În 2 februarie 2019, Mircea testa ceea ce avea să devină blogul electromobiliștilor cu primul articol despre experiențele trăite la volanul unui Hyundai Ioniq model 2018.
Era o verificare a platformei electronice pe care proprietarii de automobile electrice pot comunica direct cu cei interesați de universul complex al mobilității electrice și de controversatul subiect al tranziției epocale din industria auto, la care avem norocul să fim martori și participanți în același timp.
După primul an (2018), când articolele au fost găzduite de revista online 24auto.ro, proiectul Electromobilitate a intrat într-o nouă fază, în care educarea celor interesați urma să se facă prin test drive. Mini-flota noastră era compusă din Ionică (Hyundai Ioniq model 2018) și TM 3 (Tesla Model 3 long range) până în vară, când ni s-a alăturat Tudor cu al doilea Hyundai Ioniq.
În decembrie 2019, Edi a venit cu al treilea Ioniq (model 2020), apoi am intrat în lock down și viețile noastre s-au schimbat pentru totdeauna. Livrările noilor modele electrice Peugeot 208 și Hyundai Kona în perioada primului lock down, ne-au adus noi colegi, Laura și Paul fiind și în prezent alături de noi.

Echipa a crescut rapid și contribuțiile personale s-au înmulțit, ajutând la înțelegerea tranziției spre o lume mai tăcută și mai curată, cu problemele și poticnelile inerente unei tehnologii noi și a unei infrastructuri nefinalizate. Pe parcursul acestei călătorii, alături de pasionații care au achiziționat modele electrice după nevoile și preferințele individuale, ne-am confruntat cu unele probleme reale, dar și cu numeroase prejudecăți bine înșurubate în informațiile publice prin antireclama acerbă făcută de cei ce au mult de pierdut de pe urma electrificării transportului rutier.
Ne-am văzut de drum, fără să le amintim celor ce se jeluiesc de autonomia mică a electricelor, că în urmă cu doar 35 de ani, autonomia unui automobil termic în România era limitată de câte canistre intrau în portbagaj, rețeaua de stații de carburanți fiind restrânsă și achiziția condiționată de cartele lunare.
Sigur că era o anomalie, după cum erau și cozile pentru a ridica cota de benzină (și multe altele), la care am petrecut zeci de ore, nu zeci de minute cum se întâmplă acuma la încărcare, dar ajută prin contrast la stimularea fanteziei despre cum va arăta viitorul peste 25 – 35 de ani.
Fiindcă tot am aruncat o privire critică în trecut, facem un efort să privim cu optimism în viitor, cunoscând promisiunile de decarbonizare luate în numele speciei umane de actualii lideri politici ai lumii. Cât de departe va ajunge tehnologia în următoarele două-trei decenii?
- Încărcarea rapidă sau înlocuirea acumulatorilor va elimina discuția despre timpii actuali de așteptare la încărcare?
- Cine va crește mai rapid: parcul auto electric sau rețelele de încărcare? Sau poate până atunci toți producătorii vor fi învățat să urmărească pe unde se plimbă clienții lor și să extindă anual rețeaua proprie de încărcare rapidă, așa cum face Tesla în prezent?
- Cât de compacte vor fi și ce densitate energetică specifică vor avea „bateriile” (acumulatori solid state)?
- Ce pondere vor avea sursele de energie regenerabilă în bilanțul energetic global?
Există interese majore economice și strategice de ambele parți ale baricadei, în cele două tabere care promovează electromobilitatea și a celor ce le bagă bețe în roate, la fel cum făceau căruțașii de la începutul secolului XX, când au apărut primele automobile.

Din păcate, în procesul accelerat de modernizare și industrializare, pus în scopul unei existențe materiale mai bune, am pierdut din vedere efectul activităților umane asupra mediului.
Producerea energiei electrice pe bază de combustibili fosili și transportul au o contribuție semnificativă la transformările climatice semnalate de oamenii de știință și raportate periodic sub forma unor analize complexe, ce îndeamnă la acțiune grabnică, pentru a reduce impactul activităților umane asupra mediului.
Dincolo de teorie pro și contra, există pași concreți pe care majoritatea îi poate întreprinde, modificând o parte din obiceiurile cu care ne-a obișnuit vechea tehnologie, după mai bine de 120 ani de perfecționare. Dacă încercam să privim cu doar 25 de ani înainte, la generația copiilor sau nepoților noștri, oare ce lume le vom lăsa?
Rezultate după trei ani





De multe ori inhibiția de a întreprinde ceva provine de la imensitatea problemei, de care este ușor să fim intimidați, gândind că ce putem realiza la nivel individual sau de grup restrâns, nu are suficient impact la rezolvarea problemelor majore.
Și totuși, după doar trei ani de când Mircea publica primul articol pe acest blog, 42 de proprietari de automobile electrice și-au depanat experiențele, bune și rele, alături de diferite modele. După raportările pentru luna ianuarie suntem bucuroși să informăm că am depășit borna PRIMULUI MILION de km, 100% electrici, parcurși de participanții la proiectul Electromobilitate.
Chiar dacă după încheierea stagiului de 12 luni, colegele și colegii noștri nu mai raportează săptămânal parcursul, consumul, costurile și aventurile electrice, cu toții vor continua să alunece tăcut și fără emisii directe de la eșapament acolo unde îi duc pe toți nevoile zilnice.
Presupunând că toate aceste drumuri ar fi fost parcurse cu automobile ce îndeplinesc normele europene (90 gCO2/km), doar mica noastră echipă ar fi emis în acest răstimp 900.000 tone CO2 în atmosferă. Este mult? Este puțin?

În aceeași perioadă cu derularea proiectului Electromobilitate, înmatriculările de automobile 100% electrice (BEV) din România au crescut de la 247 exemplare în 2017 la 6340 (exemplare noi) în 2021.
Să presupunem că toți cei 11.712 proprietari, care în perioada 2019-2021 au achiziționat modele electrice, ar fi optat pentru variantele pe benzină sau diesel, care îndeplinesc normele europene de 90 g CO2 la 100 km. Pentru simplificare, să presupunem că ar fi acumulat un parcurs mediu asemănător cu participanții la proiectul Electromobilitate. Rezultatul este un parcurs colectiv de 278 milioane km cu emisii de 25 milioane tone CO2. Este mult? Este putin?
Privind la nivel european, unde în 2021 s-au înmatriculat peste 2.2 milioane de automobile electrice, cifrele cresc de 187 de ori în 2021, iar la nivel global (6.45 milioane înmatriculări noi în 2021) se mai amplifică de trei ori. Deja vorbim de mii de milioane de tone de CO2!
Conștienți fiind că existența noastră reprezintă doar o clipă în șirul evenimentelor istorice pe această planetă, ne dorim să lăsăm o lume mai buna generațiilor viitoare, una în care mobilitatea individuală să nu fie legată de poluarea atmosferei.

My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.