Tesla Model 3 – comparăm AQI (Indicele de calitate a aerului)

Continuăm cronica săptămânală cu câteva informații despre înmatriculările de Model 3 pe cea mai mare piață EV din lume și o invitație la colaborare pe tema indicelui de calitate a aerului (AQI) afișat la bordul Tesla.

Scăderea procentuala a înmatriculărilor Model 3, pe care am explicat-o la începutul lunii februarie ca fiind rezultatul atingerii limitelor de producție în cele două fabrici din Fremont și Shanghai, este suprapusă cu schimbarea liniilor de asamblare pentru noul Model Y și a generat titluri tocmai bune pentru presa de scandal.

Peste aspectele reale legate de procesele de fabricație în industria auto, se suprapune însă percepția, în general negativă, lăsată de recentele acțiuni și declarații politice ale lui Elon Musk, ce a întors spatele unei părți a clienților.

”Votul cu buzunarul” va decide soarta actualei game de modele, chiar dacă nu și a întregii firme, tot mai puternic ancorate în domeniul energetic industrial, AI și roboți.

Decizia clienților chinezi, chiar dacă nu are legatura cu amestecul politic, este cea mai vizibilă dovadă că Model 3: ”e prea simplă, deja învechită, comparativ cu ce au ei”, după cum explica recent Marcel (ID.3 , Cluj) după o delegație de două săptămâni în China, generos documentată cu imagini din electro-peisajul cotidian și showroom-urile din Shanghai. Mulțumim Marcel!

După aproape 8 ani de la lansarea în SUA, cinci de producție în Shanghai și doi de la refresh, Model 3 a părăsit pentru prima oară Top 20 al înmatriculărilor NEV (BEV+PHEV+FCEV) din China, nu fiindcă s-ar cumpăra mai puține, ci fiindcă alte modele se vând în număr mult mai mare.

Sursa: CleanTechnica, Jose Pontes 2012 – 2025

Cu această ocazie aniversăm activitatea analistului Jose Pontes (EV Volumes), care a împlinit 13 ani de când documentează lunar evoluția înmatriculărilor EV pe piețele globale majore și a adaugat un link la primul său articol publicat pe blogul EV sales. https://ev-sales.blogspot.com/2012/12/first-post.html

Model 3 în cadrul proiectului Electromobilitate

Marius – Câmpina


17 – 23  FEBRUARIE  2025

  • km parcurși – 154
  • kWh consumați în Drive – 31
  • kWh consumați în staționare – 20
  • consum mediu – 20,3 kWh/100 km
  • durată deplasare – 201 minute
  • viteza medie – 46,0 km/h
  • temperatura medie – minus 6,6°C
  • kWh încărcați – 56
  • cost încărcări – 0 

A fost cea mai rece săptămână din ultimii 4 ani la Câmpina (-6,6°C), doar temperaturi negative, cuprinse între -1°C și -14°C.

A rezultat cel mai mare consum mediu înregistrat de mine în cei 4 ani de când fac raportări (20,3 kWh/100 km). Temperatura medie a bateriei a fost de 0,5°C, cu un minim de -4°C.

Mașina a fost folosită doar pentru naveta la serviciu, cu o singură încărcare, la locul de muncă.

Betty și Alex – Săbăreni

Datele pentru săptămâna trecută (17-23 Feb), unde am prins și cateva zile din călătoria catre Praga. Voi face un articol separat zilele următoare în care voi detalia calatoria respectiva.

  • Distanța parcursă 1,489 km
  • Consum energie în Drive 316.34 kWh
  • Consum mediu 21.3 kWh/100km
  • Consum energie pentru precondiționări/modul Sentry 8.84 kWh
  • Încărcări – 330.69 kWh (mixt, acasă și în călătoria spre Praga).

Mihai – Fălticeni

Încărcare wireless?

