Introducere
Cu siguranță pentru cei familiarizați cu blogul nostru, #RO1000Challenge nu este ceva nou, ba din contră, avem alte două ediții la activ, ambele din 2022, iarna și vara.
Pentru cei mai puțin familiarizați cu #RO1000Challenge, evenimentul dedicat promovării mobilității electrice constă în parcurgerea unui traseu de 1000 km cu mașina electrică, pe toate categoriile de drumuri: localități, drumuri naționale, drumuri europene, autostrăzi și prin toate formele de relief: câmpie, deal și munte.
Invitații noștri pot participa cu orice automobil indiferent de motorizare, pentru a stabili o bază de referință (timp, cost, emisii poluante) cât mai realistă, pe același traseu, în aceleași condiții meteo.
Nu cred că este necesar să evidențiez prea mult, să parcurgi 1000 kilometri în România într-o zi înseamnă deja o distanță considerabilă. Să îi faci la volanul unei mașini electrice, aproape că depășește nivelul de toleranță a unora dintre actualii automobiliști.
Dar, cum noi suntem deschiși la ”provocări electrice”, nici de data aceasta nu am dat înapoi, așa că vă invit mai jos să citiți câteva rânduri despre cum a fost deplasarea de 1000 km ediția din 2024, comparativ cu cele de 2022.
Întreg circuitul a fost parcurs de:
- o Dacia Spring: Mihai (Fălticeni)
- o Tesla Model Y Performance: Cristi (Brașov)
- 3x Hyundai Kona pre-facelift: Andrei (Brașov), Paul (Băilești), Gabriel (Târgu Mureș)
- 3x VW ID.3: Cosmin (București), Marcel (Cluj), Alex (București).
Pregătirea și plecarea spre locul de start: Brașov
De cu seară mi-am pregătit bine mașina, pe lângă o spălare cu multe jetoane, am încărcat ID.3-ul folosind încărcătorul original setat pe 8A/230V (1.8 kW), o gură de oxigen pentru bateria mea, care a văzut un minim de 5.5 kW, dar și 120 kW, și destul de multe încărcări la 100%, iar bonus am scos tot ce nu era necesar din mașină.
Sâmbătă la 2:20 deja o luasem din loc spre Brașov, am mers cât se poate de rapid, pentru a fi sigur că nu îi întârzii pe colegi.
Încărcarea am făcut-o la Eldrive, stația de la complexul Unirea de lângă gară.
Gata de start Brașov – Coresi
În imaginea de la start observăm că nu sunt prezenți Mihai (Spring) și Cosmin (ID.3), Mihai având ca punct de plecare Bacău, iar Cosmin a efectuat turul cu o zi înainte (21 iunie).
Startul a fost la ora 7:15, iar bateria mea era la 99%.
Până la intrarea pe autostrada A1, relieful, aglomerația, lucrările de pe traseu ne-au ținut grupați, iar spre surprinderea noastră, am obținut niște consumuri de invidiat, în jurul valorii de 10 kWh/100km.
Imediat după ce am făcut poza de mai sus mi-am dat seama că e posibil ca acest consum bun să-mi dea planurile peste cap.
Bateria mea de 50 kWh era suficient de mare să ajung cu multă rezervă la București, însă, prea multă energie rămasă avea să mă dezavantajeze, pentru că o valoare prea ridicată a SOC (stării de încărcare) mi-ar fi limitat puterea de încărcare.
Drept urmare, pe autostradă am mers cu viteza maximă legală și zero menajamente.
Brașov Coresi – Vitantis Eldrive 258 km cu un consum de 15.8 kWh/100km.
Să mă scuzați pentru urmele de pe ecran, dar am fost nevoit să dau de multe ori zoom in/out pentru a lua cea mai bună decizie pentru traversarea Bucureștiului.
Că tot a venit vorba de traversat Bucureștiul, menționez acum: comparativ cu traseele din 2022, de data aceasta am traversat și Bucureștiul, astfel că în medie s-au adunat 30 km și 30 min, în cazul meu am făcut 33 min, 21 km și 6% baterie, iar comparând cu valorile colegilor mei, am făcut bine traversând Bucureștiul, și nu ocolindu-l pe centură. Pe de altă parte, când vom avea o legătură directă între A1 și A2 prin A0, lucrurile vor sta complet diferit.
Încărcarea de la 19% și până la 94% a durat 43min, folosind stația Eldrive de 120 kW.
Paul a fost foarte amabil și a conectat Kona la a doua mufă a stației de 120 kW, ocupată ”pe nedrept” de posesorul de Spring. Spun pe nedrept pentru că stațiile de 25 kW sunt excelente pentru posesorii de Spring, nici nu încălzesc bateriile peste măsură, puterea de încărcare nu e mult limitată, iar astfel sunt lăsate liber porturile puternice pentru cei a căror mașini chiar pot utiliza puterea maximă a stației.
Vitantis – Hornbach Constanța
În ultima perioadă ID.3-ul meu a început să fie ceva mai economic, probabil sunt aliniate câteva planete (poate anvelopele, poate ultima versiune a softului), dar am ales să încarc până la 94% și pentru că îmi planificasem să merg cu viteza maximă pe autostrada A2.
