Dacă sunteți familiarizați cu startup-ul Sono Motors, înființat la München cu viziunea de a facilita accesul în masă la mobilitatea electrică, ați aflat probabil și de primul lor prototip denumit Sion.
Dacă nu, am listat o serie de articole dedicate în ultimii doi ani curajoasei echipe germane și primei generații de prototipuri, care a fost prezentată anul acesta la CES într-o variantă îmbunătățită, mai apropiată de serie.
Prima generație de prototipuri, a fost oferită publicului pentru test drive pe trasee închise circulației publice în Europa și am avut ocazia să conduc un exemplar în luna octombrie 2018 la München, în cadrul expoziției dedicate electromobilității emove 360. Conceptul, ideile și entuziasmul tinerei echipe au fost suficiente pentru a depune în aceeași seara un aconto pentru un Sion, ce urma să fie livrat în 2020.
Dar, ca la multe alte încercări în domeniul auto, după entuziasmul prototipurilor, urmează partea dificilă legată de lansarea în producție, despre care Elon Musk afirmă, din proprie experiență, că este cu un ordin de magnitudine mai dificilă decât realizarea celor mai spectaculoase prototipuri.
Participarea la CES 2021
Formatul virtual al CES – Consumer Electronic Show din acest an, a oferit posibilitatea participării pe cea mai importantă scenă de lansare a noilor tehnologii, pentru entuziasta echipă de la Sono Motors, cu cheltuieli minime, sau cum au împachetat-o într-un frumos mesaj ecologic: „fără să genereze tone de CO2 cu deplasarea echipei la Vegas”.
Designul mai finisat și stadiul mai avansat al prototipului din a doua generație dovedesc progres tehnic. In plus, Thomas Hausch s-a alăturat echipei în poziția de COO (chief operating officer). Cu peste 27 de ani în domeniu, petrecuți la Nissan, Mercedes și Chrysler in domeniul producției auto, Thomas Hausch are rolul „adultului” care călăuzește echipa entuziastă pe calea industrializării unor idei excelente.
Tot în 2018 s-a alăturat echipei Mathieu Baudrit, cu experiență în panouri fotovoltaice, și a devenit principalul autor pentru patentele obținute de Sono Motors, în special pentru integrarea celulelor solare în panouri de caroserie polimerice. Încărcarea naturală, oferită de soluția actuală de design, asigură până la 35 km de autonomie suplimentara pe zi, ceea ce ar acoperi nevoile unui mare număr de utilizatori, mai ales în epoca home office-ului.
Noutăți comerciale
Obiectivul de a produce automobilele electrice accesibile tuturor nu este nou sau unic, iar metoda re-utilizării unor piese de serie, testate și omologate, cât și a ofertei într-o singură culoare sunt vechi în industria auto, încă de pe vremea primului model produs pe o linie de asamblare: Ford T.
Grupul VW și-a lansat ofensiva electrică sub deviza „EV-uri pentru milioane, nu doar pentru milionari” o înțepătură directă la adresa Tesla, care este încă percepută ca o marcă de automobile scumpe. In realitate tripleta e-Up!, Mii și Citigo a fost gâtuită (Citigo chiar eliminat din program) prin realocarea acumulatorilor pentru ID.3, ID.4, Audi e-tron și Porsche Taycan, unde profitul realizat este cu mult mai mare decât la tripleta mini.
La fel a încercat să ne convingă și GM zilele trecute la CES, că a sosit momentul adoptării automobilelor electrice în masa, dar prezentările s-au concentrat pe Hummer-ul eletric și doua modele Cadillac, care sunt orice altceva decât produse de masă. Dar despre ipocrizia corporatistă vom povesti cât de curând pe larg.
Noul preț anunțat de echipa Sono Motors la CES este 21.429 EURO fără TVA, urmând ca prețurile să difere în funcție de rata de taxare și subvențiile acordate în fiecare țară, un exemplul oferit fiind 25.500 euro în Germania cu TVA 19%, înainte de subvenții.
Dacă Sion va mai beneficia de subvenții este un mare semn de întrebare, fiindcă referitor la livrări, tot ce am aflat este că în 2022 vor produce primele modele din preserie la fosta fabrică SAAB din Suedia (informație difuzată anul trecut), dar fără noi promisiuni de livrare.
Aceste amânări repetate m-au determinat sa retrag în 2020 avansul depus în 2018 și după cât de dificil a fost să recuperez suma, nu recomand înscrierea la Sion, până când livrările vor deveni o certitudine. Echipa Sono Motors afirmă că au incasat avansul pentru 12.600 de înscrieri în momentul de față. Producția în fabrica NEVS de la Trollhattan, Suedia, (fostă SAAB) este planificată pentru un total de 260.000 exemplare în opt ani, un volum mai degrabă mic în industria auto.
