Cod roșu de caniculă și un reprezentant la RO1000 pentru Grupa Mică

Săptămâna 29 iunie – 3 iulie 2026 a fost una dintre cele mai călduroase săptămâni din ultimii ani, cu aproape toată țara sub cod roșu de caniculă. Deși subsemnatul s-a ”baricadat” într-unul din județele cu cod portocaliu, am fost atent la feed-back-ul colegilor care au înfrânt valul de căldură.

Fie în deplasări extra-județene (Ama și Paul, de la Cluj-Napoca la Petroșani), inter-statale (Vilhelm, din România în Ungaria), inter-județene (Alexandru, în Alba, Emilia sau tatăl meu, în Suceava) și mai ales pentru Radu pe parcursul celor 1000 de km din cadrul maratonului #RO1000Challenge, mașinile electrice pe care le conducem au rezistat cu stoicism având instalația de aer condiționat în funcție, atât în mers cât și în etapa de precondiționare.

Cod roșu și portocaliu în România de caniculă. 29 iunie 2026, ora 10 – 1 iulie, ora 10

Grupa Mică 2.0 – cronica #27

Hyundai Inster – Ama și Paul, Dezmir (CJ)

Datele pt. Inster (săptămâna 29 iunie – 5 iulie) 

  • 802 km parcurși
  • 42 km/h viteza medie
  • 13,4 kWh/100km consum mediu

Dincolo de drumurile uzuale de oraș, Insterul a făcut un drum de Petroșani dus-întors. Traseul total a avut aproximativ 480 de km, din care cam 280 km pe autostradă. Consumul a fost undeva în jur de 15 kWh/100km la dus și în jur de 14 kWh/100km la întors. La dus am încărcat la Simeria (17,5 kWh = 48 lei) și la întors la Hațeg (18 kWh = 50 lei). Confortul a fost, ca de obicei ireproșabil, o reală plăcere chiar. 

Renault 5 – Vilhelm, Oradea

Felicitări participanților la RO1000!

Săptămâna #27: 28 iunie – 05 iulie 2026 :

  • Odometru început de săptămână: 12344 km
  • Odometru sfârșit de săptămână: 12862 km
  • Km parcurşi: 518
  • Consum mediu afişat: 13.3 kWh/100
  • Încărcări: 101.90 kWh (6 ocazii AC only)
  • Cost încărcare: 89.50 RON
    • Acasă – Hidroelectrica 9.65 + 20.65 + 30.20 + 9.45 + *25.35 kWh x 1.14 RON = 79.74 RON
    • Fabrică – 6.60 kWh x 1.48 = 9.76 RON 
  • SOC început de săptămână: 73 %;
  • SOC sfârșit de săptămână: 58 %;
  • Parcurs 80 % extraurban pe autostradă (360 km) + 20% oraş (95 km).

Săptămână destul de intensă cu o deplasare la birou cu 2 persoane în maşină, tempomatul la 100 km/h şi temperaturi între 24 şi 36 grade.

La navetă se mai adaugă încă o deplasare în Debrecen în scop privat cu 90 km/h axat pe consum.
Incluse şi alte deplasări în oraş + un drum la țară cu * încărcare gratis de 25.35 kWh de la panouri🤗.

Maşinuța a făcut un update numit electric drive 4.2.0, sunt curios dacă se va simți ceva la powertrain.

Maşinuța merge impecabil.

Renault 5 – Radu, Crivina (PH)

Perioada: 29.06-05.07.2026
Odometru: 20740 km
Parcursul perioadei : 1704 km – participare la #RO1000Challenge
SOC la începutul/sfârșitul perioadei: 100/ 100 %
Încărcări (nr/ kWh/ lei): 10/ 245/ 297
Consum mediu ponderat al perioadei: 15.9 kWh/100 km

Echipa Spring – săptămâna #27

Alexandru, Alba Iulia

Date S27:

  • SoC la începutul săptămânii: 78%
  • SoC la finalul săptămânii: 76%
  • 447 km parcurşi (95% extraurban): 5 zile naveta la muncă pe A10
  • cost de încărcare: 91 lei: 67 kWh încărcaţi public AC
  • consum mediu: 13.5 kWh/100 km pentru o viteză medie de 66.4 km/h

Emilia, Fălticeni

Săptămâna #27: 29 iunie – 5 iulie 2026  (91% SoC)

  • Distanța parcursă: 23 km (100% urban)
  • Viteza medie: 26 km/h
  • Consum mediu: 16.1 kWh/100 km
  • Cost încărcări: 0 lei 
  • Număr încărcări: 1 sesiune de încărcări acasă ( 10 kWh ) cu aport 100% solar.
  • Energie încărcată: 10 kWh.

Mihai și familia, Fălticeni

Săptămâna #27: 29 iunie – 5 iulie 2026  (91% SoC)

  • Distanța parcursă: 92 km (100% extra-urban)
  • Viteza medie: 26.6 km/h
  • Consum mediu: 16.2 kWh/100 km
  • Cost încărcări: 0 lei
  • Număr încărcări: 1 sesiune de încărcări acasă ( 18.1 kWh ) cu aport 100% solar.
  • Sistemul solar 1 de 6 kWp a produs însumat în 7 zile 205.8  kWh. 
  • Sistemul solar 2 de 5.5 kWp a produs însumat în 7 zile 150.2 kWh
  • Energie încărcată: 18.1  kWh. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.