IONIQ 6 – un an după preluarea ștafetei de la Kona

Înainte de a reveni cu un rezumat al experiențelor după primul an cu IONIQ 6, voi face mai întâi o scurtă recapitulare a conviețuirii cu Hyundai Kona.

Hyundai Kona

image.png

În acești 4 ani, respectiv din mai 2022 de când este în posesia noastră, pe lângă că ne-a cărat pe noi, a dus și multe altele precum remorca cu materiale de construcții pentru casă, panouri solare, lemne și deșeuri la fier vechi, aș spune ca un adevărat cal de povară, bun la toate.

În momentul de față Kona se află în posesia tatei, care o folosește aproape de zi cu zi în diverse activități, de la cumpărături la mers după nepoți, dar și concedii.

Se apropie cu pași înceți spre borna de 100.000 km fără incidente majore, doar revizii și consumabile (lichid de parbriz și cauciucuri).

Singurele defecte în anii aceștia, înlocuite pe garanție, au fost camera de mers înapoi și actuator ușă de la portul de încărcare.

Până acum pentru Kona avem următoarele costuri.

549f3846-31cc-433e-ab10-538fd7ffb977.png

Din câte se observă costurile cele mai mari au fost cu asigurarea și „alte costuri” unde pot spune că mai mult e de moft:

  • jantele extra,
  • cârligul de remorcare,
  • frunk, toate fiind mai mult opționale pentru mașină și doar o dorință de a mea.

Pe viitor mașina va rămâne în familie, neavând planuri de a o înlocui, deoarece în timp și-a demonstrat fiabilitatea, eficiența și ne acoperă nevoile zilnic.

Primul an cu IONIQ 6

image.png

De la început aș spune că nu am parcurs la fel de mulți kilometri față de Kona în primul an.

  • 23.000 km cu IONIQ 6,
  • 32.000 km cu Kona.

Dar e normal, deoarece familia a crescut în acest an și prioritățile s-au schimbat radical.

Dacă vă uitați peste grafic putem vedea exact ziua când am devenit tată spre sfârșitul lui septembrie. Acum pot spune cu încredere că bebe al nostru adoră drumurile cu IONIQ 6.

Încă nu avem călătorii lungi, cel mai lung drum fiind până la Sibiu sau Satu-Mare, dar în schimb avem o multitudine de altele mai scurte, toate făcute în range-ul mașinii, cu încărcări doar acasă sau la locul de muncă, de unde rezultă costurile extrem de reduse cu energia electrică.

Vom face un mic concediu pe litoral, unde IONIQ 6 va fi supus unui adevărat test de drum lung, încărcat de bagaje și toate locurile din mașină ocupate. Cel mai probabil vom face un adevărat puzzle în portbagaj, iar sub scaunul lui bebe între scaune vom folosi un frigider auto conectat la priza de 220V de sub bancheta spate.

Mai spre sfârșitul lui septembrie, vor urma ori câteva zile cu rulota sau undeva în afara țării (Grecia, Croația sau un Safari park în Ungaria), dar asta depinde foarte mult cum evoluăm împreună cu bebe al nostru.

Și cum spuneam de rulotă, de astăzi I6 are cârlig de tractare montat, care va fi folosit și pentru remorcă, un suport de biciclete și cine știe ce idei ne mai vin.

De multe ori cuvintele sunt insuficiente pentru a descrie mașina, dar cel puțin pentru noi e exact ce ne-am dorit , un sedan confortabil pe care vom încerca să avem grijă pe cât posibil putem, pentru a face cât mai multe excursii.

Certificatul de absolvire al stagiului de 12 luni

Există o tradiție în cadrul proiectului Electromobilitate ca fiecare absolvent al stagiului de 52 de raportări săptămânale să primească un „certificat” de absolvire, care reprezintă parcursul și consumul mediu transmis în fiecare săptămână.

image.png

In plus, bineînțeles că am ținut evidența la fiecare leu consumat.
După cum se poate observa costurile de deplasare sunt foarte mici, aici fiind avantajat de încărcările la locul de muncă și acasă de la soare.

Doresc să atrag atenția asupra costului asigurării CASCO. Deși avem un cost ridicat (peste 16.000 lei), am avut un incident în care am fost nevoiți să înlocuim parbrizul. Decontat pe asigurare, cei peste 8.000 lei din dreapta rubricii „asigurare” în tabelul alăturat, reprezintă cât ne-ar fi costat să înlocuim parbrizul.

image.png

Vom continua să transmitem datele săptămânale și să relatăm experiența noastră cu IONIQ 6, iar pentru Kona vom trece la raportarea lunară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.