Degetele de la o mână sunt suficiente pentru numărătoarea inversă rămasă până la plecarea în cea de-a 7 ediție a evenimentului #RO1000Challenge, organizat de proprietari de EV reprezentând orice marcă sau model.
Colegii noștri au lansat invitații de participare tuturor amatorilor, indiferent de motorizare, mai ales pentru cei ce în postările din media socială parcurg 1000 km fără oprire. Chiar așa să fie?
Nu recomandăm! Pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.
Regulile sunt puține și simple: trebuie respectată legislația rutieră în vigoare.
In premieră participanții vor avea ocazia sa colecteze datele cu ajutorul unei aplicații dezvoltate de colegul nostru Cristi (ID.7, Brașov), despre care aflați detalii în prezentarea alăturată, autori Alex (ID.3, Berceni) și Cristi (ID.7, Brașov).
Este cea de-a șaptea ediție și se va desfășura pe traseul de sud-est, într-o perioadă caniculară, spre deosebire de ediția precedentă de iarnă, cea din luna februarie.
Pentru detalii, am listat mai multe articole care prezinta scopul, edițiile precedente datele transmise de participanți despre cei 1000 km parcurși într-o zi, indiferent dacă a fost intr-o zi geroasă sau caniculară.
Vă așteptăm cu mult interes împreună cu invitații voștri pasionați de mobilitatea electrică sau sceptici înverșunați. Toată lumea are ceva de învățat dintr-un asemenea tur de forță.
Și nu uitați deviza noastră pentru toate evenimentele: Safety First!
- #RO1000Challenge – ediția a VI-A, pentru un viitor electric
- #RO1000Challenge – în direct cu participanții (I)
- #RO1000Challenge – în direct cu participanții (II)
- #RO1000Challenge – ediția de vară 2025 pe traseul de vest

We are a community of electric vehicle owners passionate about sharing real-world experiences with anyone curious about sustainable mobility. Since 2018, we’ve documented insights from 147 user cases, covering over 5.4 million kilometers—primarily across Romania, with valuable contributions from fellow EV drivers in the USA, Finland, Germany, Italy, France, Lithuania, Switzerland, Norway, and Ireland.





