IONIQ 6 și Model 3 – după nevoi, de la 0 la 2500 km/săptămână

Discuțiile aprinse despre călătoriile lungi cu electricele sunt declanșate cel mai des de cei ce nu au încercat vreodată alunecarea lină, tăcută și fără fum la eșapament, cu pauze rezonabile după câteva ore de condus, pentru dezmorțire, masă, joaca copiilor sau nevoile animalelor de companie și ale pasagerilor.

In schimb, odată cu creșterea densității rețelelor de încărcare, înmulțirea numărului de stații în fiecare hub și simplificarea modului de pornire a încărcării și a plății, tot mai mulți electromobiliști se declară mulțumiți cu experiența din concedii, departe de sursele cunoscute de încărcare de acasă, locul de muncă sau de sport și complexul comercial preferat.

Câți automobiliști au fost îndepărtați de ideea utilizării unei ”electrice” la drum lung, din cauza stângăciilor cu aplicații, plata în avans, sume blocate în conturi sau pur și simplu nefuncționarea stațiilor, doar zeii protectori ai petroliștilor pot să numere.

Cert este că un exemplu de cum se concepe si execută o rețea de încărcare în favoarea clienților, fără aplicații , fără complicații, exista încă din septembrie 2012, după lansarea producției pentru Tesla Model S. A trecut însă mai bine de un deceniu până când nebunia producătorului care și-a construit propriile ”benzinarii” să fie înțeleasă, apreciată și copiată. Un lucru bun, într-un târziu!

Participare la Electromobilitate Track Day

Între proprietarii de Model 3 care și-au anunțat participarea la evenimentul organizat la Transilvania Motor Ring în 7 septembrie este fostul nostru coleg de proiect Istvan (Târnăveni), care ne pregătește o delicioasă surpriză.

Bine ai revenit Istvan, te așteptăm cu drag!

Echipa Model 3

Betty și Alex – Săbăreni

Datele pentru săptămâna trecută rămân neschimbate: 0 km parcurși • 0 Wh consumați • 0 încărcări • 0 lei cheltuiți

Având în vedere că nu plănuiesc să pornesc mașina nici în această săptămână, pot transmite și datele pentru finalul lunii iulie.

🚗 Tesla în luna iulie – performanță la nivel de artă electrică

În luna iulie, Tesla a stabilit un record de eficiență absolută: zero energie consumată prin încărcare. Am parcurs doar 3,15 km — un drum până în sat și înapoi — cu doar 640 Wh consumați. 

  • 🔋 Încărcări: 0 (nici măcar de la Soare!)
  • 💸 Costuri: 0 lei
  • 🏆 Record: Zero energie consumată prin încărcare

Cât reprezintă cei 640 Wh consumați în iulie de Model 3? Cu ajutorul Chat GPT câteva răspunsuri:

  • Un uscător de păr consumă ~1000 W: deci ai fi putut usca părul timp de ~38 de minute.
  • Un cuptor cu microunde (800W) ar fi putut merge ~48 de minute.
  • Un bec LED de 10W ar fi stat aprins 64 de ore cu același consum.
  • O cafea la un espressor consumă 100 Wh – deci ai fi făcut 6-7 cafele electrice.
  • Un laptop consumă cam 60Wh pe oră – deci peste 10 ore de muncă sau Netflix.

Marius – Câmpina

21 – 27  IULIE  2025

  • km parcurși – 166
  • kWh consumați în Drive – 22
  • kWh consumați în staționare – 8
  • consum mediu – 12,9 kWh/100 km
  • durată deplasare – 174 minute
  • viteza medie – 57,2 km/h
  • temperatura medie a aerului – 29,3°C
  • kWh încărcați – 0

Temperaturi extrem de ridicate săptămâna aceasta. Doar drumuri scurte, majoritatea lor spre locul de muncă. Temperatura medie a bateriei a fost de 32,4°C. Fără încărcare săptămâna aceasta.

Mihai – Fălticeni

O săptămână călduroasă cu fenomene extreme, de la 34-35 de grade ziua și nopți tropicale la ploi reci de 20 grade sâmbătă și duminică.

