Serialul electro-defecțiuni: modele PSA – Peugeot și Opel (episodul 3)

Dacă proprietarii modelelor Hyundai – Kia alunecă lin și fără probleme cu mașinile lor electrice, așa cum am văzut în primele două episoade ale serialului nostru, nu același lucru îl auzim de la cei ce s-au decis pentru gama electrică a grupului PSA.

Așa cum au relatat pentru articolul intitulat „Doua povești diferite despre modele PSA„, Silviu și Ovidiu au avut mașinile, e-2008, în service pentru depistarea și depanarea unor probleme ivite în primii 10.000 km, parcurși începând din vara.

In schimb, Laura (e-208) și Razvan (Opel Corsa) nu au avut probleme tehnice în primele luni, cu toate că electro-leul mic pare tot timpul flămând, în comparație cu Renault Zoe, principalul competitor pe piața europeană.

Tocmai când eram pe punctul să ne întrebăm, dacă problemele semnalate de Silviu și Ovidiu sunt generate de calitatea unor componente utilizate pentru e-2008, am primit următorul mesaj de la Alexandru, un membru pasionat al comunității electromobilitate.

Prosi Tudor Alexandru – Peugeot e-208

Am avut următoarele defecte din fabrică:

– Oglinzile retrovizoare se deschideau sacadat. Problema rezolvată prin schimbarea lor.

– Portiera șofer dereglată din balamale. Problema rezolvată prin reglarea lor.

– Șanțuri pe discurile de frână față, partea interioară. Schimbat discuri de frână și plăcuțe de frână, dar aceleași șanțuri au apărut după primii 300 km, de această dată și pe partea exterioară și pe partea interioară. Problema a fost rezolvată sau nu? Verificat și la alte mașini, chiar cea electrică din reprezentanță, care nu are această problemă.

– Trăncănit zgomotos punte spate. Schimbat plastic de protecție al punții spate. Problema NEREZOLVATĂ, dar a treia intrare în service cu această problemă, a fost cu noroc. A fost rezolvată problema prin restrângerea amortizoarelor spate și efectuarea geometriei. Cel puțin așa mi s-a spus.

– Pierderea culorii luminilor ambientale și nefuncționalitatea lor la pornirea mașinii , aleator. Problema REZOLVATĂ prin update de soft prin intermediul diagnozei.

– Lipsă putere la accelerație sau în depășiri, când este apăsată pedala de accelerație la podea, având un buton care înainte oferea o accelerație mai pronunțată. Cadranul cu indicatorul de putere nu urcă până la 100% așa cum o făcea înainte, atunci când era călcată accelerația. Am testat această problemă pe care o am cu accelerația la alte două mașini Peugeot E208 și există o diferență clară de putere. Am testat și cu un Peugeot E2008 cu același update de soft făcut, și rezultatele au fost aceleași, diferență clară de putere. Problema NEREZOLVATĂ. Au spus că nu știu ce are, să mai aștept.

– Zgomot exterior roata stânga față, la accelerarea de pe loc sau la frânare. Problema NEREZOLVATĂ, au spus că au gresat amortizorul și articulația. Această problemă a fost prezentată în curtea service-ului și domnului director de service, care a constatat defecțiunea de care spun (zgomotul). Refăcut programare, lăsat mașina, constatare planetară defectă.

Mi s-a dat mașină, până a venit piesa de înlocuire din Franța, făcut iar programare, lăsat mașina 2 zile, pentru înlocuit planetara. Problema NEREZOLVATĂ, la o săptămână de când a fost schimbată, zgomotul a fost iar prezent. Chiar daca pentru aceeași problemă am fost de 4 ori la service.

– Tremurat volan, pedalier, aproape toată mașina, atunci când este apăsat butonul P din schimbătorul de mers, fără a acționa frâna electrică. Mi s-a spus ca o să iasă un update de soft pentru această problemă, undeva în luna decembrie anul curent. Deci aștept.

Prosi Tudor Alexandru, Peugeot e-208

Toți cei care lucrăm, sau am lucrat, în industria auto știm că, până se pune la punct calitatea întregului lanț de furnizori pentru un model nou, trece ceva timp și multe ore de dezbateri interne înflăcărate, urmate de reproiectare și testare pentru noile soluțiile propuse.

