Lecții noi de pe piața chineză de vehicule electrice

Până în luna iunie 2020, am scris despre piața chineză ca fiind cea mai mare pe plan global, poziție păstrată mai bine de două decenii, printr-o politică coerentă de promovare și subvenționare a electromobilității.

Dominată de producători locali, care au înțeles mesajul cotelor guvernamentale de vânzare NEV – new energy vehicles, urmărite cu strășnicie de autorități și întărite cu amenzi usturătoare, piața chineză a dat naștere celei mai mari industrii de acumulatori, componente pentru vehicule electrice și echipamente necesare încărcării lor.

Diminuarea și eliminarea unor subvenții, începând cu luna iulie 2019, au generat o reașezare pe criterii competitive a pieții, la dispariția unor producători mici, așa numiții „vânători de subvenții” și la concurență atât din partea firmelor globale, cât și a startup-urilor competente, în topul înmatriculărilor.

Anul 2020, pe lângă întreruperea majoră a activității din cauza pandemiei, a fost marcat de începerea livrărilor de Model 3 asamblate la Shanghai. Cu vânzări de peste 10.000 exemplare pe luna, Tesla s-a instalat cu autoritate în fruntea clasamentelor de orice tip: după număr, încasări, sau profit obținut pentru fiecare mașină vândută.

Top 15 inmatriculari NEV- new energy vehicles (fara PHEV)

Așa cum scriam și luna trecută, Tesla nu este singura firmă americană din clasament, GM a pătruns în Top 15 cu modelul Buick Velite, produs și oferit deocamdată doar în China.

Tot ca luna trecuta, trei startup-uri Nio, Li Xiang și Weltmeister au menținut ritmul livrărilor, modelul Nio ES6 urcând chiar o poziție în clasament.

Primul model electric al JV-ului GM-Wuling

Inedită în luna iulie este intrarea meteorica în clasament direct pe locul 12, cu peste 7300 de unități livrate, a unui mini-automobil de oraș produs de un joint venture GM-Wuling. Astfel de ascensiuni bruște dezvăluie existența unui segment de piață important pentru miniautomobile de oraș la preț foarte accesibil.

Lecții pentru Europa

Odată cu creșterea subvențiilor în Franța, Germania, Spania și Austria, interesul clienților a generat mai multe înmatriculări în prima jumătate a anului în Europa decât s-au înregistrat în China. Cu toate acestea, piața este dominată de producătorii clasici, care oscilează între inerția firească, determinată de profitabilitate, de a construi automobile cu motoare termice și cea impusă de amenzile pentru nerespectarea normelor de emisii CO2 în Europa.

Câtă vreme fiecare model electric vândut este perceput ca o pierdere financiară datorita eliminării vânzării unei model pe benzina sau diesel, rămâne puțin probabil să vedem pe piața europeană miniautomobile electrice de oraș în volum mare, în afara tripletei VW (produsă în cantități insuficiente) și probabil a lui Citroen Ami.

Citroen Ami

Așa cum s-a întâmplat și în China, lansarea producției Tesla la Berlin va schimba total dinamica vânzărilor de mașini electrice în 2021, când sperăm că grupul Volkswagen va fi depășit problemele de software și un număr semnificativ de ID 3 și ID 4 vor ajunge la clienți.

e.GO Life

Regretabil rămâne faptul că sistemul de finanțare european nu alocă suficient capital de risc pentru startup-uri și cele două încercări germane de la Aachen (e.GO Mobile) și München (Sono Motors), se zbat intre faliment pentru prima și întârzieri majore pentru a doua. Alte încercări din Olanda (Lightyear) și Suedia (Uniti) sunt încă prea departe de producție pentru a intra în discuția despre înmatriculările europene.

Ținând însă cont că Nio, Ayways, Weltmeister, Xpeng etc. pregătesc exportul în Europa, iar Polestar a înregistrat deja primele succese, este foarte probabil ca în curând startup-uri chineze să preia o parte din cererea nesatisfăcută de producătorii europeni, asa cum a dovedit SAIC cu modelul MG ZS.

Ironia este că o parte din aceste startup-uri se bazează pe know-how european, mai ales german, transferat prin experții angajați de firmele chineze după încetinirea programelor electrice la BMW (un centru tehnic Nio este la München!) și sunt finanțate de fonduri americane, inundate de cash-ul electoral, distribuit cu generozitate pe piețele financiare din SUA.

O serie de startup-uri chineze pregătesc oferte publice pe bursele americane pentru acces la fondurile necesare dezvoltării producției și a exportului. Este remarcabil cât de repede au înțeles firme mici din China ca banii investitorilor dispuși sa riște în electromobilitate, cu speranța găsirii viitoarelor acțiuni aducătoare de bogății la fel ca Tesla, sunt în SUA, dar clienții cei mai numeroși se găsesc în Europa.

După luna de concedii în industria auto, urmează un septembrie electrizant, în care pe lângă livrările de VW ID 3 și obișnuitul efort de final de trimestru la Tesla, vom urmări dacă Wuling reușește să producă și să livreze pe măsura celor 15.000 de înscrieri primite pentru miniautomobilul lor de oraș.

Cu siguranță va fi o luna record în Europa dar și piața chineză este din nou în creștere, cu modele electrice noi produse local de VW și BMW încercând sa câștige atenția publicului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.