Săptămâna #30: 21 – 27 iulie 2025 (75% SoC) – Odo: 20621 km

  • Distanța parcursă: 583 km (5% urban, 95% extra-urban)
  • Viteza medie: 57 km/h
  • Consum mediu: 10.2 kWh/100 km
  • Cost încărcări: 0 lei 
  • Număr încărcări:  1 set de 5 încărcări la serviciu total 74.25 kWh (67 kWh în mașină) la 16A (3.3 kW) cu stația Polyfazer 8-32A
  • Energie încărcată: 74.25 kWh ( în mașină 67 kWh )
  • Energie consumată în Drive: 59.6 kWh
  • Energie consumată în Park: 3.6 kWh (Sentry, Vehicul în așteptare, Ecran, Protecția supraîncălzirii cabinei)

IONIQ 6 și Model 3 LR

Paul – IONIQ 6, Băilești

Săptămâna trecută (21-17 iulie) am parcurs 2517 km, totalul încărcărilor însumând 436,38 kWh. Costul total a fost de 718,58 lei, adică 28,55 lei/100km.

Majoritatea traseului a fost parcurs la întoarcerea din Olanda, afară de ultimii 320 km și de un scurt drum la Rânca (372 km), menit să ne scape de căldura ucigătoare de sâmbăta trecută.
La sfârșitul săptămânii, parcursesem 7749 km de la achiziție, iar bateria indica un SoC de 93%.

Am testat capacitatea mașinii de a-și adapta viteza la limitele stabilite pe sectorul de drum pe care mă deplasez și am observat că acestei funcții îi trebuie aduse multe îmbunătățiri.
Adaptarea vitezei se face automat doar la peste 60 km/h, și este bazată exclusiv pe identificarea semnificației semnelor de circulație cu ajutorul camerei. Aceasta face ca schimbarea vitezei să nu se efectueze decât abia după ce am trecut de indicator. Sper ca viitoarele update-uri să cuprindă eliminarea acestui aspect.

Optimismul meu este dat și de o altă funcționalitate descoperită după ultimul upgrade, aceea ce a dezactiva prin comandă vocală atenționarea privind limita de viteză pe sectorul de drum. Camera identifică greșit aceste limite în numeroase situații, cea mai întâlnită fiind atunci când consideră că limitarea vitezei pe breteaua de ieșire de pe autostradă mi se aplică și mie, deși circul pe banda întâi.

Daniel – IONIQ 6, Dej

Pentru săptămâna 21-28 iulie avem următoarele date:

  • 687 km parcurși 
  • 12.2 kWh/100km consum mediu
  • 63 kWh încărcați 
  • 0 lei cost încărcări 

În această săptămână am finalizat și cu înmatricularea, urmează să planific niste călătorii, cel mai probabil doar prin țară momentan.

Bogdan – Model 3 Performance, București

Pentru săptămâna 21-28 iulie cu M3P am avut următoarele date:

  • Distanța totală: 69.3 km
  • Consum total: 16.3 kWh
  • Consum mediu: 23,5 kWh/100km

Nimic deosebit de raportat, din fericire am reintrat în rutina cu mașina,după sperietura cu ramasul in drum:

Răzvan – Model 3 LR, Mangalia

In saptamana 30:

  • am mers 507.9 Km,
  • am încărcat 83 KWh,
  • am consumat 93.8 KWh,
  • consum mediu de 18.5 kWh/100km
  • Cost 0, încărcat din surplusul panourilor solare.

Un mesaj necodificat, în imagini, pentru scepticii care își imaginează că pentru 500 km/săptămână stai cu orele și aștepți să se încarce mașina. Răzvan a încărcat DOAR acasă, din surplusul de energie generat de instalația fotovoltaică. În realitate nu aștepți după încărcare, nici măcar nu pierzi timpul cu drumul și coada la benzinărie. Iți vezi de treburile tale, în timp ce mașina suge electroni cu biberonul.

Dan – Model 3 LR rwd, Motor City (Michigan)

In timp ce Moni a rămas să-și ia rolul de bunică în serios, eu am revenit în Michigan, unde temperaturile de 35o C de săptămâna trecută mi s-au părut mai rezonabile, după 43o C din Las Vegas.

Cu toate acestea, diferența în calitatea aerului a fost determinată de incendiile îndepărtate din pădurile canadiene și umiditatea excesivă din zona Marilor Lacuri.

Un aer lipicios, care cobora doar seara târziu sub 30o (vezi foto: 28o la 22:37) ne-a cam ținut în casă la AC, puținii km acumulați fiind pe drumul de întoarcere de la aeroport și cele zilnice la bazinul de înot cu nepotul.

Pe scurt: parcurs 280 km, consum mediu14,1 kWh/100km, toate încărcările la priza casnică din garaj, după ora 23.

Notă pentru electro sceptici: cuplarea seara și decuplarea mufei de încărcare dimineața, durează mai puțin decât vizita la benzinărie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.