Din păcate, atunci când calitatea pieselor, si mai nou cea a soft-ului, nu corespunde dar mașinile ajung la clienți, frustrarea se revarsă pe personalul din service, care se află „între ciocan și nicovală”, de cele mai multe ori cu un pas în urma noilor soluții tehnice, proiectate pentru rezolvarea problemelor semnalate în garanție.

Nu ne îndoim că se vor găsi rezolvări pentru aspectele semnalate, fiindcă așa sunt educați, sau cum le place unora sa spună „dresați”, inginerii încă de pe băncile școlii. Găsirea de soluții tehnice pentru probleme reale, și din păcate uneori imaginare, sunt esența activităților inginerești în centrele de proiectare ale producătorilor și furnizorilor.

Durata de implementare și de difuzare în rețelele de service poate lua însă mai mult timp de cât este acceptabil pentru clienții ce și-au investit economiile, sau au luat un credit, pentru a folosi mașina. Așa cum scrie Alexandru: M-am săturat de probleme! De două ori pe lună la service. Am trimis și email importatorului… să vedem ce spune.

Ovidiu Necula – Peugeot e-2008

Probleme în 8000 de kilometri și 3 luni de când sunt în posesia Peugeot-ului e2008 GT:

1) eroare de pilot automat adaptiv care a dispărut după repornire, dar am fost preventiv în service pentru reinițializarea lui;

2) am deschis 2 dosare la asistență Peugeot prin intermediul a doi dealeri Eurial (Pantelimon și Otopeni) pentru problemele de natura tehnică:

a) zgomot ca de bucșă/șurub slăbit(ă) la plecarea de pe loc și la accelerație când mașina se află în regenerare

b) șoc la viteze sub 8km/h

c) vibrație continuă sau scurtă la apăsarea butonului P (parking).

Doar pentru ultima problemă am găsit un buletin tehnic, conform căruia în decembrie va fi disponibil un update de soft pentru rezolvarea problemei. Se poate evita vibrația trecând mai întâi N și apoi apăs P. Pentru celelalte puncte, încă aștept răspuns.

3) am făcut un update de soft general pe toată mașina luna trecută, ce a adus o serie de îmbunătățiri și rezolva o serie de probleme ce pot apărea la modelul meu. Cele mai importante erau imposibilitatea încărcării la stații rapide și pornirea mașinii cum au pățit deja cel puțin doi dintre colegii cu Peugeot e208 și e2008.

4) la mine, dar și la toți ceilalți colegi cu Peugeot am observat diferite deformări ale capacului airbag volan, pentru care voi merge anul viitor pentru înlocuire pe garanție. Un coleg l-a schimbat deja și după o lună s-a deformat din nou, acum așteaptă a doua înlocuire.

5) Astăzi am constatat că se exfoliază  sticla de la panourile din bord și știam de existența unui buletin tehnic, ce presupune înlocuirea acestuia pe garanție. Nu am șters cu nici un fel de soluție, doar am șters praful cu un pămătuf. Aceeași problema o mai are un coleg cu e2008 GT.

6) Toți cu Peugeot avem probleme cu plasticele care protejează bara de torsiune spate, în sensul că se desprind din prinderi, iar unii dintre noi le-au fixat cu „șoricei” de plastic. A existat un buletin tehnic care presupunea înlocuirea acestor plastice (un coleg le-a schimbat însă la fel au făcut) dar după un timp a dispărut din sistemul tehnic Peugeot.

In teorie toate aceste probleme nu implică costuri, întrucât mașina este în garanție.

La alți colegi dar și în afară (încă nu la mine) sau mai observat:

– exfoliere vopsea logo Peugeot,

– zgomote planetară (un coleg și-a schimbat deja planetara și se pare că problema a reapărut săptămâna aceasta).

– Un coleg cu e2008 GT nu a mai reușit să pornească mașina după ce a vrut să încarce la o stație rapidă (nu a funcționat încărcarea), a încercat resetarea mașinii prin deconectarea bornei + de la baterie, dar după conectare, a apărut celebra eroare „defect la sistemul electric de tracțiune” și a chemat asistența.

