Ce impact are un TowBox și 35 de lădițe cu roșii asupra consumului unui Model Y LR?

Este foarte probabil că zilele trecute ați observat pe blog și în media socială imagini cu un Model Y încărcat cu roșii. Era al meu și trebuie să vă povestesc cum a decurs escapada după roșii și drumul de întoarcere la Sibiu, încărcat cu 35 de lădițe.

Am avut ocazia și nevoia de a testa cutia TowBox atașată pe cârlig. Cu această cutie de plastic se pot transporta bagaje sau animale de companie, ea având o capacitate de 390 L. Eu am ales să transport roșii. Voi reveni imediat și la acest aspect.

Traseul a fost Sibiu-Florești-Sibiu. Cea mai mare curiozitate a mea a fost să aflu influența cutiei asupra consumului și implicit autonomiei. La plecare am mers pe autostradă doar cu 90 km/h, iar până la Aiud am avut un consum de 13 kWh/100km. Acest consum îmi asigura o autonomie de 600 km.

Mi-am dat seama că această cutie nu influențează consumul în mod semnificativ. Restul drumului l-am parcurs cu viteze între 120 și 130 km/h. Mașina nu a simțit greutatea nici la consum, nici la stabilitate și nici la accelerație.

Cu ocazia parcurgerii acestui traseu nu am testat numai cutia TowBox, ci și capacitatea mașinii de depozitare. Socrii mei sunt din Maramureș, Șomcuța Mare, și produc murături și conserve pentru iarnă, iar vara roșii (https://www.facebook.com/bunatatidelavali). Se vând la lădiță (10KG) și costă 5 Lei/Kg. Livrări: Baia Mare, Cluj și Sibiu (Comenzi la tel:0749010656). Gata cu reclama!

Bineînțeles că am avut o grămadă de comenzi la Sibiu, la cât sunt de bune roșiile. Mai exact, 35 de lădițe. Puteam să le înghesui pe toate în mașină dar nu am vrut să pun greutate foarte mare banchetele rabatate, așa că am ales să iau cutia TowBox. În cutie au încăput 6 lădițe.

Cu toate că am fost mai greu cu 350 kg la întoarcere, nu am văzut un consum mai mare, iar
mașina nu a simțit greutatea la stabilitate sau accelerație. Am folosit toate compartimentele de
depozitare ale mașinii: atât portbagajul din față (frunk), cât și compartimentele ascunse din
portbagaj.

Traseul total a fost de 370 km, parcurs la un consum de 16,3 kWh/100km, ceea ce înseamnă un cost de 45 Lei al energiei consumate. Am ajuns acasă cu baterie suficientă (17%). Eu sunt foarte mulțumit de rezultat și bineînțeles de mașină.

2 Responses

  1. Constantin B spune:

    Salutare. Foarte tare treaba cu roșiile 🙂
    Bun! Mașina ai comandat-o cu carligul de remorcare sau ai montat carligul dupa ce a sosit mașina?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.