Serial service – Revizie la Hyundai Kona Electric după 115.000 km

Introducere

Pe măsura ce veteranele participante la proiectul Electromobilitate au intrat în al treilea sau patrulea an de utilizare, informațiile furnizate de proprietari despre experiența și costurile din service, vor arunca o lumină nouă asupra cheltuielilor de întreținere pe termen lung.

Paul revine ca autor pe blog și inaugurează un serial despre costul pieselor și operațiilor specifice unui automobil electric. Chiar dacă nu menționează în text, economiile după primii 115.000 km includ cel puțin schimburile de ulei și filtre, bujii, curele și chiar plăcuțe și discuri de frână.

A treia vară a experiențelor electro-automobilistice a adus cu sine și prima revizie cu adevărat importantă, pe care am planificat-o înaintea deja tradiționalei vacanțe petrecute în sudul Greciei.

Problema cea mai importantă cu care Kona mea a ajuns în service a fost un anume țăcănit care se declanșa atunci când motorul era în sarcină, chiar de la punerea în mișcare. Creșterea turației transforma acel zgomot (pe care l-aș descrie ca pe sunetul produs de siguranța unui cabestan) într-un soi de ronțăit cu accente metalice, dar care nu a afectat deloc performanțele mașinii nici în termeni de scădere a puterii, nici de diminuare a autonomiei.

Primele simptome au apărut destul de devreme, când încă nu parcursesem nici măcar jumătate din cei mai bine de 115000 km cu care mașina a ajuns la „doctor” de data asta. În timp, zgomotul a devenit din ce în ce mai evident, însă obișnuința e a doua natură și, dacă nu ar fi fost amintirea liniștii fluide a alunecării pe asfalt, poate că nici de data asta nu aș fi decis să tranșez problema. 

Un alt motiv a fost faptul că urma să lipsesc din țară vreo două săptămâni. Deplasarea cu automobilul și traversarea Atlanticului se exclud reciproc, ceea ce însemna ca mașina trebuia să ia, opricum, o pauză destul de lungă. 

În fine, la 120000 km urma o revizie mult mai cuprinzătoare, care trebuia să includă, schimbarea agentului termic care reglează temperatura bateriei, schimbarea uleiului de transmisie, a uleiului din compresor,  completarea cu freon, pe lângă operațiile obișnuite de completare a lichidului de frână și de înlocuire a filtrului pentru habitaclu.

Decizia celor de la reprezentața din Craiova a fost să înlocuiască atât motorul, cât și reductorul (cutia de viteze cu o singură viteză pentru profani), operațiune care a fost efectuată gratuit, devreme ce mașina este încă în garanție. 

Nu a fost nevoie de alte intervenții, plăcuțele sunt tot cele cu care am primit mașina, iar discurile de frână abia dacă au început să formeze un „umăr” de o jumătate de milimetru.

Ar fi fost grozav ca toate să meargă ca unse, însă. Dacă motorul a ajuns la timp, reductorul a întârziat pentru că lanțurile de aprovizionare sunt încă puternic afectate de creșterea bruscă a cererii după pandemie. Asta a făcut ca mașina să îmi fie înapoiată după exact patru săptămâni de la data în care a ajuns în service, suficient, totuși, ca să nu pot participa la ediția de vară a #RO1000Challenge.

Costurile acestei revizii au fost proporționale cu importanța acesteia. Cea mai importantă parte a acestora (aproximativ 600 lei fără TVA) a constat în costul celor 12 litri de agent termic pentru baterie. Uleiul de compresor, cel de transmisie și cantitatea de freon adăugată au reprezentat cam aceeași sumă, la care ar mai trebui adăugat lichidul de frână și, desigur, filtrul de polen.

Costul total al reviziei, care include discountul de 10% pentru piese, manopera (despre al cărei tarif am fost informat că a fost calculat la nivelul din momentul aducerii mașinii, acesta crescând ulterior) și TVA a fost de 1792,91 lei.

Prețul mediu pentru primele 7 revizii a fost de 350 lei, ceea ce ridică totalul costurilor de întreținere la aproximativ 850 de euro (7*350+1800 RON).

Chiar în ziua următoare am pornit la drum pentru câteva zile. Zâmbetul inconfundabil al șoferului unei mașini electrice mi-a reapărut pe față odată cu foșnetul roților pe șoselele din Podișul Mehedințiului. Regenerarea funcționează impecabil, iar cuplul nu a fost deloc afectat de pantele uneori foarte abrupte dintre Balta, Sfodea și Podeni.

Spring-ul și-a reluat resemnat rolul de a doua mașină a familiei și revine la obiceiul său de a înfuleca doar electroni produși casnic după o lună în care a făcut față cu brio celor apropape 1000 de kilometri de șosele naționale din Dolj, Mehedinți, Gorj și Vâlcea.

Kona umblă acum din nou pe șoselele Peloponezului în această a treia vară de când a debarcat în Europa, dar povestea acestei excursii, însă, cu toate detaliile privind încărcările, cosumul, costurile și distanțele parcurse vor veni după întoarcerea acasă.

3 Responses

  1. Viorel O spune:

    Inlocuit motorul si reductorul la 115’000km??? Bine ca n.au inlocuit toata masina! Stii cumva care ar fi (fost) pretul pentru piese si manopera (chiar daca operatiunea a fost facuta pe garantie)?

    • Paul Vadeanu spune:

      Nu știu, dar mi s-a spus că atât motorul, cât și reductorul vor fi supuse unor analize aprofundate într-un centru de cercetare și dezvoltare pentru identificarea problemelor.

  2. Vasile Ciurea spune:

    Salutări stimați electromobiliști,

    Ce știți despre Kona 2023?
    În acest an nu se mai primesc înscrieri pentru Kona.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.