Volvo, Tesla, IONIQ, VW și BMW – consumuri după cea mai friguroasă săptămână din această iarnă

După cum spune și titlul tocmai am trecut prin cea mai friguroasă săptămână din acest an, dar consumurile nu au fost de speriat, mai ales dacă ai o mașină eficientă și dor de ducă, ca și Cristian.

Dan – Volvo XC40, București

Săptămâna asta XC40 a avut de alergat de-a rupt pământul, sau mai bine zis asfaltul. 
Unul dintre drumuri a fost chiar la început de săptămâna, București – Azuga și return. 
 
Vremea la drumul ăsta a fost una de ții câinii în casă lângă sobă! Pe scurt,  între -8 și -11, vânt puternic și ninsoare. Iar eu, nebun… am gonit la dus de parcă nu mai era ziua de mâine.
 
Toate astea s-au resimțit bineînțeles în consum, care la dus a ajuns la scorul colosal de 29.8 kWh/100km. La întors am mers la limita legală, în general 105 km/h DN1 și 130/135 km/h pe autostradă. Media de viteză finală a fost 97 km/h, care include coada bară la bară din Bușteni, care a durat vreo 15 min. În final, consumul a scăzut, dar nu prea mult. Media finală fiind de 28.8 kWh/100km.
 
Dată Start 06-Feb-2023
Dată Sfârșit 12-Feb-2023
Temp Min Condus [C] -11.00
Temp Max Condus [C] 8.00
SOC Start [%] 87.00
SOC Sfârșit [%] 73.00
Distanță Parcursă [km] 857
Consum Mediu [kWh/100km] 26.5
Viteză Medie [km/h] 50
Nr Încărcări AC 4
Încărcări AC [kWh] 92.91
Nr Încărcări DC 8
Încărcări DC [kWh] 164.31
Total Încărcări [kWh] 257.22
Cost Total Încărcări [RON] 513.76
 
Pe parcursul săptămânii, drumurile interurbane aproape că nu au avut efect asupra scăderii consumului. Chiar dacă am încercat  fiu mai eco, distanța parcursă a fost considerabil mai mică și nici vremea nu s-a îmbunătățit mult
Așa că nici consumul nu a scăzut cine știe ce, obținând un scor de 28.3 kWh/100km consum mediu spre weekend.
 
Noroc cu ziua de duminică, în care am urcat tocmai la Straja, Gorj. Nu numai că drumul ăsta a fost lung și cu o vreme la polul opus (în mare parte 5-7 grade), dar ultimul lui segment dintre Târgu-Jiu și Lupeni îmi pune întotdeauna un zâmbet pe față. În final consumul a scăzut drastic până la 26.5 kWh/100km, cu medie de viteză de 71 km/h. Da, nu tocmai încet pentru drumul parcurs. 
 
Odată cu datele finale care o rezulte din escapada asta, voi reveni cu o discuție comparativă mai detaliată față cea din Decembrie.

Peter – IONIQ 5 AWD, Timișoara

Datele din săptămâna 06 (06.02-12.02) sunt următoarele:

  • Distanța parcursă: 438.6 km
  • Tip traseu: 19% autostradă, 37% drum național, 44% oraș
  • Viteza medie: 39.2 km/h
  • Consum mediu raportat de mașină: 22.4 kWh / 100km
  • Consum mediu calculat: 24.7 kWh / 100km

Energie obținută de la panourile solare: 1.7 kWh, o valoare pe care nu am mai văzut-o din luna octombrie.

Tudor – IONIQ 5 RWD, Timișoara

În perioada 6-12 Februarie IONIQ 5 RWD a parcurs 391 km cu un consum de 23.4 kWh/100km. Am avut și o deplasare in afara orașului de aproximativ 200 km, la Mako, în Ungaria. Restul distanței a fost parcursă în oraș.
 
Cu toate că pe drumurile naționale am avut un consum foarte bun, iar temperaturile din timpul zilei (în a doua parte a săptămânii) au fost pozitive, consumul mediu a fost relativ ridicat din cauza staționărilor cu Utility Mode activat și încălzirea pornită – în total aproximativ 3,5h.
 
Aștept cu drag evenimentul de la Vatra Dornei pentru întâlnire și diseminarea informațiilor despre EVs. Și de ce nu, poate convingem și autoritățile din Țara Dorenlor să acționeze mai rapid în dezvoltarea infrastructurii de încărcare.
 
Costurile pentru această săptămână au fost 0, încărcările efectuându-le la birou.
 

Ovidiu – Tesla Model Y Performance, București

Săptămâna trecută MYP a parcurs 483 km cu 102kWh și consum mediu de 21.2 kWh/100km din care 203 km sunt în regim extraurban (întoarcerea din concediu).

Raportul teslamate:

Consum 22.1 kWh/100km, ușor mai ridicat decât cel raportat de tableta mașinii, 137kWh utilizați și viteza medie 28 km/h.

Costuri cu încărcarea 13,7 RON, un mic top up al bateriei acasă după ce am revenit din concediu.

Cristian – Tesla Model Y Performance, Brașov

între 6 și 12 februarie – probabil cea mai friguroasă săptămână de până acum – consumul nu pare să fi fost afectat comparativ cu perioada precedentă, rezultând chiar o mică scădere.
 
Datele săptămânii se prezintă astfel:
– 1.481 km parcurși
– 18.6 kWh/100 km consum mediu
– 293 kWh energie încărcată
– 275 kWh consumați în timpul condusului, restul (18 kWh) fiind precondiționări și alți consumatori staționari
– 113 kWh încărcați la Supercharger – 0 lei
– 20.14 kWh Polyfazer – 60.17 lei
– 8.54 kWh PlugPoint – 20.51 lei
– 151.3 kWh acasă – 118 lei
– costuri totale – 198.68 lei
– cost per 100 km – 13.41 lei

Laurențiu – VW ID.4, Cluj-Napoca

Ca de obicei, în ultimele săptămâni consumul în oraș pe distanțe scurte a fost mare, 33.9 kWh/100 km, dar media a scăzut mulțumită drumului mai lung de la sfârșitul săptămânii, unde datorită temperaturilor pozitive, acesta a fost în jur de 18.5 kWh/100 km.

Răzvan – BMW iX, Michigan

După o primă săptămână extrem de rece și cu multă ninsoare, valoarea de consum comunicată de Razvan a fost 29.8 kWh/100km pentru 563 km, care au inclus și cei parcurși din fabrica bavareză până la livrarea în Motor City, cu încărcări – descărcări multiple pe camioane și vaporul transatlantic.

Vremea s-a îmblânzit în a doua săptămână din februarie și Răzvan s-a obișnuit tot mai bine cu mașina și one-pedal driving. Rezultatul săptămânii este 380 km și 24.1 kWh/100km, ceea ce duce la totalul la valorile imaginea de mai jos:

27.5 kWh/100km după primii 942 km.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.