Experiența în service a fost extrem de neplăcută pentru el, din cauza personalului recalcitrant plus lipsa de experiență pe EV. Deși problema lui a fost rezolvată, ledul de la încărcare a rămas blocat pe roz-alb (eroare) iar cei de la Eurial Militari ridică din umeri.

Ba mai mult de atât, i-au zis ca va plăti dacă el le sugerează vreo soluție (conform buletinelor tehnice de pe seria lui) și nu rezolvă problema sugerându-i să se documenteze înainte. Adică noi ca utilizatori, să ne documentam pentru service?

Atât el cât și colegul cu planetara defectă au trimis emailuri la importator (Trust Motors) și așteaptă răspuns.

Alt coleg a stat trei săptămâni cu mașina în service pentru a înlocui o piesă, întrucât după plecarea de pe loc, îi sărea cutia de viteze înapoi în P.

Nu vreau să denigrez imaginea Peugeot sau să vă fac să fugiți de marcă. Aceleași probleme sunt și la VW, Skoda și posibil alte mărci, după cum am observat pe internet. La prima generație mereu vor fi probleme, dar de cele mai multe ori sunt mărunte și de software.

Per ansamblu, îmi place foarte mult mașina și sunt convins că în timp vor rezolva toate problemele prin buletine tehnice sau campanii de rechemare, așa ca voi fi răbdător 🙂

Siviu Matei – Peugeot e-2008, 12.500km

  1. Ocazional problema de vibrație când pun schimbătorul de viteza în P. Nu a fost găsită o soluție;
  2. Erorile de traction system fault cu semnalizare sonoră și indemn către service, care se rezolvă prin deconectarea și reconectarea bornei de la baterie. S-a întâmplat rar, când eram la încărcare rapidă pe DC și mai des în timpul mersului, dar când era cald afară (25 grade+);
  3. Poziția P pe schimbătorul de viteze, care s-a defectat de tot și mașina nu mai voia să intre în R/D/B. A stat în service pe garanție 3 săptămâni și a fost schimbată o componentă la frâna de motor;
  4. Nu mai pornește motorul electric câteodată (READY). Se rezolvă prin deconectarea și reconectarea bornei de la baterie;

Concluzii

Drumul pe calea electromobilității nu este simplu pentru marile concerne auto și cu atât mai puțin pentru startup-uri. Ce le diferențiază însă pe primele de cele din urmă este dorința de a continua pe calea bătătorită de peste 100 de ani, ce aduce profituri bune pentru investitori și executivi, dar nu oferă o soluție la problemele de sănătate cauzate de poluarea cu gazele de ardere produse de motoarele termice.

Încercarea de a oferi o tehnologie cu randament energetic mai bun și emisii reduse este dificilă în sine, iar combinată cu dorința de conectivitate permanentă și sisteme de asistare complexă a conducătorilor auto, devine o provocare în domeniul IT, un teren nu foarte familiar producătorilor auto tradiționali.

Lipsa resurselor interne și a experienței necesare pentru dezvoltarea soft-ului complex utilizat pentru autovehicule electrice, a dus la soluția clasică în industria auto, cea de a utiliza furnizori specializați. Rezultatele sunt mixte în prezent, dar așa cum au dovedit livrările întârziate ale noului VW ID.3, softul rămâne călcâiul lui Ahile pentru prima generație de modele electrice.

Despre ce dificultăți întâmpină proprietarii noilor modele electrice VW, în episodul patru al serialului despre electro-defecțiuni.

2 Responses

  1. Daniel spune:

    Mulțumim pentru articol am achiziționat în urmă cu doi ani împreună cu doi prieteni acest model și toți avem exact aceleași probleme și defecțiuni aproape în fiecare lună suntem cu ele in service

  2. Dan Boboescu spune:

    Ne pare rău să auzim că prima experiență cu un model electric nu este una lină și fără probleme, așa cum ar fi normal la mașini nu tocmai ieftine.

    Oricând doriți să povestiți comunității interesate de autovehicule electrice necazurile întâmpinate, vă punem la dispoziție spațiu pe blog.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.