Dupa mai mult de un an de experienta practica acumulata in cadrul proiectului Electromobilitate cu Hyundai Ioniq si Tesla Model 3, cele mai eficiente automobile electrice aflate in productie, surprizele celui de al doilea sezon rece au inceput pe la mijlocul lunii octombrie.

RELIEFUL
Ne asteptam sa inregistram un consum mai scazut in Timisoara, unde relieful plat si clima mai blanda, par sa favorizeze masinile electrice, fata de dealurile si iernile aspre din zona Sibiului. Cu toata regenerarea de energie pe coborari, consumul in timpul urcarilor este in mod firesc mai ridicat.
Cu ajutorul a doua Hyundai Ioniq (cel mai eficient automobil electric comercialzat in Romania) aflate in circulatie zilnica la Sibiu si Timisoara, urmarim de aproape o jumatate de an consumul mediu saptamanal, comunicat de Tudor si echipa Porsib.

Dupa ce in prima saptamana rece consumul a crescut proportional pentru ambele exemplare, a urmat o saptamana mai calda, cu o scadere mare (-23%) a consumului la Sibiu si una mai modesta (-10%) la Timisoara.
Mentionam ca ambele exemplare au pornit la drum in ultima saptamana preincalzite, cu ajutorul functiei de programare a temperaturii interioare la ora dorita si ca scopul principal este siguranta si confortul ocupantilor, nu atingerea unui record de consum.
TEMPERATURA
Diagrama variatiei temperaturii in cele doua orase (sursa meteoblue) nu justifica diferenta relativ mare a variatiei consumului, minimele peste noapte si maximele din timpul zilei fiind foarte apropiate.


PARCURSUL si RUTINA ZILNICA DE CONDUS
Ne-am indreptat atentia la traseul zilnic parcurs de cele doua automobile, stiind ca in diminetile reci, acumulatorul are nevoie de incalzire, pentru a ajunge la temperatura optima de functionare.
Asemanator cum Tesla utilizeaza energie din acumulator pentru preconditionarea acumulatorului inainte de incarcarea la supercharger, tot asa au decis si specialistii de la Hyundai, ca merita sacrificati cativa kilometri de autonomie iarna, pentru a aduce acumulatorul cat mai repede la temperatura optima de functionare, prelungindu-i astfel durata de viata.

Pe langa diferentele considerabile intre distantele parcurse la Sibiu si Timisoara, privind in detaliu rutina zilnica a celor doi conducatori, am observat ca primul drum la Timisoara este foarte scurt, deobicei doar 4 km, in timp ce naveta zilnica incepe la Sibiu cu cei 16 km intre Turnisor si Cisnadie.
O prima concluzie ?
Fara sa ne pripim cu o concluzie, suspectul principal al diferentei de consum pare a fi drumul scurt la Timisoara in diminetile reci, cand motorul si invertorul nu ajung sa genereze suficienta caldura pentru incalzirea acumulatorului, Ioniq-ul utilizand in aceste conditii o parte din propria rezerva de energie pentru incalzire.
Considerand ca diferenta de consum inregistrata este de 2.7 kWh/100km este bine de inteles ca discutia este mai mult teoretica, diferenta de costuri cu energia electrica reprezentand 1.7 RON pentru 100 de kilometri.
O MANA DE AJUTOR:
Echipa electromobilitate este recunoscatoare tuturor proprietarilor de automobile electrice, care doresc sa ne impartaseasca din experienta lor in sezonul rece la adresa electromobilitate@24auto.ro sau direct pe facebook.

My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.