Chiar dacă în prima parte am aflat mai mult de ce Dan NU a ales Enyaq 80x, ID4 GTX, E-tron Quattro, EV6 AWD, Mustang Mach-E AWD, EQA 350 4Matic sau atotputernicul Model Y (campionul mondial al înmatriculărilor din 2022), merită din plin să citiți debutul pe blog scris cu mult haz de noul nostru coleg:
De ce trotineta de XC40? (partea a doua)
Volvo XC40 Recharge Twin are o integrare a elementelor interioare la fel de impecabilă ca la Mach-E, cu un aer de eleganță pe care îl regăsești doar în EQA. Butoanele existente pe volan sunt fără touch. Deci, poți să le atingi cât vrei în timpul condusului. Infotainment-ul central este doar de 9-in la fel ca la varianta pe benzina, cu care împarte de altfel întreaga platformă, împreună cu ruda apropiată Polestar 2, parte tot din grupul Zhejiang Geely Auto.
Personal, o consider dimensiunea perfectă pentru a avea widgeturi ușor lizibile, fără sa fi distras de la condus. In plus, infotainment-ul este complet integrat în bord și nu arată ca un accesoriu de tipul unei tablete. Iar responsivitatea lui este impecabilă.
Pe de alta parte, implementarea de gauge cluster de 12.3 in, deși mult mai simplistă decât la celelalte, mi se pare și cea mai bună. Gauge cluster-ul vine cu hartă (google maps), sincronizată cu infotainment central și tot restul de informații necesare din timpul mersului. Practic, pentru cei mai fandosiți, elimină nevoia unui head-up display.
Capacitatea bateriei în versiunea Twin Motor, adică AWD, este 78 kWh brut (75 kWh net), Charge Speed pe DC este de maxim 150 kW instantaneu și Cold Range-ul este undeva la 265 km real. Pentru cei ce se gândesc la modelul acesta, vor beneficia de varianta din 2023. Bateria a primit un upgrade la 82 kWh brut (78 kWh net) și puterea de încărcare maximă a crescut la 200 kW (sursa: EVDatabase)
Acoperișul panoramic are copertină pentru umbrirea interiorului. Deschiderea pentru acoperiș cât și pentru copertină le poți controla cum vrei și cum nu vrei – totul e posibil. Spațiul din portbagaj nu este cel mai mare, dar nici cel mai mic, având 452 litri.
In schimb, chiar daca infotainment-ul e super responsive, după părerea mea Google ar putea adăuga o mie de alte feature-uri și ar putea să porteze mult mai multe aplicații în Play Store. Asta pentru ca infotainment-ul rulează nativ Android (i.e. Android Automotive – Nu, nu Android Auto!). Unde să mai pun ca vine (în România) la un preț – pentru nivelul de dotare full – cu aproximativ 10.000 euro mai puțin decât Mach-E și cu 20.000 euro mai puțin decât Model Y (preț vechi la data comparației).
Prin urmare, zis și făcut! După cum probabil ați ghicit din imagini, dintre toate m-am ales cu XC40 Recharge Twin Motor în dotare full. L-am achiziționat în urma unei oferte de nerefuzat – cu mult mai bine decât prețul de listă redus cu RABLA Plus. Iar compromisul… Pai, nu am luat modelul cu facelift-ul de la finele lui 2022, unde XC40 primea aceeași față ca C40. Adică un pic schimbat spoiler-ul față. In schimb am primit absolut tot, inclusiv accesorii.
Până acum am făcut 5500+ km care au inclus atât drumuri obișnuite de zi cu zi, dar și o serie de călătorii în afara orașului. În cea mai mare parte toate drumurile care le-am făcut au fost în condiții nu tocmai favorabile pentru EV-uri. Am avut chiar un drum până unde „agăți harta în cui” pe vreme cu ploaie, lapoviță și grade cu minus. Dar mai multe despre asta într-un articol viitor.
Ce pot spune acum este că cel mai rău am scos un consum mediu de 27 kWh/100 km, pe care l-am obținut pe drum combinat (urban și extra urban) cu un mers mers extra sprinten 🙂
Când mi-au mai venit din pitici acasă, m-am mai domolit și pentru același traseu, în condiții chiar mai vitrege, am reușit să scot un consum mediu de aproximativ 23-24 kWh/100km.
Oricum nu sunt eu ăla chiar eco, la capitolul ăsta mai am de învățat. Totuși, cert este că m-am obișnuit atât de repede cu One Pedal Drive, încât pe una normală aproape uit să pun frână. Păzea!
Altfel, am avut și o mică neplăcere pentru care am ajuns în service, după aproximativ trei săptămâni de la achiziție. La service s-a rezolvat instant. Iar de atunci și până acum n-am mai avut probleme. Poate ocazional cu semnalul de net al mașinii. Dar, e de înțeles din moment ce nici pe telefon nu prea aveam semnal în aceleași locații.
Mă rog, mai sunt multe de spus și de împărtășit… Totuși, rămâne de văzut cum o să se comporte bateria în timp. Mai ales că o tratez regește, încărcând acasă încet la 7 kW si fără să scadă sub 20% sau să treacă peste 80%. Dar, ne vedem aici pe electromobilitate.com, să vă mai povestesc și în articolele viitoare ce și cum.
Din pacate, eficienta trenului de rulare la Volvo XC40 este extrem de slaba, nici nu se poate compara cu nici o masina Tesla. La fel ca mai toti producatorii non-Tesla, si chinezii de la Geely obtin marirea range-ului doar prin marirea la nesfarsit a bateriei, care ajunge sa cantareasca jumatate din greutatea masinii.
Posibil. Ai niste date exacte, precum:
– curba de eficienta al invertoarelor care alimentează motoarele
– specificațiile motoarele (putere flux, nr poli, pierdei Joule, etc…)
-pierderi in conductoare
– metoda de cotrol a motoarelor (FOC, BLDC)
– frecventa bluclelor
– multe altele
xc40 de la 0-100km/h accelereaza in 4.8s, in timp ce lui Tesla Model Y ii ia 5.0s. Deci, relativ la trenul de rulare cel putin invertoarele sunt de putere mai mare si motoarele mai puternice.