Vânzarea va fi online și service-ul va fi asigurat de parteneri agreați, un model aplicat și de celălalt startup german, e.Go Mobile* din Aachen, pentru modelul eGo Life, în parteneriat cu rețeaua europeana Bosch Service
* In urma falimentului firma a fost cumpărată de un fond de investiții olandez și rebotezată Next.e.GO Mobile
Noutăți tehnice
Din punct de vedere tehnic, pe lângă vizibila maturizare a designului și integrarea elegantă a elementelor fotovoltaice în panourile caroseriei (prototipul de la Muenchen avea celule lipite pe exteriorul caroseriei în 2018) specificațiile tehnice au rămas aceleași.
Puterea de 150 kW este asigurată de un motor electric furnizat de Continental, despre care Thoms Hausch afirmă că este livrat în prezent pentru doua alte modele electrice lansate în producție de serie.
Autonomia asigurată de acumulatorul de 35 kWh este estimată la 255 km, plus ce se încarcă de la soare, în funcție de condițiile atmosferice, de la cele 248 de celule, cu eficiență declarată de 20%. Încărcarea de la soare funcționează când Sion este parcat, dar și când se află în mișcare.
Încărcarea rapidă cu 50 kW maxim CCS și sistemul bidirecțional sunt foarte atractive pentru activități în natură, meseriași ce utilizează scule electrice și orice ce alte aplicații, care au nevoie de o sursă de 220 V departe de o rețea electrică.
Sion vine cu soft încorporat pentru car sharing, dar anul 2020 pe lângă nenorocirile aduse de pandemie, a redus mult apetitul pentru car sharing, atât de promițător pentru forme noi de mobilitate mai eficientă și descongestionarea orașelor, cu doar un an în urmă.
Ale aplicații ale tehnologiei fotovoltaice
Directorul programului de integrare a tehnologiei fotovoltaice, Mathieu Baudril a prezentat un caz de utilizare foarte plauzibil, destinat remorcilor frigorifice pentru transportului de alimente. In colaborare cu firma Valoe (Finlanda) sunt în testare remorci frigorifice acoperite cu celule solare, care permit alimentarea cu energie electrică a instalației frigorifice pe durata staționării camioanelor.
Echipa Sono Motors este deschisă la negocierea unor licențe pentru utilizarea tehnologiei lor de alte firme interesate.
Impresii la cald după prezentarea de la CES
Pentru cine a urmărit seria de articole dedicate startup-ului german nu este un secret entuziasmul cu care am privit această nouă tentativă de a oferi un concept proaspăt și foarte ingenios, într-o lume auto ce părea înțepenită în tradiție.
- Sono Motors, un startup cu o viziune ambitioasa si solutii pe masura
- Sono Motors alege partenerii pentru lansarea productiei modelului electric Sion
- Test drive cu prototipuri electrice, la eMove360 München
- IN DIRECT: Impresii din prima zi la eMove360, targul de electromobilitate de la Muenchen
- Un mesaj de la Sono Motors
Schimbările rapide cauzate de pandemie în toate domeniile de activitate, succesul Tesla și cel al unor startup-uri chineze, legislația europeană și subvențiile majorate, au schimbat total peisajul auto în 2020.
Unele concerne mari au înțeles că viitorul este electric și aruncă artileria grea, finanțată cu zeci de miliarde, în bătălia pentru buzunarele clienților, ceea ce creează condiții tot mai dificile de a găsi un loc pe piață pentru startup-uri.
Astăzi ar fi cu siguranță binevenit un model electric fără pretenții, cu performanțele lui Sion și încărcare parțială de la soare pentru 25.000 euro. Dacă va mai fi loc pe piață pentru un nou venit, fără experiență, peste doi sau trei ani este însă dificil de spus.
Echipa Sono Motors pare foarte bine intenționată, chiar dacă volumul de producție planificat nu poate atinge obiectivul declarat, cel de a oferi un automobile electrice accesibile tuturor. Cu doi adulți în echipă, s-ar putea realiza ordinea și disciplina necesară lansării în producție, dar fără o finanțare masivă, producția de serie nu este posibilă.
Firmele pregătite pentru o ofertă publică anul trecut, au avut avantajul unei conjuncturi cu totul deosebite, în care succesul Tesla a atras mult cash pentru oricine a declarat că va produce automobile electrice începând cu 2020.
Despre cele trei startup-uri, Nio, Xpeng și LiAuto, cotate pe bursele americane, am mai discutat. In plus, după Fisker și Canoo, săptămâna aceasta Lucid Motors a anunțat că va deveni o companie publică. Nu știm dacă scopul real al prezentării Sono Motors la CES a fost vânătoarea de capital și găsirea unor parteneri pentru oferta publica indirecta, dar este foarte posibil.
Ca de fiecare dată, noi le dorim mult succes tinerilor bavarezi și așteptăm momentul să conducem un Sion, încărcat și de la soare, în cadrul proiectului Electromobilitate.

My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.