5 lucruri care îmi plac la VW ID.3

În cel de-al doilea articol, vin cu alte informații legate de VW ID3-ul meu, dar de data asta despre caracteristicile care-mi plac.

Atunci când am decis să devin First Mover, am luat în calcul și niște eventuale erori. Așa că problemele care nu necesită un drum în service (în special cu platforma) nu le voi găsi de neînțeles.

În plus, cred că cei de la VW au făcut un pas înainte de la scandalul Dieselgate prin construirea de la zero a unor mașini electrice. De altfel, avantajul e că softul poate fi reparat fără a lăsa urme în exterior, iar ID3-ul din punct de vedere hardware stă foarte bine.

Așa că textul de astăzi este despre 5 lucruri care-mi plac la ID3:

1. Luminile – Led Matrix

Au o dispersie foarte bună, urmăresc poziția volanului, iar faza lungă adaptivă poate fi descrisă într-un singur cuvânt: spectaculoasă.

Mersul pe un drum întunecat nu mai reprezintă o problemă. Fiecare led este controlat, iar rapiditatea cu care se adaptează pe drum este atât de bună încât nu am primit niciun flash de la ceilalți participanți la trafic.

2. Bateria – 58 kWh și stațiile de 50 kW

Stațiile de 50 kW (extrem de populare în Romania) sunt caracterizate de doi parametri maximi: 500V și 125A, unde produsul dintre tensiune și curent nu poate depăși valoarea de 50kW (spre exemplu 400V x 125A = 500V x 100A = 50kW).

Bateria ID3-ului de 58 kWh este formată din 216 celule conectate 2p108s, cu alte cuvinte câte două celule în paralel, înseriate cu alte 107 de astfel de perechi. Astfel tensiunea de lucru a întregii baterii va fi cuprinsă între aproximativ 400V și 450V ( de la minim către maxim).

Și unde este legătura între stațiile de 50kW și bateria de 58kwh? Simplu, bateria se încarcă cu 50kw de la 0% și până la 82% constant pentru că stația de încărcare va debita inițial valorile maxime constructive: 400V si 125A, ulterior când bateria se încarcă și va avea 403V curentul va fi de 124A și tot așa până la 82% când valorile vor fi 450V si 111A.

Un alt exemplu, o baterie formată din 96 de celule înseriate (cea mai comună configurație a mașinilor electrice), care are tensiunea de lucru cuprinsă între 350V si 400V va absorbi inițial din stația de 50kW doar 350V x 125A = 44kW și va urca până spre finalul încărcării la 50kW (atunci când tensiunea bateriei este de peste 400V).

De aceea bateria de 58kWh este super potrivită pentru România.

3. Condusul în D – și nu în B, chiar și în oraș

Încă nu îmi dau seama cat de multă energie recuperează la frânare ID3-ul pentru că valoarea puterii este dată sub forma kwh/100km, iar când valoarea de -99kWh/100km este afișată, bara cu verde continuă să crească, probabil în jurul valorii de 100kW.

Atunci când ridici piciorul de pe accelerație, iar în fața ta nu se află un obstacol, mașina va rula liber, fără să recupereze nimic. Dacă radarul observă o mașină, va activa recuperarea de energie în mod dinamic până când distanța față de mașina din față devine sigură (practic până se egalizează cu viteza vehiculului anterior).

Linia subțire verde reprezintă disponibilitatea recuperării, iar linia verde mai groasă cât recuperează de fapt.

4. Bara colorată ID light

Nu mă refer la luminile din portiere sau din bord cărora le poți schimba culoarea în funcție de mood-ul tău sau automat de către mașină, ci la bara colorată din dreptul parbrizului, numită și ID light.

Se aprinde cu verde atunci când se încarcă bateria (în funcție de starea de încărcare), cu alb atunci când interacționează cu tine sau cu pasagerul și cu roșu atunci când detectează un posibil impact.

5. Camera de mers înapoi

Chiar dacă nu este o caracteristică unică a ID3-ului, modul ingenios de a ascunde camera în spatele siglei o ține ferită de murdărie, de zăpadă și de ploaie.

În plus are și modul wide, cu ajutorul căruia poți vedea o imagine foarte cuprinzătoare din spatele mașinii (util pentru ieșirea din garaj).

În zilele următoare voi face un test de capacitate al bateriei, la pachet cu un test de consum la 90km/h pe timp de iarnă, așa că voi continua să vă informez.

Numai bine până data viitoare!

Pentru cei interesați de curba de încărcare la stații mai puternice de 50 kW, un articol scris de colegul Paul Vădeanu: Volkswagen ID3 1ST – curba de încărcare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.