În plus, dacă deconectam la 80%, bateria, pentru că s-ar fi încărcat foarte rapid, ar fi rămas la o temperatură înaltă (peste 45 grade C). Astfel, aș fi consumat câteva procente în procesul de reducere a temperaturii.
Deconectând la peste 90% SOC îi dau timp AC-ului să reducă temperatura bateriei chiar și până la 35 grade C.
Visul meu de a merge în voie până la Constanța s-a risipit la nici 3 km după intrarea pe autostradă, fiind întâmpinat de un trafic haotic, iar până la stația e-charge din Hornbach am avut o viteză medie de 90 km/h.
La Hornbach am încărcat cu o putere de 130 kW peak, iar de la 11% la 91% am stat 41 min.
La stație a ajuns și Marcel, iar văzându-mă pe mine cu capota ridicată, a făcut și el acelasi lucru.
Mare mi-a fost supriza să văd că temperatura de intrare spre baterie era la 13 grade C și nu la 16 grade C cât stătea în mod normal.
Hornbach Constanța – Lidl Focșani
Până la Focșani am mers cu traficul, am ales drumul prin Brăila, dar de la colegi am auzit că mai bine ieșeam prin Râmnicul Sărat. Rămâne să folosesc informația data viitoare.
Am parcurs 267 km cu un consum mediu de 15.4 kWh/100km, iar ca să scot în evidență cât de prost s-a mers pe A2, viteza medie după ce am traversat Focșaniul, a fost 80 km/h, comparativ cu 90 km/h pe autostradă.
De la 7% la 90% am încărcat timp de 40 min, avantajul de a avea la dispoziție o stație pe măsura mașinii.
Lidl Focșani – Brașov Coresi via Bacău
Până la Bacău s-a circulat în regim de DN2/E85, drumul cu o bandă și jumătate poți să îl iubești sau să îl urăști, eu mă încadrez cu cei din urmă.
Toată șansa mea de a obține un timp bun a fost pierdută pe DN11, drumul de la Bacău la Onești, pentru că am ajuns în spatele unui camion care nu a depășit pe unele segmente 30 km/h, astfel că încet-încet, Marcel și Paul m-au ajuns din urmă.
Rezultate obiective
În tabelul de mai sus puteți vedea statistica foarte amănunțită a tuturor participanților.
Ce este de remarcat pentru ediția 2024:
- rezultatele sunt foarte bune, iar serviciile de încărcare sunt TOP comparativ cu anii trecuți.
Ținând cont că am traversat Bucureștiul, iar traficul a fost aglomerat, majoritatea profitând de zilele libere pentru a ieși într-un mini concediu sub formă de roadtrip, cele 16h și 20min au fost foarte decente pentru VW ID.3.
De ce Kona și Model Y au obținut timpi mai buni? Pentru că au avut nevoie de două opriri pentru încărcare, ceva ce cu ID.3 de 58kWh nu poți să faci.
În schimb, puterea medie de încărcare pentru toate cele 3 opriri a fost de 65 kW! Înainte să considerați că e o valoare relativ mică, luați în calcul că am încărcat până la 94% SOC de fiecare dată.
Costurile pentru această deplasare de peste 1000 km au fost de 285 lei net (efectiv pentru distanța de 1000 km), însă dacă punem la socoteală și energia de la plecare vorbim de 382 lei, acesta fiind un cost maxim.
Am ales să comunic toate cifrele statistice pentru că putem considera acești 382 lei, costul pentru 1000 km ediția 2024, într-un scenariu când nu ai punctul de start de acasă, ci începi deplasarea dintr-un punct oarecare cu destinația spre casă.
Dacă 38 lei/100km sunt mulți sau puțini, vă las pe voi să judecați.
Ca să vedeți parcursul și toate datele de călătorie într-o singură imagine, vă propun să consulați exportul din GeoTracker. Am ales să blurez o cifră a vitezei maxime, pentru că aș fi considerat un teribilist, dar am ales să afișez datele tocmai pentru a judeca mai ușor cei 38lei/100km.
Tot cu GeoTracker am contabilizat și distanța totală de 1039km, diferența de la 1011km e dată de abaterea dată de roțile pe 20”, de ținut minte dacă aveți aceeași configurație.
Tot pe grafic puteți vedea clar cum timpul petrecut la încărcare este foarte mic comparativ cu durata totală a deplasării.
Ce să mai spunem de timpul necesar odihnei pentru un road trip de 1000km în țară?
Concluzii personale
Aceasta deplasare de 1000 km ne-a adus încă un set valoros de date.
Suntem cu un pas mai aproape să susținem că mașinile cu motor termic pot fi înlocuite fără compromisuri cu mașinile electrice.
Timpul de deplasare s-a redus în acești doi ani, iar când infrastructura rutieră și cea electrică (cu stații de încărcare) merg în tandem spre mai bine, chiar dacă mașinile noastre au rămas pe loc (din punct de vedere tehnologic).
Apreciez foarte mult și fairplayul colegilor, am lucrat ca o adevărată echipă!
Ne-am pus în gând să refacem #RO1000Challenge poate mai târziu anul acesta sau anul viitor, eu sunt foarte curios.
Vom putea realiza timpi chiar mai buni decât cei de anul aceasta?
Software engineer in automotive industry since 2013.
Passionate about electric cars, with a true belief that the future is electric and that each and every one of us can actively contribute.