Introducere
Așa cum ați aflat din cronica Grupei Mijlocii, Silviu a transmis primul set de date săptămâna trecută și s-a alăturat pentru următoarele 12 luni echipei proiectului Electromobilitate.
Astfel, după participarea la evenimentul organizat la Caransebeș, Silviu a devenit coechipierul cu numărul 99 pe tricoul echipei de voluntari, formate începând din primăvara anului 2019 în jurul unei idei generoase: cea de a colecta experiențe direct de la volan pentru a le împărtăși cu persoanele interesate de mobilitatea electrică.
BUN VENIT Silviu în echipa proiectului Electromobilitate!
”După un drive test am plecat îndrăgostit de experiența de a conduce o electrică”
Salut!
Sunt Silviu și am făcut „nebunia” de a-mi cumpăra o mașină electrică. Totul a început într-o sâmbătă ploioasă de martie, când împreună cu partenera mea am hotărât să facem o vizită la reprezentanță să vedem ce înseamnă o mașină electrică. După un drive test, am plecat îndrăgostit de experiența de a conduce o electrică și cu avansul achitat. Aici trebuie să îi mulțumesc partenerei, dacă nu era cu mine, probabil și azi făceam calcule de rentabilitate a investiției.
Adevărul este că nu a fost o decizie de moment. Cum în viața noastră au apărut schimbări în ceea ce privește naveta zilnică, două mașini termice în garaj ridicau costurile lunare destul de mult. De aici a venit și necesitatea de a schimba una dintre mașini cu o variantă mai economică și ușor de condus în traficul din oraș. Întrebarea era: hibridă sau electrică? Hibrida a ieșit rapid din calcul. Baterie mică, uzură mare, complexitate ridicată a sistemului termic + electric. Prin urmare, atenția mea s-a îndreptat spre electrice.
Tesla a ieșit rapid din calcul din mai multe motive: experiența de vânzare, lipsa reprezentanțelor în țară, costuri ridicate de reparații și postul de conducere spartan. Da, sunt adeptul butoanelor pentru a accesa rapid funcțiile de bază (muscle memory). Am chicotit cu ideea să-mi iau un Spring. Avea sens financiar pentru naveta zilnică, dar ceva lipsea. Nu-mi dădea sentimentul de siguranță în caz de accident și autonomia e redusă.
Următoarea pe listă a fost Renault Megane E-Tech, probabil influențat și de faptul că a fost aleasă mașina anului în România în 2023. Bifa multe dintre criteriile mele:
- mașină de oraș,
- gardă la sol ridicată pentru drumurile noastre,
- butoane pentru funcțiile uzuale,
- Android Automotive,
- baterie de 60 kWh modulară (în caz de probleme la un modul, nu e necesară înlocuirea completă a bateriei),
- 5 stele Euro NCAP,
- autonomie ridicată pentru drumuri mai lungi,
- rețea vastă de reprezentanțe,
- experiență anterioară cu modele electrice (Zoe) și o ofertă avantajoasă de finanțare.
Nu e totul roz în paradis; sunt și aspecte negative:
- versiune veche de Android Automotive,
- actualizări software rare și termeni de marketing confuzi pentru opțiunea de încărcare AC (supercharge vs. optimum charge, adică încărcare AC 7 kW vs. 22 kW). Acest ultim aspect e mai puțin important. Am simțit lipsa încărcării AC la 22 kW doar o dată, când am fost în Grecia și în zona respectivă nu erau stații de încărcare rapide DC.
După primul an și peste 30.000 km, sunt foarte mulțumit de achiziție. Am avut o singură intervenție în service pentru resetarea unei erori de încărcare DC (stația la care încărcam a decis să-și încheie activitatea subit).
În general, încarc acasă (Hidroelectrica + fotovoltaice) și ocazional la stații rapide când călătoresc sau în situații neprevăzute. Încerc să mențin bateria încărcată între 40% și 70% pentru a reduce uzura. Când plec la drum lung, o încarc la 100%, calculând astfel încât să ajungă la 100% înainte de plecare. Costurile de încărcare de până acum au fost în jur de 5.000 RON, echivalentul a 13 RON/100 km.
După ce am adus Megane-ul în garaj, am renunțat la una dintre mașinile termice, iar în viitor și cea de-a doua mașină ne va părăsi. Cu siguranță va fi înlocuită tot cu o electrică, pentru că atât eu, cât și partenera mea ne dorim să conducem o mașină electrică. Discuția principală la cafeaua de dimineață este cum împărțim mașinile. Argumentul suprem pentru cine ia electrica în ziua respectivă este distanța ce urmează să fie parcursă.
În concediu am fost în Grecia tot cu mașina electrică, o experiență pe care vrem să o repetăm.
Dacă până la vacanța în Grecia, partenera încă avea anxietate legată de autonomia mașinii, la revenirea în țară i-a dispărut complet.
Cel mai greu la început au fost discuțiile cu prietenii care sunt sceptici față de vehiculele electrice. Din păcate, e foarte greu să le schimbi percepția. Emoțiile sunt greu de combătut cu argumente logice. Da, e adevărat, mașinile electrice nu sunt pentru toată lumea încă, dar tehnologia evoluează și în curând diferențele în ceea ce privește autonomia și viteza de alimentare vor dispărea.
În primăvară, m-am alăturat evenimentului organizat de echipa proiectului Electromobilitate la Borlova și Caransebeș. Acolo am întâlnit un colectiv pasionat de tot ce înseamnă tehnologia mașinilor electrice, cu care am schimbat impresii după primul meu an ca posesor de Megane. Discuțiile au fost pline de entuziasm și informații utile, de la experiențe personale până la detalii tehnice și sfaturi despre întreținerea vehiculelor electrice. A fost o oportunitate excelentă să învăț și să împărtășesc cunoștințe cu alți entuziaști.
Despre mine: sunt pasionat de tehnologie, în special IT, iar în prezent lucrez ca DevOps Engineer. Îmi place să explorez noile inovații și să le integrez în viața mea de zi cu zi, ceea ce m-a condus natural spre adoptarea unei mașini electrice. Fascinația mea pentru tehnologie se reflectă și în hobby-urile mele, care includ programarea, automatizările și testarea de noi soluții softare și hardware.