Echipa Kona la raport: consumul săptămânal şi concluziile pentru aprilie

Săptămâna Mare (premergătoare Paştelui Ortodox) nu ne-a adus surprize mari în materie de electromobilitate. Drumurile de sfârşit de săptămână făcute pentru a ne reuni cu cei dragi nefiind decât un alt prilej plăcut de a face câţi mai mulţi kilometri electrici.

Consumul mediu înregistrat de participanţii la acest proiect a urmat trendul de scădere, favorizat de regimul termic extern.

Însă aprilie 2021 s-a dovedit luna cu cel mai mare de număr de kilometri parcurşi de flota Kona din această comunitate – 21728 km. Consumul mediu pentru acest parcurs, la nivel de flotă a fost 16KWh/100km.

Puteţi citi şi în articolul lui Dan – evoluţia consumului Konei după trei anotimpuri – de ce iarna are o influenţă aşa mare în consumul mediu înregistrat de această maşină.

În direct cu proprietarii

Nu uitaţi că oricând puteţi interacţiona pe forum cu proprietarii vehiculelor din flota noastră!

Cristian (CJ): Per ansamblu a fost o săptămână caldă cu consumuri foarte bune chiar şi pe distanţele mici pe care le parcurg de acasă la job, shopping şi retur. Soarele îşi face treaba şi asta se vede şi în viteza de încărcare de la fastchargere. În săptămâna ce a trecut am făcut doar o plimbare scurtă până în Zalău, aproximativ 80 de km dus şi am avut în medie 19 grade şi uscat. Consumul a fost de 14,3 şi asta pentru că la întoarcere am depăşit cam tot ce aveam în faţă (la limita bunului simţ), dar se putea scoate mult mai bun având în vedere că la dus am avut 13,2.
Distanţa parcursă: 238km. Consum mediu: 13,8 KWh/100km.

Tudor (TM): Am făcut un drum Timişoara – Cluj-Napoca, Joi în 29.04. Pe porţiunile de autostradă am mers normal, între 125-135 km/h, iar în rest în ritmul traficului, cu depăşiri unde a fost posibil. Pe traseu am avut o scurtă pauză de încărcare la Kaufland Sebeş, 16 min, timp în care am încărcat 12 kWh. Vineri am mai parcurs 64 km în Cluj şi împrejurimi intr-o aglomeraţie infernală în Floreşti şi Gilău. Spre seară am căutat o variantă de a încărca în apropiere de casa bunicilor (cartierul Mănăştur) şi am fost foarte plăcut impresionat să găsesc 3 parcări supraetajate cu mai multe staţii de încărcare (gratuite toate, se plăteşte doar parcarea). Una din parcări dispune de 2 încărcătoare Type 2, la care din păcate puterea livrată era doar 2 kW (asta s-ar putea să fie şi din cauza cablului meu, va trebui să îl schimb). În celelalte două parcări există în fiecare câte 2 staţii de 50 kW şi 5 încărcătoare Type2. Tarifele de parcare sunt FOARTE rezonabile, atasez poza. Am încărcat la una din staţiile rapide de la 10% până la 82% şi am plătit 3.5 RON pentru 1h10min de parcare. Felicitari Cluj!!!!
Distanţa parcursă: 448km. Consum mediu: 16,3 KWh/100km.
Total Aprilie: 1361km, cu un consum mediu de 15,71 KWh/100km.

Andrei (BV): Consumul maşinii a început să fie stabil, într-o zonă în care pot parcurge cam 450km cu 80% din baterie (90%->10%). De exemplu:
– Sâmbătă am fost la părinţi şi cei 425 km puteam să îi fac lejer fără încărcare. Cu toate astea, la Roman nu am mai putut continua fără să fac o pauză, aşa că, negăsind un alt loc de parcare, am lăsat maşina la staţia de încărcare a celor de la E.ON, apoi am luat masa la o terasă din zonă. Asta în condiţiile în care am mers cât de tare s-a putut. După procentele consumate din baterie, ar fi reieşit că ajungeam la destinaţie cu ~20% baterie.
– Luni am încărcat maşina până la 90% la Kaufland Botoşani, apoi am plecat spre Braşov via Suceava->Roman->Bacău->Buzău->Ploieşti. La Buzău, după 370 km şi 6 ore de condus că am prins şi o coadă de aproape 10km la intrarea în Buzău pe care am putut să o evit parţial pe uliţele din satele adiacente DN2,  am ajuns cu 27% baterie şi 110 km autonomie. Asta în condiţiile în care am „croşetat” prin aglomeraţia de pe DN2 cât am putut de mult.
Şi am trecut de 30.000km. Fără incidente, fără probleme, fără regrete, fără neplăceri. Iar de Paşte i-am prezentat Konei şi pe unul din ancestrii săi – un Mercedes-Benz W115, la care sper să îi termin restaurarea până la finele acestui an (un alt hobby)
Distanţa parcursă: 1200km. Consum mediu: 13,8 KWh/100km.
Total Aprilie: 7247km, cu un consum mediu de 15 KWh/100km.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.