După ce George (AR) a parcat primul Megane în garajul nostru virtual, la doar o săptămână după achiziție, interesul major stârnit de noul model electric livrat în România a generat un val de întrebări și comentarii.
Prima întâlnire cu Megane, la IAA 2021 în München, a fost promițătoare, designul atractiv și spațiul interior generos fiind de bun augur. Experiența acumulată de Renault cu ZOE este o fundație solidă pe care Megane să devină o nouă vedetă europeană, iar primele specificații tehnice promiteau încărcare AC cu 22 kW, o caracteristică extrem de apreciată la ZOE. Analize mai detaliate și primele comparații cu competitorii de la vremea respectivă, găsiți în următoarele articole:
- Peugeot 208, Corsa și ZOE la intersecția cu scepticismul. Cum va fi primit Megane?
- Este gata ZOE să predea ștafeta noului Megane?
- FOTOREPORTAJ: aproape numai automobile electrice în prima zi la IAA
- ZOE, regina înmatriculărilor europene, se pregătește de retragere?
Comparație modele 4200 – 4300 mm
Am alcătuit comparația pentru această clasă de automobile pe baza informațiilor din EV database la 4 noiembrie 2022.
Dacă pentru Kona, ID.3 și Peugeot 2008 puteți găsi rapoarte săptămânale și lunare ale proprietarilor (începând din 2020), Megane este la început de drum cu George la volan.
Am adăugat specificațiile pentru MG 4, ca să înțelegem mai bine panica declanșată în rândul executivilor francezi după salonul auto de la Paris, unde parcă s-au confruntat prima oară cu realitatea chineză: modele mai performante, cu interioare mai bine finisate, la prețuri mai accesibile.
Clasamentul global și european de înmatriculări ( sursa CleanTechnica)


In realitate nu poate fi o surpriză, câtă vreme VW ID.4 este singurul model european, fabricat în Germania, China și SUA (cu acumulatori și componente din China), care și-a găsit un loc în Top 20 al înmatriculărilor globale din acest an (imaginea din stânga).
Nici clasamentul european nu este cu mult mai promițător pentru concurenții direcți ai Megan-ului. Doar Kona și ID.3 reușesc să se mențină la mijlocul clasamentului (imaginea din dreapta).
In timp ce MG 4 bate la porțile bătrânului continent, înțepenit parcă într-o eră a motoarelor cu ardere internă, Peugeot 2008 a căzut în dizgrație. Platforma mixtă, utilizată în grabă pentru evitarea amenzilor europene, și-a dovedit repede limitele față de cele dedicate (MEB, E-GMP) lansate de grupul VW și Hyundai-Kia.
De altfel, ca un vechi slujbaș pe baricadele industriei auto, mă gândesc cu compasiune la proiectanții responsabili de viitoarea generație de modele electrice ale grupului Stellantis. Cât elan, fantezie și pasiune vor aloca acestor noi modele, când șeful lor (Carlos Tavares), declară: „politicienii au ales tracțiunea electrică, nu constructorii de automobile”?
Fără a prezenta o alternativă mai bună pentru evitarea catastrofei climatice, prognozată de oamenii de știință de mai bine de 30 ani, declarația lui Tavares reprezintă doar un caz acut de „don’t look up”-ism, lipsit de viziune și mânat strict de interesul profiturilor pe termen scurt și al bonusurilor oneroase încasate (19 milioane euro) pentru 2021.
Înmatriculări pe modele în Europa de vest (sursa EU EVs)




Cele patru diagrame prezintă istoricul înmatriculărilor din Europa de vest pentru modele comparate în tabelul de la început. Este ușor de vazut că ID.3, Kona și Peugeot 2008 sunt în scădere față de anul trecut.
Creșterea rapidă începând din luna mai pentru Megane, corespunde primelor livrări, dar este mult prea devreme pentru a trage orice fel de concluzii. Vom consemna pentru următoarele 12 luni evoluția Megan-ului, cu George la volan, într-un caz de utilizare ideal pentru orice automobil electric: navetă lungă (peste 100 km pe zi) și încărcare acasă, de la panourile solare.
Drum bun Megane!

My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.