Tesla MYP, IONIQ 5, VW ID.4, Skoda Enyaq – sfârșit de an în Grupa Mare

A mai trecut un an peste Grupa Mare, a cărei componență a evoluat, la cele două IONIQ 5 și ID.4, adăugându-se două Tesla MY Performance, una dintre ele înlocuind o Skoda Enyaq.

O surpriză, plăcută, cel puțin pentru mine, sunt graficele de mai jos, unde se vede că VW a mai pierdut din avântul cu care mânca electronii anul trecut, update-urile de software modificând în bine comportamentul mașinii. 

Prezența celor două Tesla în extrema dreaptă a graficului, poate părea surprinzătoare. Acest lucru se poate pune pe seama faptului că proprietarii încă se bucură de performanțele mașinilor, care abundă la varianta Performance, singuri sau în drive teste alături de prieteni. Apoi, să nu uităm că dimensiunile (în special secțiunea frontală) au impact asupra consumului la rulaj pe autostradă, după cum are și greutatea suplimentară, în timpul accelerărilor din aglomerațiile urbane.

În lunile următoare situația probabil se va schimba, cunoașterea mașinii și prezența pompei de căldură pe toate mașinile cu excepția VW, urmând a aduce modificări ale acestor grafice.

Consumul mediu indică cât de apropiate au fost în ultima săptămână a anului valorile comunicate de colegii din Grupa Mare pentru „garsonierele cu roți”, mașini mari cu amplu spațiu interior:

  • valoare minimă: 18.3 kWh/100km
  • valoare maximă: 21.7 kWh/100km (+18.6%)

Peter – IONIQ 5 AWD, Timișoara

Datele din săptămâna 52 (26.12-01.01) sunt următoarele:

  • Distanța parcursă: 157.6 km
  • Tip traseu: 100% oraș
  • Viteza medie: 27.3 km/h
  • Consum mediu: 19.7 kWh / 100km
  • Total încărcări: 38 kWh

Energie obținută de la panourile solare: 0.40 kWh.

Sumarul lunii Decembrie:
  • Distanța parcursă: 1521.5 km
  • Total încărcări: 348.6 kWh
  • Cost total: 236 RON
  • Cost mediu: 15.5 RON/100 km (cu încărcări la locul de muncă)
  • Energie obținută de la panourile solare: 1.5 kWh
 Sumarul perioadei monitorizate (Aprilie – Decembrie):
  • Distanța parcursă: 20382.9 km
  • Total încărcări: 3954.3 kWh
  • Cost total: 3521.5 RON
  • Cost mediu: 17.5 RON/100 km
  • Energie obținută de la panourile solare: 106.8 kWh

Rezumatul final al costurilor cu încărcările din perioada monitorizată (Aprilie – Decembrie):

Sursa

Energie incarcata [kWh]

Procent sursa de energie

Cost Total [RON]

Cost mediu / kWh [RON]

Acasă

1564.3

40%

1097.8

0.70

Birou

717.2

18%

0.0

0.00

Stații publice

1229.0

31%

2423.7

1.97

Stații publice gratuite

443.8

11%

0.0

0.00

Total

3954.3

 

3521.5

0.89

Tudor – IONIQ 5, Timișoara

În perioada 26-31 Decembrie 2022 IONIQ 5 a parcurs 385 km cu un consum de 21.7 kWh/100km. Am avut un drum TM – Românești (în zona mai deluroasă a județului Timiș), parcurs pe autostrada cu 130 km/h, de aici și un consum ceva mai mare. Temperaturile au fost mari în continuare. Am avut 2 sesiuni de încărcare, una mai scurtă acasă, cealaltă la 
birou.

Datele pentru luna Decembrie sunt:

Luna Distanță [km] Consum [kWh/100km] Cost încărcare [RON] Preț/distanță [RON/100km]
Decembrie 2022 1427.4 22.49 254.80 17.9
 
Aici este inclus drumul de întoarcere de la Viena, drumuri urbane și drumul TM – Românești și retur.

Datele pentru tot anul 2022 se găsesc în articolul: 

Pe scurt:
– am acumulat 28.000 km cu un consum mediu de 19,3 kWh/100km și 4.061 RON costuri totale (14.5 RON/100km). 
 
– am încărcat când și unde am avut nevoie, am circulat cu viteze cel puțin egale cu ceilalți participanți la trafic cu ICE și nu m-am zgârcit nici la răcirea și nici la încălzirea habitaclului.
 
Pentru „o garsonieră” de 2t, cu ampatament de 3m și toate gadget-urile și sistemele de siguranță posibile, costurile de rulaj mi se par extraordinare.
 
Cu siguranță  fi putut obține costuri și mai mici, însă am prioritizat scurtarea duratei de încărcare în detrimentul gratuității. Cu toate acestea, am beneficiat de 1946 kWh încărcați gratuit la birou (35%) din totalul de 5472 kWh încărcați pe tot parcursul anului trecut.
 

Laurențiu – VW ID.4, Cluj-Napoca

Această săptămână a fost una în care update-ul la versiunea de soft 3.0, partea I, a venit și la mine, astfel încât consumul de până atunci a fost resetat, dar acesta a fost de 20,5 kWh/100km, pentru 150 km. 
În partea a doua a săptămânii, au fost parcurși încă 55 km cu un consum de 21,9 kWh/100km, media rezultată fiind de 20,9 kWh/100km.

Așadar luna decembrie a fost încheiată cu un total de 1578 km, cu un consum mediu de 20,1 kwh/100 km și cu cheltuieli de încărcare de 7,64 lei.