Săptămâna #08: 17 – 23 februarie 2025 (92% SoC) – Odo: 8504 km

  • Distanța parcursă: 766 km (5% urban, 95% extra-urban)
  • Viteza medie: 57 km/h
  • Consum mediu: 13.4 kWh/100 km
  • Cost încărcări: 32.68 lei (15.2 kWh x 2.15 lei/kWh)
  • Număr încărcări: 5, 
    • 1. 1 set de încărcări acasă ( 42 kWh la contor, 36 kWh în mașină ) cu aport 100% solar.
    • 2. încărcare la Suceava Voltrelli SafeSteel 57.52 kWh la stație, 51 kWh în mașină – 0 lei (card Dacia)
    • 3. încărcare la Iași Voltrelli Iulius Mall Type2 5.79 kWh la stație, 5 kWh în mașină – 0 lei (card Dacia)
    • 4. încărcare la Iași Voltrelli Sun Power Energy 51.76 kWh la stație, 53 (!!!) kWh în mașină – 0 lei (card Dacia)
    • 5. încărcare la Pașcani Eldrive 17.31 kWh la stație, 15 kWh în mașină – 32.68 lei  
  • Energie încărcată: 174.38 kWh față de 103 kWh consumată/afișată.

La stația Voltrelli Iași de 150 kW am avut șansa să văd 150 kW – putere de încărcare, mulțumită noului update. Eram dator cu curba de încărcare pentru Tesla Model 3 2024. Am evidențiat timpii de încărcare în chenare verzi pentru a înțelege timpul petrecut de la un procent la altul.

Model 3 LR

Cu Andu pe drumuri europene și Răzvan în vacanță, cronica echipei LR se reduce la datele veteranei TM 3 (fabricată în 2018 cu peste 166.000 km la bord), care și-a târât oasele bătrâne prin încă o iarnă din Michigan.

La fel cum scria Marius mai sus despre cea mai rece săptămână la Câmpina, nici în Motor City n-am văzut temperaturi pozitive în săptămâna 17 – 23 februarie, chiar dacă au fost ceva mai rezonabile, decât cu o săptămână înainte.

Ca urmare, atât consumul pe ultimele drumuri scurte, cât și valoarea pentru toată săptămâna 18.9 kWh/100km, a fost cu 5.6% mai mare decat media pentru februarie (17.9 kWh/100km).

Parcursul a fost în domeniul obișnuit, 189 km, deși a inclus un drum la aeroport, 72 km dus-întors pe autostradă.

Toate încărcările au fost la priza casnică din garaj după ora 23:00.

Temperatura interioară reglată la 19oC, trădează hainele groase purtate la orice ieșire din casă.

Un aspect pe care nu l-am evidențiat până acum, este indicele de calitate a aerului AQI. Inspirat de dialogul cu Mihai, care îmi spunea ca la Fălticeni, unde locuiește, aerul este mai curat decat la Pașcani, unde lucrează, am verificat AQI (air quality index) afișat la bordul Tesla.

Dacă în Livonia (Michigan) AQI era 78 duminică seara, bordul lui Mihai indica 52 la Fălticeni aproximativ la aceeași oră.

Am solicitat o interpretare pentru această diferență, la care ChatGPT a răspuns:

Dacă o locație are un AQI de 52 și alta are AQI de 78, ambele se încadrează în categoria „Moderat” (51–100). Aceasta înseamnă calitatea aerului este acceptabilă în general, dar anumiți poluanți ar putea reprezenta un risc pentru grupurile sensibile, cum ar fi persoanele cu afecțiuni respiratorii (de exemplu, astm) sau boli de inimă.

  • AQI 52: Ușor peste nivelul „Bun” al calității aerului, cu preocupări minime pentru sănătate.
  • AQI 78: Nivel de poluare mai ridicat decât 52, dar încă în categoria „Moderat”. Persoanele sensibile pot resimți simptome ușoare, cum ar fi iritații în gât sau dificultăți de respirație la expunere prelungită în aer liber.

  • În general, ambele locații au un aer relativ sigur, dar cea cu AQI 78 are un nivel ușor mai ridicat de poluare. Dacă cineva face parte dintr-un grup sensibil, ar fi bine să reducă activitățile prelungite în aer liber, mai ales în zona cu AQI 78.

Sunteți interesați să comparăm valorile AQI – Air Quality Index afișate la bordul Tesla, oriunde vă aflați?

Așteptăm cu interes o imagine de la bord cu datele voastre: AQI, ora și temperatura exterioară, la care vă rugăm să adăugați locația. MULȚUMIM pentru colaborare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.