Nissan LEAF – Deva-Rânca-București (episodul 2)

După experiența frumoasă de la Deva a urmat drumul de întoarcere la București. Dar nu oricum, ci împreună cu șase colegi din echipa proiectului Electromobilitate, via Transalpina-Rânca.

Am plecat din Deva cu bateria încărcată la 100% și cu ceva emoții legate de autonomie, pentru că știam dificultatea drumului pe Transalpina, până la Rânca. Nu știam ce consum va avea mașina la urcare până la cota 2.145 m!

Am făcut o scurtă oprire în Hațeg, unde ni s-a alăturat Alexandru (Aiud) cu Dacia Spring, ridicând numărul de mașini în coloana de ”electrice” la opt și moralul meu la cote înalte. Dacă poate Spring-ul… poate și Leaf.

Am savurat drumul dintre Petroșani și Obârșia Lotrului, cu peisaje superbe, mai ales la început de toamnă.

La Obârșia Lotrului am ajuns cu 45% rezervă de energie în acumulator(SoC) și încă 20 km de urcat, dar pe ce drum!

Aveam în față zona cu cea mai mare diferență de altitudine de pe tot traseul. Comportamentul mașinii electrice pe serpentinele foarte strânse este cu totul diferită față de ce am experimentat până acum cu mașinile termice. Este o plăcere să ai în pedală tot cuplul mașinii, instant.

Am răsuflat ușurat când am ajuns în cel mai înalt punct de pe Transalpina cu 24% SoC. Aș fi vrut să mai urc dar nu aveam unde :).

A urmat un popas de cateva minute, timp în care ne-am bucurat de peisaj, vreme și vremuri! Dar ne-am și luat la revedere, fiind momentul în care eu am coborât spre zona Olteniei.

Consumul mediu de la Deva la Rânca a fost 17.4 kWh/100km, după 136 km și o urcare de la 200 m la 2100 m. In baterie am rămas cu 24% rezervă, dar știam că acum urmează coborârea și prin regenerare voi încărca bateria. După câțiva zeci de km am ajuns în Novaci cu 40%!

La baza traseului Transaplina a urmat o încărcare în Baia de Fier până la 90% și continuarea drumului spre București, via Râmnicu Vâlcea și Pitești. Urma partea de drum cea mai ușoară, cea mai cunoscută și pe care știam ca o să reduc consumul mediu total al acestei plimbări.

Până acasă am mai făcut o pauză în Pitești, la intrarea pe autostradă. M-am dezmorțit câteva minute, am încărcat în acest timp și am continuat drumul aglomerat de duminică seara, spre capitală.

Consumul a scăzut simțitor, reușind să ajung în București cu o medie de 10.9 kWh/100km, după 423 km parcurși din Deva până în București, via Rânca!

Această experiență mi-a dat încredere că și cu o mașină electrică cu baterie mică, se poate ajunge oriunde, dacă traseul este planificat și mașina exploatată ”regulamentar”, ținând cont de instrucțiunile de încărcare din manual.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.