Media socială este un spațiu interesat de dialog, unde tema mobilității electrice are susținători pasionați și electro-sceptici convinși că ”electricele” nu pot fi folosite iarna.
Bazându-se pe valori punctuale de consum foarte mare, ceea ce înseamnă autonomie redusă, un pesimism exagerat este asociat mai ales cu Dacia Spring, un automobil mai accesibil ca preț (după subvenție) echipat cu un acumulator mic.
Din experiența echipelor monitorizate în cadrul proiectului Electromobilitate, aflate la a treia (VW ID.3) sau patru iarnă (Hyundai Kona), am învățat că primul sezon rece este cel de adaptare cu noua formă de deplasare, următoarele fiind în general caracterizate de consumuri mai reduse.
Analizând consumurile pentru Dacia Spring din iernile anului 2023 vs. 2024, se observă un comportament asemănător, cu vârfuri de 23.5 și 25.8 kWh/100 km în primul an, specifice unor săptămâni în care Spring-ul alb a rulat 100% prin Fălticeni 48 km (S4 din 2023), respectiv 44 km (S6 din 2023). După ce am plecat cu familia și cu Spring-ul la Vatra Dornei, consumul a scăzut la 12.9 kWh/100 km.
Dinții de fierăstrău, datorită circulației în oraș, din statistica săptămânală sunt ”îmblânziți” de parcursul de navetă, o dată sau de două ori pe săptămână, atunci când mașina destinată navetei (Spring-ul kaki) primește electroni de la Soare și rămâne în Fălticeni.
Un alt motiv pentru consumul ridicat iarna îl reprezintă ”piesa dintre volan și pedala de accelerație”. În iarna 2022-2023 a fost mai mult tata la volan, în primul sezon rece cu electrica, când a preîncălzit mașina de multe ori pe zi, ducând, aducând nepoatele la școală/grădiniță sau pentru drumuri scurte prin oraș.
Așadar, consumul în scădere, de la an la an, decembrie 2022 (16.6 kWh/100 km) vs decembrie 2023 (14.6 kWh/100 km) are ca variabile parcursul urban vs. navetă, șoferul și nu în ultimul rând, temperaturile exterioare.
Vechea mașină pe care o conducea tata, un Opel Corsa 1.3 CDTI, pe navetă consuma 4.4 l/100 km și prin oraș 7.2 l/100 km, a fost eliminată din circuitul auto contra unui tichet Rabla, care a stat la baza achiziției Spring-ului kaki.
Chiar la consumuri de 13 – 16 kWh/100 km, călătoriile cu mașina electrică pe timp de iarnă sunt la fel de confortabile ca cele cu mașina cu motor termic, singura diferență fiind că necesarul de căldură pentru habitaclu consumă 2-3 kWh în plus. Încarc de la priza casnică și folosesc bateria de la 70-60% la 20% în fiecare zi, fie că sunt -17 grade, fie că sunt 0 grade Celsius.
- Cum e cu Dacia Spring în luna lui Gerar?
- Dacia Spring – la mijloc de februarie cu emoții și consum în dinți de fierăstrău
Consumul mediu săptămânal
Ionuț – Dacia Spring, Pitești
Update din S3:
Saptamana : | S3 |
Distanța parcursa km : | 178.3 |
consum mediu : kWh/100 km | 15.9 |
Viteza medie : Km/h | 37.1 |
costuri incarcari aceasta saptamana : lei | 0 |
costuri incarcari aceasta luna : lei | 0 |
costuri incarcari totale : lei | 163.57 |
Distanța totala km | 50201 |
Mihai și familia – două Dacia Spring, Fălticeni
Spring alb
Săptămâna #3: 15 – 21 ianuarie 2024 (85% SoC)
- Distanța parcursă: 378 km (10% urban, 90% extra-urban)
- Viteza medie: 46.6 km/h
- Consum mediu: 13.1 kWh/100 km
- Cost încărcări: 30 lei (23 kWh * 1.3 lei/kWh)
- Număr încărcări: 1 set de încărcări acasă (56.4 kWh) cu aport 59% solar. Sistemul solar a produs însumat în 7 zile 91.3 kWh.
- Energie încărcată: 56.4 kWh.
Spring kaki
Săptămâna #3: 15 – 21 ianuarie 2024 (28% SoC)
- Distanța parcursă: 343 km (10% urban, 90% extra-urban)
- Viteza medie: 45.5 km/h
- Consum mediu: 13 kWh/100 km
- Cost încărcări: 24 lei (18.45 kWh * 1.3 lei/kWh)
- Număr încărcări: 2 încărcări
* 1 set de încărcări acasă (45 kWh) cu aport 59% solar,
* 1 încărcare 8.17 kWh la EVConnect Suceava Iulius Mall, - Energie încărcată: 53.17 kWh.
Îmi plac mașinile, trenurile, sunt pasionat de industria transporturilor, în general și de industria feroviară, în particular, călătoresc de-a lungul și de-a latul României, Europei, experimentând provocările mașinilor electrice, care mi-au demonstrat că oferă o lume mai bună, mai curată și liniștită pentru urmașii noștri! Hai la drum cu mașina electrică!