Consum si autonomie de primavara – Ioniq si Octavia

Pe cat de ingrijorate erau comentariile proaspetilor proprietari de automobile electrice in luna decembrie, pe atat de favorabile au devenit cele din ultima saptamana, pe tema valorilor scazute de consum, care determina cresterea autonomiei odata cu venirea primaverii.

De atlfel, variatia consumului intre iarna si primavara nu este un fenomen caracteristic doar automobilelor electrice, dar usurinta de alimentare si densitatea statiilor de combustibil nu ridica problema „autonomiei”, pentru cele echipate cu motoare cu ardere interna in sezonul rece.

Informatii de consum [litri/100km] furnizate de Marius Barsan, Sibiu

Intre consumul saptamanal maxim (8.6 litri/100km) si minim (5.6 litri/100km) din cele doua luni analizate, diferenta de 53% nu este exclusiv din cauza temperaturii exterioare. In acest caz, variatia semnificativa este intre drumurile scurte din oras si o calatorie mai lunga.

Comparand doar traficul in oras, diferenta de consum intre maxim si minim pentru Skoda Octavia se reduce la 30%, o valoare intalnita si la masinile electrice din „garajul nostru virtual„.

Valori de consum mediu saptamanal [kWh/100km], in aceasi perioada, cu Hyundai Ioniq electric, model 2018

Pentru a exemplifica acest aspect al variatiei consumului in sezonul de tranzitie de la iarna la primavara atat la fosile cat si la electrice, am extras valorile din februarie si martie realizate cu Ionica si diferenta intre maxim (19.1 kWh/100km) si minim (12.6 kWh/100km) este asemanatoare: 51%.

Consumul mediu saptamanal Hyundai Ioniq

Variatia consumului mediu saptamanal Hyundai Ioniq model 2018, dupa 76 de saptamani

Asa cum s-a intamplat si primavara trecuta, Ionica s-a dezmortit dupa trei luni de consum suplimentar pentru preincalzirea acumulatorului la inceptul fiecarui drum din sezonul rece, valorile consumului mediu saptamanal coborand constant spre valoarea teoretica de 11.5 kWh/100km.

Comparatie consum mediu saptamanal Hyundai Ioniq model 2018 si 2019

Cu limitari tot mai mari ale deplasarilor la strictul necesar, evolutia consumului lui Ionica repeta evolutia din primavara anului trecut, iar exemplarul lui Tudor, model 2019, confirma reducerea valorilor de consum, atingand in ultima saptamana valoarea din specificatie tehnica a masinii: 11.5 kWh/100km.

Costul energiei electrice pentru 100 kilometri

Costul mediu al energiei electrice pentru 100 kilometri
Hyundai Ioniq model 2018, dupa 76 saptamani

Incepand de la mijlocul lunii martie pana la mijlocul lui decembrie, pentru noua luni, costul energiei electrice consumate a fost sub 10 RON/100km.

In cele trei luni de iarna, cheltuiala cu energia pentru 100 de kilometri a urcat intre 10 si maximum 15.5 RON in prima iarna.

In cea de doua iarna, probabil datorita unei combinatii de temperaturi mai blande, condus preventiv utilizand la maxim franarea regenerativa, impreuna cu o mai buna utilizare a climatizarii si functiei „driver only”, cel mai mare consum mediu saptamanal a fost de 21.5 kWh/100km, reprezentand cheltuieli de 13.6 RON/100km, cu 12% mai mici decat maximul din prima iarna.

Autonomia

Pe masura ce consumul scade, autonomia creste, permitand etape mai lungi intre doua reincarcari, atunci cand distanta pana la destinatie depaseste autonomia estimata indicata la bord.

Autonomia estimata in 22 martie 2020, pentru Hyundai Ioniq model 2018

Odata cu revenirea temperaturilor primavaratece, autonomia indicata la bordul lui Ionica, atunci cand acumulatorul este incarcat 100%, a trecut din nou de 200 kilometri, acoperitor pentru toate nevoile deplasarilor in oras si pentru distante medii, cu o reincarcare rapida.

Valoarea indicata in 22 martie, 205 km, reprezinta deocamdata 80% din maxima inregistrata pentru Hyundai Ioniq in cadrul proiectului Electromobilitate, care a fost de 255 kilometri cu un model 2019, in luna august 2019.

Un avertisment pentru cei aflati la prima tranzitie intre iarna si primavara, cand autonomia mai mare incurajeaza excursii mai lungi, de indata ce conditiile legate de epidemia coronavirus le va permite.

Autonomia reala fluctueaza mult fata de cea calculata in functie de stilul de condus, diferenta de altitudine pe traseu si viteza de deplasare.