Cristian – Tesla MYP și Skoda Enyaq, Brașov

Pentru luna decembrie Skoda Enyaq și Tesla Model Y au următoarele date:
 
Skoda Enyaq:

– km parcurși 1.595
Încărcări:
    – acasă 163.1 kWh – 130.48 lei
    – Renovatio 88.4 kWh – 220.11 lei
    – ev-mag 65.25 kWh – 150.07 lei
– consum mediu caculat: 19.8 kWh/100km
cost mediu: 31.3lei/100km 
 
 
 
 
 
Tesla Model Y Performance:

– km parcurși 3.230
Încărcări:
   – acasă 369 kWh – 295.2 lei
   – supercharger 358 kWh – 0 lei
– consum mediu calculat 22.5 kWh/100km
– cost mediu: 9.13lei/100km
 
Pentru săptămâna 25.12 – 01.01 Tesla a avut următoarele date:
– km parcurși 1.005
încărcări doar acasă 191 kWh – 152.8lei
– consum mediu raportat de Tessie 18 kWh/100km 
– consum mediu calculat 19 kWh/100km
– cost mediu 15.2 lei/100km
 
Am inclus în calcule și pierderile de încărcare, precondiționări, etc.
 

Ovidiu – Tesla MYP, București

Săptămâna trecuta MYP a parcurs 278 km cu o medie de 18.3 kWh/100km și 51 kWh energie totală consumată. Drumuri doar printr-un oraș foarte liber cu temperaturi neașteptat de pozitive. 
Raportul din tesla mate ce include și săptămânile anterioare de la momentul achiziției:
Mai sus vedem consumul lunii anterioare raportat de TeslaMate ca fiind 23.1 kWh/100km iar mașina raportează un consum ceva mai mic, 21.9 kWh/100km (-5.2%).
 
Luna Decembrie a fost una interesantă din punct de vedere climateric cu diferențe mari de temperatură, dar și cu trafic foarte oscilant. Consumul mediu este unul bun pentru clasa ei și o idee ceva mai mare decât Model 3 pe acelasi traseu, de aproximativ 15%, cel puțin în mediu urban conform calculelor mele de până acum.

Însă diferența cea mai mare se vede la totalul sesiunilor de încărcare vs. consumul la trips raportat de tableta mașinii: 553 kWh vs. 390 kWh(!), reprezentând energia consumată în regim staționar. Reamintesc că Tesla contorizează la trips doar consumul în mers și separat în meniul energie se poate vedea și consumul staționar de la ultima sesiune de încărcare. 

Am încărcat doar pe AC la birou cu costuri 0 în luna Decembrie și 19 lei  o sesiune de încărcare acasă pe 29 noiembrie, când am ridicat mașina.
 
553 kWh reprezintă energia adăugată în baterie, iar cu tot cu pierderi totalul este de 571 kWh consumați de la priza conform TeslaMate. Valoarea din urmă se potrivește cu totalul sesiunilor de încărcare notate de mine într-un Excel separat.
 
Teslogic care preia datele direct din mașină via modul ODB, raportează tot 553 kWh încărcați și lifetime consumption 23 kWh/100km, ceea ce corespunde la fix cu media data TeslaMate (aplicație web based, conectata la contul Tesla), dacă includem și consumul pe ultimele 2 zile din noiembrie.
 
Experiența anterioară cu Model 3 și aplicația TeslaMate este că cea din urmă va raporta foarte exact consumul atâta timp cât mașina are conectivitate internet și toate sesiunile de încărcare au fost contorizate corect. Media de consum este calculata pe baza sesiunilor de încărcare și km parcurși iar la Model 3 am pierdut cel puțin două sesiuni de încărcare și 3 zile de drumuri, întrucât nu am avut internet acasă (unde este instalată aplicația).
 
Probabil că din acest motiv și diferențele erau mult mai mari între ce arăta tableta mașinii și Teslamate, la care se adaugă și faptul că Model 3 a fost adăugată în aplicație mult mai târziu.
 

Degradarea bateriei a scăzut la 0,2% și se menține de aproximativ două săptămâni, deși nu am încărcat mai mult de 90% pentru a face o balansare și nici încărcare pe DC nu a văzut încă. Apare 3% DC în poza de mai sus pentru că așa a fost livrată mașina. De asemenea, am optat sa încarc mai des și puțin, mai ales pe perioada rece.

Săptămâna trecută am achiziționat un încărcător trifazat 11 kW de pe Aliexpress cu livrare din Franța, la un preț redus de 1200 lei și separat am luat priza îngropată trifazata + disjunctor aferent (220lei) pentru a fi montate la postul nostru de încărcare. Am optat pentru acest încărcător deoarece cel OEM de 7 kW monofazat nu e suficient de rapid atunci când trebuie să plec mai repede de la birou. Mai mult de atât, avem un nou coleg care a ridicat Dacia Spring săptămâna trecută și încarcă alături de mine și colegii cu Model 3 și ID.5.

Dacă tot scriam de colegii de la serviciu, care au trecut la modele electrice, să ne amintim că pentru o perioadă lungă am fost sigur cu Peugeot e-2008. In spațiul din fața postului de încărcare din parcarea aflată în spatele companiei, ne întâlnim, schimbăm impresii și recent am demonstrat cum funcționează track mode la MYP.

Cred ca un exemplu, plus încărcarea de la soare încă gratuită la firmă, poate stimula alte persoane interesate de mobilitatea electrică să facă marele pas. Iată o galerie cu colegii mei electrificați în ultimul an:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.