nu ți se potrivește o mașină electrică dacă nu îți faci calculele bine

Iar aici nu mă refer exclusiv la costul de achiziție al mașinii electrice, ci la niște costuri oarecum adiționale, cum ar fi:

  • Tichetul rabla (dacă nu ai o rablă pentru casare).
  • Nevoia achiziționării unui cablu pentru încărcat la stațiile publice și un cablu de încărcat la priză schuko (dacă acestea nu sunt incluse cu mașina).
  • De un set de anvelope/roți de iarnă, în special dacă achiziționezi masina iarna.
    Aduc în discuție roțile pentru că noile mașini (în special cele electrice) vin cu roți mai mari, care sunt în general mai scumpe. Inclusiv montajul acestora este de obicei mai scump.
  • Anumite asigurări, cum ar fi asigurarea Casco și, din 2023, asigurarea RCA.
    Asigurarea Casco este similară la preț cu cea pentru mașinile termice, însă ce nu luăm de obicei în calcul este că valoarea este raportată la prețul de listă și nu la prețul de achiziție (prețul plătit + rabla).
    Asigurarea RCA pentru electrice, după noua grila din 2023, poziționează mașinile electrice echivalent cu mașinile termice cu un motor de 2000 cmc. Consider că s-a făcut un deserviciu mobilității electrice cu aceste tarife, părerea mea.

5. Cu siguranță nu ți se potrivește o mașină electrică atunci când găsești o problemă la orice soluție

Iar o parte din exemplele pertinente sunt următoarele:

  • Ai cum să încarci mașina acasă, dar nu îți place că trebuie să conectezi un cablu pentru încărcare.
  • Autonomia îți este insuficientă, dar 95% din drumurile parcurse de tine sunt la cel mult 30% din autonomia mașinii.
Autonomia posibilă vs autonomia necesară
  • Atunci când mersul silențios nu e pe placul tău sau când nu ești convins de garanția de 160.000 km pentru baterie, dar uiți că 160.000 km în 8 ani sunt cu mult peste media europeană de deplasare.

Iar dacă tot am deschis subiectul celor 160.000 km, trebuie să admitem că după 160.000 km există riscul ca bateria să prezinte semne de oboseală, iar costul nu va fi mic pentru înlocuire.

Dar ca să parcurgi 160.000 km cu o mașină termică ar fi fost mai ieftin per total?
Să luam în calcul un consum de cca 11.200 l (pentru un consum mediu optimist de 7l/100km), ai fi schimbat două curele de distribuție, sau un lanț de distribuție, cel puțin două seturi de plăcuțe de frână și ai fi efectuat minim opt schimburi de ulei.

Disc de frână ID.3 la 30.000km. Arată ca nou.


Și nici nu am adus în discuție poluarea produsă în orașe.

Concluzii

Dacă te-ai regăsit în 3/5 cazuri, cred că ar fi o idee bună să amâni cumpărarea unei mașini electrice.

Dacă nu ai bifat nicio variantă, nu mai sta pe gânduri, pune pe foaie plusurile și minusurile și mergi la un test drive cu mașina favorită.

Aștept feedback-ul vostru în comentarii.

Să ne auzim cu bine!

5 Responses

  1. Gigi spune:

    Eu m-am regăsit în 4.5 din 5 cu toate ca am casa și financiar îmi permit nu găsesc economica o astfel de achiziție…îmi place dar nu găsesc nici problema poluării și nici cea financiara, rezolvata în cazul meu

  2. Marcel Banu spune:

    CASCO, în cazul meu cu Renault Megane e-tech a fost socotit la prețul de pe factură.

  3. Alex spune:

    Bravo.Fain articol. Din pacate asa cum ai spus foarte bine- nu este pentru cei care gasesc la fiecare solutie o problema.
    Felicitari pentru informatii si multumiri pentru tot efortul depus!

  4. Radu spune:

    Ai perfectă dreptate. Am 32 mii km parcurși cu electrica mea, am traversat tara de la Est la Vest, la vârsta de 60+. Constat că cei care citesc mai puțin, comentează cel mai mult.

  5. Catalin spune:

    Cred ca depide de asigurator. Inainte sa ridic masina de la dealer (nu dau nume) acesta mi-a bagat sub nas o oferta de RCA si de CASCO. Polita casco era pe valoarea platita nu pe valoarea integrala. Am luat legatura cu agentul de asigurari cu care lucram de mai multi ani (un baiat de nota 10) si mi-a explicat ca el imi poate face asigurare la orice valoare dar cel mai bine pentru mine este ca asigurarea sa fie facuta la pretul efectiv al masinii. Culmea este ca a scos CASCO chiar putin mai ieftin fata de oferta de la dealer la valoare intrega nu la valoare efectiva de achizitie…
    Cat despre articol este foarte bun, FELICITARI!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.