Am participat și la a doua ediție de Transcarpatica. Am mai făcut traseul ăsta, pe segmentele montane de cel puțin 4 ori pe sezon. Nu e vreun test pentru kona.
Singura emoție pe care am avut-o privind acest traseu a fost legată de vreme. M-am încăpățânat să nu trec la anvelopele de iarnă, iar cu o săptămână înainte de eveniment, de la cota 2000m în sus vedeam o zăpadă așa de frumoasă pe Bucegi de deja mă închipuiam cum cobor TransAlpina și TransFăgărășanul pe anvelope de vară. Cam așa se prezenta Bucegiul pe 25.09 (poză din curte).

Nu că nu aș avea experiență cu anvelope de vară, zăpadă de +15cm și coborâri montane, dar pe acolo, la nevoie, în 20m găseai un copac de care să te proptești, ceea ce nu e cazul când te afli în gol alpin.
Din fericire vremea a ținut cu noi și muntele nu ne-a întâmpinat cu zăpadă. La două zile după ce am trecut noi, ambele trasee fiind închise din cauza zăpezii.
Pentru mine, singura „miză” la evenimentele noastre este bucuria de a mă întâlni cu colegii, cu comunitatea electromobilitate. În cei aproape doi ani de colaborare, am descoperit o gașcă faină de oameni, care ne întâlnim tot timpul cu zâmbetul pe buze, un chef fantastic de glume și bună dispoziție nelimitată.
Și o deschidere foarte mare către cei mai noi care se alătură grupului. E mai mult un teambuilding cu familia la care suntem nerăbdători să participăm, indiferent ce denumire punem evenimentelor noastre.
În schimb pentru această ediție eram foarte curios cum se vor comporta springurile. Au fost peste așteptări, abordând muntele ca și cum n-ar fi. Au mers ață, în ritm cu suratele lui mai mari. Cuplul instant și lipsa unei cutii de viteză au permis Springului să devoreze muntele.
Ziua 1
Ca de obicei, planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg. După o săptămână foarte aglomerată și plină de tot felul de activități, îmi propusesem să mă trezesc la 6 pentru a mă pregăti de drum și a ajunge confortabil la ora 10, ora stabilită pentru întâlnirea de la Sebeș.
Surpriză, alarma setată nu era pentru ziua de sâmbătă, așa la 07:20 m-am trezit din cauza ceasului biologic. Rapid am îndesat ceva într-o geantă de voiaj, încolonat nevasta spre mașină și pe la 07:50 se învârte roata spre Sebeș. Trec peste partea în care am observat că peste noapte cuplasem încărcătorul la mașină, dar nu-l mai băgasem în priză. Nu era bai că oricum aveam peste 70% Soc.
Ca un om care apreciază punctualitatea, la 09:50 porneam o sesiune de încărcare la stația Renovațio din parcarea Kauflandului, bucurându-mă de faptul că nu eu voi fi cauza nerespectării orei de pornire.
Am încărcat până la 65% timp de 30 de minute după care am plecat în coloană spre Transalpina.
Vremea a fost frumoasă, plăcută. La 2000m era un plafon de nori plimbat de un vânt mediu, așa că nu ne-am putut bucura de toată priveliștea de dinainte de Vf. Urdele.
Imediat după plecarea de acolo, am făcut schimb de mașină cu Laurențiu. Mai condusesem ID.4, nu a fost o surpriză pentru mine. E o mașină foarte bună, dar VW trebuie să-și dea cu reveneală la capitolul infotainment. Toată grafica arată ca naiba și trebuie să umbli mult după informații esențiale. La capitolul ăsta Hyundai are avans de ani buni.
Din vârf și până la hotel Parângul unde am făcut un popas pentru prânz, am dus ID.4-le de la 173 km autonomie la 296. Toate ca toate dar experiența cu Kona și-a spus cuvântul. Dacă aveam și padele, la cât de greu e ID.4 cred că se putea mult mai bine, a fost destul de incomod să mă joc cu selectorul D->B->D.
Din fericire toate minusurile lui ID.4 au fost corectate la Enyaq :D.
De la Novaci am plecat spre Curtea de Argeș via Râmnicu Vâlcea. Mai toți am hotărât să încărcăm la Vâlcea, nefiind siguri pe posibilitățile de încărcare din Curtea de Argeș. Am făcut o pauză de 45 de minute la stația Renovațio de la Shopping City, unde am încărcat până la 80%.
De la Râmnicu Vâlcea am mers apoi spre Curtea de Argeș, prin Blidari-Țigveni. Drumul, deși scurt, e de evitat, fiind îngust, cu serpentine și alunecări de teren. Am parcurs cei 39 de km până la destinație într-o oră și 10 minute…
Mai jos găsiți filmările de pe dashcam din prima zi.
Ziua 2
Ziua a doua a fost marcată de un vânt teribil. Și de un plafon de nori foarte dens, peste 2000m. Dar cel mai deranjant a fost vântul, care mai mult ne-a fugărit de la barajul Vidraru. Pe lângă faptul că era foarte puternic, aducea si foarte mult nisip/pietriș. Sus, vântul la fel de teribil plus o vizibilitate de toată frumusețea… maxim 20m.
După baraj și până treci de tunel, drumul e de calitate proastă, cu multe gropi.
Cum treci de tunel, calitatea drumului se îmbunătățește simțitor, drumul până la Păstrăvăria Albota fiind aproape fără cusur.
La Albota am făcut un popas mai lung pentru prânz, unde am mai depănat o vorbă bună, după care am plecat fiecare acasă.
Zi fără încărcări. Mai jos, filmarea de pe dashcam
Datele pentru Transcarpatica.
Consumurile înregistrate pentru prima zi au fost:
Plecare | Sosire | Distanță | Consum mediu | Timp |
Kaufland Sebeș | Cabana Oașa | 58,5 km | 19,9 kWh / 100 km | 01:04h |
Cabana Oașa | Belvedere Transalpina | 39,6 km | 23,6 kWh/100 km | 00:47h |
Belvedere Transalpina | Shopping City Rm. Vâlcea | 117,5 km | 4,3 kWh/100 km | 02:03h |
Brașov | Curtea de Argeș | 481 km | 14,5 kWh/100 km | 07:11h |
În ziua 2 am înregistrat următoarele date de parcurs și consum:
Plecare | Sosire | Distanță | Consum mediu | Timp |
Kaufland, Curtea de Argeș | Baraj Vidraru | 26,9 km | 18,9 kWh/100 km | 0:33h |
Baraj Vidraru | Bâlea Lac | 51,1 km | 24,2 kWh/100 km | 01:13h |
Bâlea Lac | Păstrăvăria Albota | 29,4 km | 0 kWh/100 km | 00:40h |
Păstrăvăria Albota | Brașov | 132,6 km | 14,2 kWh/100 km | 01:48h |
Lângă stână, Curtea de Argeș | Brașov | 247 km | 13,7 kWh/100 km | 04:33h |
Mai jos găsiți datele pentru weekend-ul transcarpatica. Cu costuri, sesiuni de încărcări și economii.

Vă așteptăm să ne alăturați în cadrul următoarelor evenimente!

Ultimii 10 ani din viata i-am dedicat securitatii ciberneticii, astazi fiind arhitectul la nivel global pentru solutii de securitate in domeniul identitatii si administrarii accesului. Aceasta implicare a insemnat si dezvoltarea unor programe de masterat de securitate cibernetica la universitati din Romania. Iubesc antreprenoriatul si intraprenoriatul, motiv pentru care ma gasiti implicat activ in multe preacceleratoare si acceleratoare de inovatie tehnica, din Romania.