Pentru că majoritatea dintre noi am prezentat călătoriile din luna noiembrie în raportările săptămânale, bilanțul sfârșitului de lună este mai laconic, sperând că cifrele vor spune cea mai mare parte a poveștii consumurilor și cheltuielilor.
După cum ați văzut probabil în două articole recente, începând cu luna decembrie avem un nou coleg de echipă, după ce Ovidiu (B), un vechi colaborator al proiectului Electromobilitate cu Peugeot e2008 și Tesla Model 3, a parcat un Model Y Performance MIG (Made in Germany) în garajul nostru virtual.
- Sfârșit de noiembrie în Grupa Mare și un nou coleg – Ovidiu cu primul Model Y
- Primii pași cu Model Y MIG (made in Germany)
Cu această adiție, vom avea acces la informatii săptămânale relatate direct de proprietari nu doar pentru campioana mondială a înmatriculărilor din primele 10 luni, care este de departe Model Y, ci pentru toate cele PATRU modele 100% electrice prezente în TOP 15 global, care sunt destinate piețelor internationale. Celelalte 11 modele se livrează cu precădere în China, exporturile fiind deocamdată neglijabile.
Diversificarea modelelor cuprinse în Grupa Mare sperăm să-i bucure pe cei ce caută informații despre cum ne împăcăm zilnic cu mașinile noastre.
Primele informații comunicate de Ovidiu din Bucureștiul foarte aglomerat în acest sezon, unde petrece mai mult de o oră zilnic la volan pe drumul spre locul de muncă, plasează consumul mediu (20.7 kWh/100km) din săptămâna de tranziție între noiembrie și decembrie, în mijlocul domeniului de valori transmise de colegii noștri (min. 19.2 – max 24.5 kWh/100km).
Bilanț noiembrie
Cele mai mari modele participante la proiectul Electromobilitate se plasează în jumătatea din dreapta a valorilor de consum mediu lunar, în timp ce Kia Niro este mai aproape de Kona, cu care împarte platforma, electronica și acumulatorul, care provine însă de la furnizori diferiți.
Să mai notăm doar că valoarea raportată de Cristian pentru Enyaq (bara roșie) include și pierderile de încărcare, care au atins 18% în luna noiembrie.
Pentru înțelegerea costurilor din luna noiembrie, trebuie să revenim la afirmația că, spre deosebire de obișnuința prin care asociam consumul cu costurile la mașinile echipate cu motoare termice, în cazul electricelor SURSA de încărcare determina costul sau lipsa acestuia în cazul lui Laurențiu la Cluj.
Din fericire, toți colegii din Grupa Mare au posibilitatea să încarce acasă, iar pentru Ovidiu (B), Peter (TM) și Tudor (TM), încărcarea gratuită la locul de munca este un bonus suplimentar. Indiferent dacă este oferită de firme multinaționale, sau locale, ca în cazul firmei timișorene lektri.co pentru Tudor, sau a sibienilor de la Porsib, aplaudăm toti antreprenorii români care au inclus încărcarea la locul de muncă în pachetul de recompense oferit echipei.
In direct cu proprietarii
Tudor – IONIQ 5 RWD, Timișoara
În luna Noiembrie IONIQ 5 a parcurs 2451 km cu un consum mediu de 21 kWh/100km și 283 RON costuri de încărcare (11.5 RON/100km sau 0.32 RON/kWh). Costul redus se datorează încărcărilor gratuite de la birou (lektri.co).
Peter – IONIQ 5 AWD, Timișoara
- Distanța parcursă: 1578.9 km
- Total încărcări: 372.4 kWh
- Cost total: 260.4 RON
- Cost mediu: 16.5 RON/100 km (încărcare la locul de muncă oferită de Continental Timișoara)
- Energie obținută de la panourile solare: 1.93 kWh
Laurențiu – VW ID4, Cluj-Napoca
În luna noiembrie am adunat un număr de 1284 km cu un consum de 18,4 kWh/100 km, cheltuieli 0 (încărcări la stațiile Primăriei Cluj).
Cristian – Skoda Enyaq, Brașov
Pe parcursul lunii noiembrie am parcurs 3363 km, cu un consum mediu calculat pe baza datelor de încărcare de 20.6 kWh/100km și un cost mediu de 20 lei/100km.
Deoarece resetez la fiecare săptămână nu am și datele de consum ale mașinii, dar de regulă consumul afișat la bord este cu 10% mai mic decât cel calculat folosind citirile de pe contor. Pentru luna trecută s-ar situa în interval 18.0-18.5 kWh/100km.
Încărcări:
– Acasă: 628.8 kWh – 503.4 lei
– Renovatio: 44.3 kWh – 110.3 lei
– Polyfazer: 19.9 kWh – 60 lei
Total: 693 kWh – 673.7 lei
Edy – Kia eNiro, Târgoviște
Eu nu am mai trimis de ceva vreme statisticile pentru că am fost super aglomerat. Noiembrie-decembrie sunt cele mai intense luni pentru mine.
Văd că în perioada asta a mai crescut consumul dar nu foarte mult. Cam 10-15% ceea ce mi se pare decent. Cred că același raport il aveam și la termică în perioada asta.
Toate alimentările le-am făcut de acasă Hidro Electrica 0.76 lei/kWh.
In luna noiembrie am parcurs 2598 km cu un consum mediu de 15 kWh.
NOTĂ:
Desi numărul total de km comunicat de Edy (imaginea din dreapta 2598 km) coincide cu cei monitorizați săptămânal, datele zilnice de consum la bord au înregistrat o eroare în 28.11, care a fost eliminată din calcul.
Ca urmare, după șase săptămâni de creștere, consumul mediu ponderat calculat pentru luna noiembrie a fost 15.7 kWh/100km.
Colegii din echipa Kona, au furnizat și alte exemple de erori afișate la bord.