Echipa noastră „coreeana”, re-botezată după ce Marius și Teo au parcat cele doua Kia Niro, alături de Konele lui Attila , Paul, Tudor, Cristian și Titus, continuă drumurile de toamnă cu un consum ceva mai ridicat, firesc anotimpului rece, dar fără probleme tehnice sau de software.
Nu același lucru putem spune despre echipa „franceză”, care în prezent este formată din doua ZE 50 R135 conduse de Radu și Darius, reprezentând ultima ediție a veteranului electrificării europene Renault Zoe, două Peugeot e-2008, cu care Silviu și Ovidiu sunt mobili în București și electro-leul (e 208) mic, dar flamând, al Laurei, care după cum zice Tudor „probabil că vrea să crească și să ajungă 2008 într-o zi, când se face mare” 🙂
Vom alipi la echipa franceză și Opelul lui Razvan, care, deși este asamblat în Germania, se bazează pe aceeași platformă mixtă comună a grupului PSA. Sau, dacă preferă proprietarul, la echipa „germană”, compusă în prezent din e-Up-ul lui Marius, Citigo-ul lui Doina, Smart-ul Klarei și ID.3-ul lui Daniel.
Consum compacte
Ca să reluăm discuția de unde am lăsat-o în articolul de luni, citez din nou pe Darius, pentru a sublinia încă o dată cat de mare poate fi diferența între circulația în oraș, la temperaturi scăzute, cu numeroși consumatori suplimentari hrănindu-se din aceeași sursă de electroni, și cea la drumuri mai lungi, chiar daca media orară este mai ridicată:
Pentru Zoe, am două consumuri de raportat:
Unul strict urban, cu drumuri relativ scurte:
61.5 km, medie de viteza 17.6 km/h, consum 22.5 kWh/100. Foarte mare, deși s-a mers doar pe Eco.98 km, medie 60.3 km/h, consum 16.6 kWh/100. Drum național, mers normal, fără Eco.
Darius, Renault Zoe, Timișoara
Privind la parcursul și consumul lui Radu cu același model, dar cu un traseu mai lung, repetat în fiecare zi din apropiere de Ploiești la București, acumulând peste peste 700 km pe săptămână, se văd imediat diferențele cauzate de modul de utilizare.
La cele doua extreme, găsim pentru ultima săptămână Peugeot-ul e-208, despre care știam din vară ca este mai flămând și Corsa lui Răzvan, care a parcurs doar 6 kilometri săptămâna trecută. Ce vremuri triste trăim!
Consum echipa PSA

Cele două e-2008 au trecut de primele necazuri cu soft-ul, după actualizări făcute în service și acumulează kilometri în traficul dificil din București. Și în acest grafic consumul maxim de săptămâna trecută a fost cel al Laurei la Timișoara cu e-208, iar cel minim, consumul lui Răzvan cu Corsa la București.
Ovidiu precizează că în consumul său cu e-2008 sunt incluse mai multe ore de așteptare în mașină cu climatizarea pornită, ceea ce are impact asupra consumului, dar nu și direct asupra mediului, spre deosebire de nenumăratele mașini cu motoare termice, ce stau pe loc pornite atât vara, cat și în sezonul rece, pentru confortul pasagerilor, pufăind gaze de ardere în aerul respirat de toată lumea: pietoni, bicicliști și electromobiliști.

My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.