Bilanț februarie – 23% din participanți au trecut de 100.000 km

În primul bilanț din 2025 anunțam că echipa proiectului Electromobilitate a depășit borna de 4 milioane km monitorizați săptămânal sau lunar, începând din toamna anului 2018.

Luna februarie reprezintă startul unui domeniu nou de interes pentru piața second hand. Ca urmare, ne vom concentra pe exemplarele ce au depășit 100.000 km, pentru a răspunde întrebărilor tot mai numeroase despre electricele rulate, o alternativă mai atractivă ca preț decât cele noi, dar cu destule necunoscute și temeri legate de viața și degradarea acumulatorilor, sau costurile de întreținere și reparații.

Apelul pentru o colaborare lunară, lansat proprietarilor de modele ce au depășit 100.000 km, a rămas deocamdată fără ecou. Cu atât mai valoroase sunt informațiile transmise de cei 11 colegi, care au dovedit cu poze de la bord că mașinile lor au trecut de 120, 140 și chiar 160.000 km.

Să nu uităm cele trei #konițe care se deplasează în continuare cu vioiciune, cărând peste 200.000 km în spinare, despre care aflăm ocazional câte ceva din viața lor de dincolo de garanție.

MULȚUMIM tuturor alergătorilor de cursă lungă din proiect, care fac posibilă alcătuirea mozaicului de date și experiențe dincolo de 100.000 km!

Bilanțul lunii februarie

Cu o contribuție substanțială a călătoriilor din străinătate, în cea mai scurtă lună din an alți 85.000 km s-au adunat la zestrea de experiențe relatate direct de la volanul electricelor. Este luna care marchează începerea sezonului de efervescență pe piața automobilelor noi, odată cu așteptările legate programul rabla+.

Intre timp, piața second hand accelerează transferul unor modele la prețuri mai accesibile spre electromobiliști experimentați sau cei aflați la primii pași în universul fascinant al călătoriilor line și tăcute.

De ce achiziționează ”electromobiliști experimentați” electrice second hand?

În primul rând pentru prețul negociat și pentru a evita devalorizarea rapidă a oricărui automobil nou. Important este că o fac în cunoștință de cauză, după câțiva ani la volanul unor modele electrice, în general mai modeste, cu încrederea dobândită în noua tehnologie după zeci (sau sute) de mii de kilometri parcurși fără probleme majore.

Astfel, în februarie ne-am despărțit de primul Model 3 ”highland”, Daniel (Chiajna) înlocuind-ul cu două Hyundai Kona echipate cu acumulatorul mic, suficient pentru toate nevoile de deplasare din capitală. Și Tibi (București) este în curs de despărțire de ultimul Niro din garajul nostru virtual, care duce o viață foarte liniștită în prezent, în paralel cu un IONIQ 5, achiziționat rulat.

Tot pentru un automobil rulat s-a decis și noul nostru coleg Cristi (București) întărind prezența dominantă a #konițelor în proiect. Interesantă în cazul lui este trecerea de la Kona pe benzină la varianta electrică, pas caracterizat recent ca fiind MINUNAT.

Cu totul altfel a decis Alin, primul coleg din Oradea, care după participarea la #RO1000Challenge a rămas alături de echipa noastră pentru următoarele 12 luni, cu o Skoda Enyaq nou nouță.

Bun venit Alin și Cristi și pe această cale!

Echipa și parcursul total

TOP 10 ce formează parcul auto electric din România (tabelul din stânga) este bine acoperit de participanții la proiect, doar BMW i3 lipsește.

Datele publicate de colegul nostru Tudor (IONQ 5, Timișoara) pentru RO e-Mobility index în ianuarie, indică câteva modele noi pătrunse în TOP 10 lunar (imaginea din dreapta), care ne determină să lansăm un apel la colaborare pentru proprietarii de Renault Kangoo, Leap Motor T03, Renault Scenic și Volvo EX30, patru modele ce lipsesc din garajul nostru virtual în prezent.

Vă așteptăm cu drag pentru următoarele 12 luni alături de echipa proiectului Electromobilitate!

Gama de modele și reședința participanților la proiect în februarie

Albastru – localități de reședință ale participanților la proiect
Roșu – evenimente dedicate mobilității electrice

Gama de modele s-a redus la 14 în luna februarie, de la 16 în ianuarie:

  1. Hyundai Kona – 10 participanți din Sibiu, Cluj, Câmpina, Dej, Târgu Mureș, Târgoviște, Bolvașnița (CS)Arad, Cisnădie (SB) și Bragadiru (IF) (în ordinea înscrierii în proiect);
  2. Tesla Model 3 SR –  6, Câmpina, Săbăreni, București, Craiova, Timișoara și Fălticeni;
  3. VW ID.3 – 5, București (1), Cluj (3) și Timișoara;
  4. Dacia Spring – 5, Fălticeni (2), Pitești, Iași și Aiud;
  5. Tesla Model 3 LR –  4, București, Motor City (SUA), Timișoara și Las Vegas;
  6. Tesla Model Y – 4, București, Brașov, Sibiu și Las Vegas;
  7. Renault Megane – 3, Deva, Arad și Gura Humorului;
  8. IONIQ 5 – 3, Timișoara (2) și București;
  9. Peugeot 208 – 2, Timișoara și București;
  10. Renault ZOE – 2, Crivina (jud. PH) și Târgu Mureș;
  11. Skoda Enyaq – 2, București și Oradea;
  12. Skoda Citigo – Timișoara
  13. MG 4 – Pitești;
  14. Nissan Leaf – București.

Fiindcă am decis să acordăm un spațiu extins electricelor rulate, cu scopul de a face cunoscute problemele ce pot să apară după ieșirea din garanție, am ridicat histograma valorilor indicate de odometrele participanților în luna februarie, care însumează peste 2.99 milioane kilometri.

Era foarte puțin probabil la începuturile timide din 2018, ca un număr atât de mare de colegi să rămână activi săptămânal sau lunar, chiar și după cinci sau șase ani, când odometrele aleargă grăbite dincolo de bariera psihologică a primilor 100.000 km la bord.

MULȚUMIM tuturor celor ce prin pasiune pentru mobilitatea electrică au făcut posibilă această lungă călătorie în timp și spațiu.

Parcursul, consumul și costul cu încărcarea din februarie

Valorile marcate cu * rezultă din rapoartele săptămânale

Alături de parcursul total din luna februarie (85.145 km), care ridică totalul monitorizat la 4.118.366 km, este bine de știut că 60% din masinile participante au mai puțin de 60.000 km la bord, reprezentând o bună oglindire a parcului auto electric nou din țară.

La final, călătorii plăcute de primăvară și rămâneți pe recepție pentru a șasea ediție a sondajului ”Unde încărcam?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.