Introducere
De la începutul lunii iulie, când Attila ne-a pus la dispoziție informațiile de parcurs și consum realizate de Klara cu un Smart Forfour electric, dialogul nostru s-a intensificat și am incurajat-o pe proprietara micului electromobil de oras sa ne împărtășească experiența ei de zi cu zi cu Smart-ul.

Scriam în primăvara, cu ocazia lansării unui sondaj dedicat utilizatoarelor de automobile electrice:
Mașinile electrice au fost dintotdeauna populare cu electromobilistele și astăzi este la fel. De mai mult timp am pornit pe urmele întrebării: Care sunt motivele și ce anume apreciază doamnele la un automobil electric modern?
Putina istorie si un sondaj de opinie adresat conducatoarelor de automobile electrice
Veți găsi în continuare experiența Klarei, care debutează ca autor pe blogul nostru, rotunjind imaginea despre „familia electrica” conturata recent de Attila.

1. Cand ați condus prima mașina electrică și ce model a fost?
Din februarie 2016 conduceam un Smart For Two diesel automat. Îmi plăcea că era automat, că era mic, încăpeam cu el peste tot, dar totuși îmi lipsea să am loc pentru mai multe persoane. Dacă tot ne gândeam să luăm mașină nouă, a intrat în discuție și mașina electrică.
Am comandat mașina electrică fără să fi încercat înainte, dar ne-am gândit, că n-avea ce să nu ne placă. Am avut o inspecție foarte importantă la grădiniță, și chiar după ce am terminat inspecția m-a anunțat soțul, că dupămasa sosește mașina cea nouă: un Smart For Four Electric. Așa că am primit un cadou nemaipomenit.
Am condus mașina din mijlocul lui aprilie 2019. Mi-a plăcut din prima încercare. Parcă și conduc mai cu drag de atunci, știind că nu poluez. Totuși încerc să umblu și pe jos, și dacă am posibilitatea, las mașina parcată la grădiniță, sau la soacră-mea, și rezolv treburile prin oraș pe jos.
2. Ați avut ocazia să conduceți mai multe modele electrice? Pe care îl preferați și de ce?
În primăvara aceasta, când a sosit, am încercat și mașina soțului, un Hunday Kona Electric, dar încă nu prea l-am condus. Dar am fost cu soțul la drumuri și mai lungi, și a fost o experiență bună.
3. Câți kilometri (aproximativ) ați parcurs până în prezent cu mașini electrice?
În jur de 5300 am la bordul autoturismului, majoritatea kilometrilor parcursi de mine. S-a simțit că a venit pandemia. Am umblat puțin primăvara și vara aceasta.
4. Ce vă atrage spre o mașină electrică?
E silențioasă, câteodată ”prea” silențioasă. Am reușit să sperii sau să uimesc câțiva pietoni, apărând lângă ei cu mașina.
Eram parcată la cineva în garaj, și aștepta să pornesc mașina, să ies afară. Eu déjà eram ieșită din garaj, dar proprietarul garajului încă aștepta să pornesc mașina.
E ”curată”, e comodă, e eco. NU trebuie să schimb uleiul, plus că nu folosesc ulei. Și ce-mi mai place, că iarna dă căldură instant, față de diesel, cu care ajungeam aproape de grădiniță până se încălzea.
5. Utilizati mașina electrică la servici și/sau personal?
Utilizez mașina și la servici și în viața personală. Dat fiind că stau în afara orașului, nu pot să mă duc pe jos la servici, cum făceam înainte, așa că parcurg în fiecare zi de muncă cca. 13 km, plus rezolv alte treburi prin oraș cu mașina, când e nevoie. Înainte să avem două mașini electrice, dacă se putea, mergeam cu mașina mea la cumpărături. Duminica mă duc la biserică cu mașina, că e departe, și îmi place că am loc de 4 persoane în mașină, pot să ajut la transportul persoanelor mai în vârstă, sau care se deplasează mai greu.
6. Care sunt limitările actuale ale adoptării pe scară mai largă, de către doamne, a mașinilor electrice pentru nevoile zilnice în oraș?
Eu stau la casă, și am curte unde pot să încarc mașina electrică. Dacă stăteam la bloc, nu se putea rezolva așa de ușor acest lucru. Nu sunt încă încărcătoare destule în oraș.
A doua limitare este prețul. Cei care oricum nu-și permiteau să-și cumpere o mașină nouă, nici mașina electrică nu și-o vor putea permite. Dar cei care vor o mașină nouă, de oraș, pot să se gândească și la mașină electrica, pentru că e rentabil, mai ales cu programul Rabla Plus.
7. Unde incărcați mașina electrică ? Cât este de complicat ?
Încarc mașina acasă în curte. Doar conectez la încărcat, aproape ca și telefonul mobil. Nu e prea complicat, trebuie doar să fii atent să nu uiți să încarci mașina. Încarc deobicei când ajunge la 20%, sau mai repede dacă știu că a doua zi am mai mult de umblat, de rezolvat prin oraș. Iarna încărcam pe la 30%.
8. Ce avantaje economice are utilizarea zilnică a unei mașini electrice în oraș?Alte plusuri sau minusuri?
Nici Smartul For Two Diesel nu folosea prea mult carburant, dar cu mașina electrică e mult mai rentabil să călătorești. De exemplu drumul la grădiniță și înapoi e cam cât un bilet de tramvai. Având mașină electrică mi-am făcut și abonament de parcare pe anul acesta să pot parca liniștit în oraș. Avantajul la mașina electrică e că abonamentul e gratis, am plătit doar cartela înfoliată. (Nota: cu exceptia zonei centrale, in Timisoara parcarea este gratuita pentru vehicule electrice)
La minusuri aș zice, că are omul senzația, că poate umbla oricât, că-i ecologic, dar totuși cel mai eco e să umbli pe jos. Așa că nu umblu aiurea, doar cu scop, și dacă pot, mai las mașina parcată să umblu și pe jos.
Un alt minus e, că mașina mea nu are varianta fast charging, deci chiar că nu e bine să uit să-mi încarc mașina, dar niciodată n-am rămas încă pe drum cu ea.
9. Care sunt experiențele bune și rele cu mașini electrice la drumuri mai lungi?
N-am fost încă pe drum lung cu Smartul meu. Soțul a fost nu de mult la prima revizie cu Smartul meu la Arad. A trebuit să încarce mașina puțin, să se poată întoarce acasă, dar a fost realizabil.
Cu Kona am fost deja până la Oradea. A fost super.
Am vrea să mergem și la Zalău în curând. Problema e că la Zalău nu sunt montate încă stațiile de încărcare, dar am înțeles că se lucrează pe această temă și în Zalău, mai ales că nu de mult au sosit și autobuzele electrice, care vor înlocui autobuzele vechi din oraș. Sper că și în alte orașe mici să apară stații de încărcare, să evoluăm și pe această arie.
10. Ce mai doriți să adăugați la dialogul nostru despre utilizarea mașinilor electrice de către doamne, domnișoare?
Mă bucur că există posibilitatea să achiziționăm și noi, oamenii simpli, mașini electrice.
A fost fain, când s-a oprit un tătic în ușa clasei, venind după fetiță, și m-a întrebat dacă e a mea sau nu mașina electrică din parcare. Parcă se gândea că nu poate fi doar a lui Klára. A menționat că e un exemplu fain pentru copiii și părinți că și mașina e ecologică, știind că eu mă axez mult pe ecologie în educarea copiilor.