O revoluție este o schimbare semnificativă. Mă întreb dacă saltul de la mai puțin de 30% la peste 85% eficiență a motoarelor poate fi catalogată ca o revoluție. Vedem mai jos, alături de informațiile #konașilor despre săptămâna #11.
Revoluția științifică
Am mai scris despre cartea lui Yuval Noah Harari, Sapiens – Surtă istorie a omenirii. Finalul cărții atrage atenția în mod excepțional. Harari ne spune că ne aflăm în plină Revoluție științifică. Și folosește destule argumente pentru a proba această revoluție prin care trecem.
Evoluția din toate domeniile este fantastică. Nu realizăm că o mare parte din produsele ce le utilizăm zilnic au în spate procese îndelungate de cercetare, finanțare robustă și zeci mii de persoane care muncesc zilnic în cadrul proiectelor în care cred. Am luat un mic fragment din carte:
Ding! Ding! Combustibil eco? Să mai privim o dată poza transmisă de Andrei și preluată în postarea de pe pagina de Facebook Electromobilitate.
Păi, în atâția amar de ani, cu așa de mulți bani prezenți în industria petrolului, atâtea „cercetări” favorabile combustibililor fosili … șiiiii … NICI O SOLUȚIE REVOLUȚIONARĂ?
Voi înțelegeți cum reușim să producem roboți care asamblează o mașină sub un minut? Sau cum se reușește coordonarea unor membre bionice cu ajutorul unor interfețe creier-membru? Un creier replicat pe un computer, imaginat de Human Brain Project în cei 10 ani de cercetare. Cum? Cum reușim să mergem în direcții așa de complicate, dar nu ne interesează să facem din combustibilii fosili ceva mai puțin poluant?
Ei bine, avem motoare care ard acești combustibili fosili, motoare care sunt în stare să transforme doar 16-25% din energia originală spre trenul de rulare, pe de o parte. Câteva detalii în articolul Călătorii lungi cu ”electricele” – vocea utilizatorilor. Aceste motoare, cu ”ardere internă” în limbaj tehnic, emit cele mai multe noxe, care contribuie la schimbările climatice prin care trecem.
Apusul motoarelor cu ”ardere internă”
Motoarele pe combustie, sau ICE – internal combustion engines, au atins apogeul în 2017, vedeți în articolul citat în paragraful precedent.
În domeniul meu, telecom, li se zice că sunt obsolate, învechite în limba română. Pe lângă faptul că nu au avut vreodată un randament peste 30%, până în epoca modernă a Formulei 1, dar cu costuri prohibitive pentru automobilele de zi cu zi, nu li se mai pot aduce îmbunătățiri semnificative fără cheltuieli uriașe, care pun sub semnul întrebării dacă mai merită să investim în această tehnologie lansată cu mai bine de 100 ani în urmă.
Obsolescența intervine atunci când utilizatorul înțelege că pierde resurse cu un anumit produs. De multe ori am auzit remarca: „dacă încep să schimb piese, e clar, trebuie să o vând!”. De ce? Pentru că a intervenit obsolescența. Acel produs ne consumă resurse pe care nu suntem dispuși să le investim.
Relatăm în proiectul Electromobilitate despre experiențele noastre săptămânale, lunare sau cele din călătorii în țară și străinătate. Și vorbim despre automobile electrice, mult mai eficiente, care transferă la roată între 87 și 91% din energia originală înmagazinată în acumulator.
Asta se poate chema REVOLUȚIE ȘTIINȚIFICĂ! Nu credeți?
Dacă doriți să împărtășiți experiențele la volanul unor modele 100% electrice într-o comunitate interesată de tranziția epocală la care participăm cu toții, scrieți-ne pe adresa office@electromobilitate.com sau la rubrica de comentarii.
Săptămâna #11 în echipa Hyundai Kona

Chiar dacă săptămâna a început cu 0 grade luni dimineață, a continuat cu temperaturi de trecere de la sezonul rece la cel cald.
Astfel vom observa o mică variație a consumurilor, media ponderată fiind de 14.1 kWh/100km pentru cei peste 3.000 km parcurși de #konași.
Ca de obicei graficele ne oferă o vizibilitate mai bună asupra datelor trimise de colegii de echipă. Iar domeniul de consum ne prezintă o simetrie aproape perfectă pentru un sezon cald încadrat de cele 2 sezoane reci, actual și precedent.
În rândurile următoare parcurgem relatările proprietarilor-voluntari, care în fiecare săptămână acumulează kilometri și experiențe cu ale lor #konițe.
Titus (SB)
Daniel (CJ)
În săptămâna 11-17 martie Kona a acumulat următoarele:
Florinel (TM)

Datele pentru săptămâna 11 – 17 martie sunt următoarele:
- distanță parcursă: 189.4 km
- consum mediu: 13.1 kWh / 100 km
Gabriel (MS)
Săptămâna #11 a arătat așa:
- Distanță parcursa: 538.4 km
- Consumul mediu: 14.5 kWh/100 km
- Încărcare: încărcat acasă. Hidroelectrica

Distanța parcursă săptămâna aceasta e împărțită astfel:
- Naveta: Luni – Vineri.
- În weekend doar drumuri prin oraș.
George (DB)
Am început săptămâna de la 7408 km în bord și am încheiat-o la 7548 km. Am parcurs 140 km, exclusiv în regim urban, pe distanțe scurte, de 1-5 km. Consumul mediu general a fost de 15,3 kWh/100 km.
Am încărcat în această săptămână 39 kWh din fotovoltaic, cost 0.

Marius (CS)

Săptămâna 12 (11-17 martie 2024).
O săptămână cu un număr de 801,9 km parcurși. Pe lângă naveta zilnică Bolvașnița-Reșița am mai făcut și un drum de Hațeg. Consum 14,1 kWh/100km.
Vremea mai caldă și am mai ridicat piciorul de pe accelerație. Cost încărcări 96,9 lei. Energie încărcată 88.088 kWh.
Dani (AR)
Pentru „Kokoana” în săptămâna #10 am înregistrat:

Experiențele ne definesc ca persoane, astfel consider ca o necesitate relatarea aventurilor electrice din poziția de early adopter. Aventurile au început în 2021 prin relatarea primei excursii electrice în Croația. Viața la bordul unei electrice poate lua forma multor sentimente, dar vă las să le descoperiți în cadrul articolelor de pe blog. De fel sunt inginer telecom, apreciez tehnologia de orice fel, sunt atașat de cărți și viața bună pe care am gustat-o. Am ca scop, precum orice părinte, să las copiilor o planetă locuibilă și o lume cel puțin la fel cu cea experimentată de mine. Consider că suntem obligați să acționăm pentru astfel de obiective, așa că … citim și ne electrificăm! 🙃

















