Aportul de energie din sistemul fotovoltaic la mobilitatea electrică este un obiectiv important pentru cei care au posibilitatea de a face o astfel de investiție. Tendința e clară conform REZULTATE SONDAJ 2024 – Cum încărcăm? (primul episod)

Într-unul din episoadele anterioare, Sistemul fotovoltaic: caz personal de instalare și utilizare – episodul III, relatam cazul meu de utilizare. Alte articole din serie se găsesc aici.
Redeschid acum subiectul despre importanța unui sistem fotovoltaic. Acesta ar trebui să-ți asigure o oarecare independență atunci când se îndeplinesc condițiile necesare (orientare, stocare, co-dependența sau independența de rețea, preț energie previzibil …). Aflăm de altfel pe pielea noastră că nu e chiar așa, că lucrurile o pot lua razna foarte ușor. Doar că aceste aspecte se pot regla în timp, urmând să le relatăm în următoarele episoade.
Dar până la detalii tehnice despre sisteme e important să vedem cum ne ajută în zilele în care condițiile minime sunt favorabile.
Aport energie la mobilitate
Vorbesc de aportul de energie la mobilitate. Un aspect imposibil de realizat cu o mașină termică, unde fluxul combustibilului e standardizat. Un clip extrem de bine făcut ne arată cum se folosește greșit energia electrică pentru a extrage din adâncuri „pipi de dinozaur”, pentru a transporta și rafina sau pentru a ajunge în rezervorul termicelor.
Informațiile din clip nu sunt noi, se cunosc de ani si ani de zile. Este si unul din imboldurile care ne-a adus în fața electrificării.
Mașina electrică
In cazul nostru, prima a venit mașina electrică, se știe deja. #konița a împlinit de curând 3 ani, fără probleme. Și fără poluare de la țeava de eșapament.
Ne-am dorit ca energia ce ajunge în acumulator să fie și ea cât mai curată. Am avut grijă să ne alegem furnizorii care cumpără și facturează la rândul lor pentru rezidențial energie 100% verde.
Astfel, 75% din energia care a ajuns în acumulator a fost din surse regenerabile, conform statisticilor strânse în mai bine de 3 ani. Peste 63% din rețea și peste 11% din producția proprie.

Sistemul fotovoltaic
De când a apărut sistemul fotovoltaic pe acoperiș, modul nostru de ”funcționare” s-a schimbat. Electrocasnicele la folosim mai mult pe timpul producției, iar mașina consumă ceea ce rămâne. Acest lucru se repetă cu o frecvență zilnică, dar și cu mici excepții:
- o zi mai noroasă înseamnă energie mai puțină pentru mașină, dar suficientă pentru consumul casnic;
- un acumulator full după 2-3 zile de stat pe loc înseamnă și o pauză de încărcare, dar și nevoia de a utiliza energia din acumulator.
Per total, la aproape un an de când folosim energie de la soare, sistemul a produs 5.03 MWh. În acest timp consumul a fost de 6.8 MWh, din care 3.01 MWh au fost consumați, restul fiind exportați în rețea și consumați de vecini.

O precizare importantă e faptul că doar din noiembrie s-a activat export în rețea. De la schimbarea contorului, care a durat ceva timp.

Din păcate, nu reușim să consumăm 40% din energia produsă.
Spun din păcate pentru că acea energie e una pierdută din punct de vedere economic.
Din punct de vedere etic, să spunem, personal sunt în regulă cu această pierdere economică. Condiția ar fi ca această energie care ajunge la vecinii din imediata proximitate să nu fie facturată la prețul standard de furnizori. Ușor de spus, greu de făcut 🙃
Energie „gratis” pentru mobilitate
Și ajungem la obiectivul acestui articol. Din punctul meu de vedere energia electrică ce ajunge în acumulatorul Konei nu are cost operațional. Investiția a fost făcută cu un scop mai larg, iar aproape o treime din această energie e utilizată pentru mobilitate. Nu sunt economist să fac calcule alambicate despre un TCO pentru sistemul fotovoltaic. Faptul că investiția e pe termen lung îmi dă încredere în amortizarea ei. Din calculele actuale ar însemna 7 ani, dar e de văzut pe parcurs cum putem optimiza autoconsumul și odată cu el și amortizarea.
În acest an am ajuns la un procent de peste 52% de energie încărcată de la soare.
Chiar dacă e fără vreun cost direct, acestă energie vine cu obiceiurile aferente. Conectarea mașinii la stația de încărcare sau automatizarea încărcării din surplusul energiei solare se numără printre obiceiurile bune învățate de noi în ultimul an.

Toate acestea ne aduc mai aproape de obiective personale, cum am mai zis. Privind pe statistici observ că ultimii 4.660 km i-am făcut doar cu energie solară. Un total de 753 kWh au fost livrați în acumulatorul mașinii, ceea ce ne duce la un consum de 16.2 kWh/100km, consum care include și pierderile de încărcare. Exprimată grafic această perioadă arată astfel:

Acest grafic putea să continue toată vara, doar că săptămânile următoare vom fi din nou pe drumuri europene. Și da, tragem de soare să plecăm cu cât mai multă energie curată.
Optimist până aici, mai departe lucrurile se complică. 🙃
Viitorul prosumatorilor, incert
Oricum ar arăta viitorul prosumatorilor, cred că investiția în stocare poate optimiza mult propriul consum. Gândind pragmatic, energia produsă de sistemele noastre să o păstrăm pentru consumul propriu. Tot lanțul de la autorități până la furnizori nu par interesați de prosumatori și energia produsă de aceștia. Ba mai mult, par total dezinteresați și mai mult concentrați pe a da legi limitative, fără logică și justificare.
Vedem zilele acestea un sistem energetic național la limită, pene de energie și declarații mai mult sau mai puțin liniștitoare. Importuri record de energie și, implicit, prețuri record. Mai vedem și recunoașterea faptului că fără regenerabile era și mai rău, dar ne limităm la declarații. Foarte puține vorbe despre stocare, despre investiții în infrastructură care să permită stocarea energiei produsă de la soare sau vânt atunci când consumul permite.
Cred că ar fi bine de privit prosumatorul ca o resursă energetică și tratat ca atare. Cu o legislație orientată spre echilibru cred că se vor schimba multe în bine. Echilibru e atunci când câștigă câte puțin fiecare parte, inclusiv cel mai slab reprezentat.
Un anume echilibrul se poate obține prin susținerea asociațiilor de profil a prosumatorilor. Cu cât mai mulți ne asociem în această cauză cu atât mai mult vocea prosumatorilor se va face auzită în birourile decidenților.

Ca inginer în domeniul telecomunicațiilor sunt un apropiat al tehnologiei de orice fel. Adăugăm grija familiei pentru un trai cât mai prietenos cu mediul și ajungem repede la ideea de electromobilitate. Așa începe aventura electrică 🙂