În urma cu trei ani, Mircea a venit cu ideea unui blog dedicat proprietarilor de automobile electrice, unde fiecare să își poată depăna experiențele alături de automobilul familiei. S-a pus pe treabă și, în timp ce eu bântuiam în Scandinavia cu un Model 3 LR în drum spre Timișoara (încercând să demonstrez că sunt posibile călătorii lungi de iarnă cu mașini 100% electrice), Mircea a publicat primele imagini cu Ionică și TM3, singurele modele din garajul nostru de atunci și două articole:
Comunitatea a crescut spectaculos, iar grupul de autori se diversifică cu fiecare nou articol scris de cei peste 50 de colaboratori, care au investit timpul personal pentru a genera informațiile necesare înțelegerii conviețuirii cu un automobil electric, cu toate cele bune și mai puțin bune în faza actuală de dezvoltare a tehnologiei și a rețelelor de încărcare.
Pornind de la definiția noțiunii de cunoștințe (knowledge) într-un anumit domeniu:
Faptul sau condiția de a cunoaște ceva cu familiaritatea dobândită prin informație, experiență, educație și asociere,
ne-am propus de la bun început să informăm și să educăm pe cei interesați, prin intermediul experiențelor noastre, ale proprietarilor de automobile electrice.
In epoca prezentă, când știrile false (fake news) sunt răspândite în media socială cu o viteză uluitoare și au darul de a fascina imaginația cititorilor neavizați, consider că este mai important ca oricând ca o baza solidă de adevăruri trăite, în realitatea de zi cu zi, la volanul unor modele electrice, să contracareze miturile și năzbâtiile, ce încearcă să amâne tranziția spre electromobilitate.

Cu numeroși colaboratori pasionați și multă perseverență urcăm muntele cunoașterii, ce duce de la date și informații, la cunoștințe (knowledge) și poate cândva la mai multă înțelepciune colectivă despre utilizarea resurselor disponibile cât mai eficient, ca să lăsăm în urma trecerii noastre efemere pe această planetă, o lume mai bună și mai curată copiilor și nepoților noștri.
Primele rezultate
La începutul celui de al cincilea an de activități în cadrul proiectului Electromobilitate, trebuie să recunosc că cea mai mare satisfacție este cea de a fi cunoscut oameni deosebiți, pasionați de teme ecologice și de mobilitatea electrică în general.
Indiferent de cât de viu rămâne dialogul săptămânal pentru comunicarea experiențelor alături de un model electric, sau de bucuria evenimentelor ElectRoMania și Trans Carpatica, aspectele cele mai semnificative din ultimii patru ani rămân întemeierea unor familii și nașterea copiilor și nepoților, care își cer dreptul să trăiască într-o lume mai bună, mai curată și mai liniștită.
Fie că sunt deplasări grăbite de serviciu, călătorii relaxate de vacanță, ieșiri în natură la sfârșit de săptămână sau rutina zilnică în zumzetul continuu al aglomerațiilor urbane, drumurile parcurse cu automobile și vehicule electrice cu două sau trei roți sunt mai curate și mai liniștite decât orice alternativă de transport, cu excepția bicicletei și a mersului pe jos.
Din relatările săptămânale ale participanților la proiect se formează pas cu pas o imagine complexă despre actuale beneficii și limitări rezultate din utilizarea zilnică a unui model electric.
In fiecare lună, articole care povestesc despre viața la bloc cu o electrică, despre cum se pot încarcă trei mașini de la o priză casnică și cât costă încărcatul, sunt accesate de sute de persoane interesate de subiect, sau în prag de achiziție a modelului preferat. De un interes deosebit s-au bucurat și subiectele despre călătorii în țară sau străinătate, care au avut darul de a clarifica realitatea excursiilor lungi posibile cu tehnologia actuală, chiar dacă trebuie ținut cont de nivelul de dezvoltare al rețelelor de încărcare pe traseul călătoriei.
Veteranii
Pe lângă Eugen și Mircea, cu care am demarat proiectul găzduit pentru început (februarie 2018), de revista online 24auto.ro/electromobilitate, doresc sa subliniez contribuția echipei Porsib și a familiei Marchiș, începând din vara anului 2019. Atunci Tudor a inițiat colaborarea la proiect cu Hyundai Ioniq, trecând în 2020 pe Kona și în octombrie 2021 pe noul IONIQ 5, cu ajutorul partenerilor noștri de la reprezentanța Hyundai din Timișoara. In plus, începând din aprilie 2020 și-a cooptat părinții la toate evenimentele, unde au participat atât cu Peugeot-ul Laurei cât și cu PHEV-ul lui Teo.
Alergătorii de cursă lungă
Extrem de ocupați în ultimul an cu construcția caselor (unde vor putea încărca electricele fără stres), Edi continuă să comunice informațiile despre Ioniq din decembrie 2019, iar Darius pentru primul an cu ZOE, apoi Tesla Model 3. În plus, Darius ne-a ajutat mult prin experiența îndelungată dobândită cu ArenaIT, înainte de fi proprietar al unui model electric.
Promoția 2021
In 2021 am avut bucuria să mulțumim unui număr de 19 absolvenți pentru primul an de colaborare la proiect (după cum urmează pe echipe) și am fost foarte plăcut surprins că majoritatea au decis să continue sau au rămas în contact cu comunitatea:
- Kona – 6
- Stellantis (Peugoet 208 și 2008, Opel Corsa) – 5
- echipa mini (e-Up, Citigo și Smart Forfour) – 3
- ZOE – 2
- Niro – 2
- ID.3 – 1
Echipa din 2021 a fost cea mai numeroasă, dar și cea mai prolifică ca număr de kilometri parcurși. După compilarea ultimelor informații primite, pentru anul trecut rezultă 638.787 km monitorizați în cadrul proiectului, ridicând totalul după patru ani la 961.949 km.

Alte informații valoroase culese de pe zeci de mii de km am obținut de la Mircea despre Kona hybrid și comparația cu varianta electrică (13 episoade lunare), Teo (BMW X5 PHEV) și Octavian (Outlander PHEV).
În 2022 vom depăși primul milion de kilometri electrici, care contribuie la zestrea de cunoștințe (knowledge) despre mobilitatea electrică în România.
Promotia 2022
După o prima ceremonie virtuală de absolvire pentru Cosmin (ID.3, București) într-o succesiune foarte rapidă vom aniversa în curând colegii care ni s-au alăturat la începutul anului 2021. Ei vor transmite flacăra simbolică a pasiunii pentru adevărul despre automobile electrice unei noi generații de proprietari, dornici să contribuie la acumularea de date, informații și în final cunoștințe bazate pe experiențe reale pe termen lung.
Daca sunteți interesate/interesați să vă alăturați echipei noastre scrieți-ne pe adresa [email protected] Va așteptăm cu drag!

My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.
Felicitari Dan si tuturor celor implicati!
Cat mai multe articole interesante si de interes pentru lumea electromobilitatii.
La multi ani!
Mulțumim Cosmin, ne bucurăm ca ești cu noi și duci flacăra mai departe!