Verificati periodic rezerva de energie si nu planificati etape de incarcare pana la limita acumulatorului, pana nu cunoasteti in detaliu variatia consumului, respectiv autonomia, in functie de traseu, incarcare, viteza de deplasare si conditiile de trafic.

Pentru exemplificare sa urmarim consumul mediu realizat de Ionica, pentru a intelege mai bine diferenta dintre consumul minim de 10.7 kWh/100km si cel maxim de 13.9 kWh/100km.

Istoric consum Hyundai Ioniq, model 2018

Cei 125 de kilometri parcursi cu un consum de 10.7 kWh/100km au inclus 108 km in campia banateana si diferenta de 17 km in Timisoara.

Consumul remarcabil de scazut a fost obtinut prin viteza de deplasare mica, din cauza drumurilor foarte proaste din zona, chiar daca Timisoara – Foeni este o artera de intrare in tara, printr-un punct de frontiera secundar cu Serbia.

Consumul realizat in aceste conditii, 10.7 kwh/100km, ar ridica autonomia teoretica cu acumulatorul de 28 kWh al Ioniq-ului la 260 km.

In schimb, calatoria pe traseul Timisoara – Deva – Timisoara a fost pe autostrada, cu exceptia celor 13 kilometri nenorociti, nefinalizati in zona Cosava si a mult prea indepartatei legaturi pe doua benzi, ce trece printr-o localitate, pana la intrarea in Timisoara.

Viteza mai mare de deplasare si diferena de altitudine dus – intors de 700 metri, au generat un consum de 13.9 kWh/100km, cu aproape 30% mai mare decat cel din urma cu doua zile, in conditii de temperatura asemanatoare, 19-20 grade Celsius.

Cu acest consum, autonomia teoretica pentru Ionica se reduce la 200 kilometri!

Comparatie cheltuieli pentru energie electrica (Hyundai Ioniq) si benzina (Skoda Octavia 1.4 TSI)

Cu ajutorul lui Marius Barsan, un coechipier de nadejde din Sibiu, cu numeroase articole publicate pentru comunitatea noastra electromobilistica, avem ca termen de comparatie pentru economia deplasarilor cu un automobil electric, cele inregistrate de Marius cu Octavia familiei.

*Discutie

Informatii furnizate de Marius Barsan, Sibiu

Consumul cel mai mic cu Skoda Octavia a fost realizat de Marius pe parcusul celor doua calatorii lungi, care reprezinta cheltuieli de 27.5 respectiv 29 RON/100km (5.1 RON/litru).

Pentru calatoria apropiata ca lungime, 288 km, cu Hyundai Ioniq a fost necesara reincarcarea acumulatorului pentru aproximativ 30 minute. Depinde de preferintele pasagerilor daca o astfel de pauza este binevenita sau nu.

In calatoriile lungi, intreprinse cu TM 3, am observat ca familiile cu animale de companie utilizeaza pauza pentru o scurta plimbare, iar cele cu copii pentru descarcarea energiei si invingerea plictiselii … „cand ajungem?” … „mai e mult?” … sau servitul mesei.

Costul energiei la statia Renovatio, utilizata pentru incarcarea rapida, este 1.9 RON/kWh. Pentru intreaga calatorie de 288 km am utilizat 40 kWh. Din acestia, 20 kWh au fost cu pretul Renovatio si 20 kWh am incarcat dupa revenirea acasa, la pretul facturat de 0.64 RON/kWh, prin urmare costul pentru 100 km pentru aceasta calatorie a fost de 18 RON/100km, ridicand media pentru intreaga saptamana la 13 RON/100km.

Concluzie

Raportul calculat in luna februarie, intre cheltuielile cu benzina pentru Octavia si energia electrica pentru Ioniq, a fost de 4.6, rezultat al circulatiei exclusiv in oras, acolo unde franarea regenerativa a masinilor electrice constituie un avantaj major.

De indata ce vremea s-a incalzit si Octavia s-a intins la drum lung, cu un consum mai mic cu 50% decat pe frig, in oras, iar Ionica a mers ceva mai vioi pe autostrada, raportul cheltuielilor a scazut la 2.2.

Scaderea pretului benzinei pentru Octavia si utilizarea la statiei rapide Renovatio (pret 1.9 RON/kWh) pentru Ionica, au contribuit din plin la acest nou raport de „forte”, mersul cu Octavia la drum lung primavara fiind de 2.2 ori mai scump decat mersul cu Ionica, comparatia fiind posibila doar daca nu va deranjeaza pauza de 30 minute pentru reincarcare.

Marius Barsan si Dan Boboescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.