Polestar 2 ajunge la timp si cu pret redus in SUA

In aceste zile dominate de stiri negative din industria auto, cand scaderile de vanzari si profit si amanarile unor lansari de noi modele sunt la ordinea zilei, Polestar vine cu o adiere de vant proaspat in panzele mobilitatii eletrice.

Dintr-un articol publicat de Automotive News aflam ca primul model 100% electric, Polestar 2, al firmei detinute in proportie de 50/50 de grupul Geely si Volvo va ajunge la timp pe piata americana si va fi cu 3000 USD mai ieftin decat a fost anuntat initial.

Dupa stirea recenta despre deschiderea comenzilor pe piata germana, Polestar ofera noul model electric pentru 61.200 USD (fara subventie) incepand din vara, in cinci orase din vestul SUA si trei in Canada.

Polestar 2 si concurenta

Incepand din luna martie, Polestar 2 se produce in fabrica Geely din Luqiao, de unde va fi livrat cu prioritate in Europa, apoi pe coasta de vest a continentului Nord American.

Obiectivul declarat de Thomas Ingenlath, care pe langa rolul de vicepresedinte responsabil de design al grupului Volvo, conduce si destinele Polestar, este o productie de 100.000 unitati pe an si profitabilitate atinsa in 5 pana la 7 ani.

Cu un volum mic pentru industria auto, limitat la 50 de mii unitati pe an, Polestar imita planul de afaceri Tesla, care a pornit la drum tot cu volum mic si preturi ridicate pentru Model S si X.

In schimb pentru lansarea primului model de „masa” (la scara masinilor electrice), Tesla a stabilit pretul de baza la 49.000 USD pentru Model 3 long range, tractiune spate, pe vremea cand cumparatorul mai beneficia de o reducere de taxe federale de 7500 USD.

Dupa ce Tesla a depasit 250.000 de unitati produse, subventia de scazut treptat si in prezent clientii nu mai beneficiaza de subventii federale. In schimb Polestar porneste de la zero, cu o reducere de taxe de 7500 USD, in plus unele state mai acorda 2000 USD in reduceri de taxe locale.

Va fi foarte interesant de urmarit, ce vor decide cumparatorii care pot beneficia de o reducere cumulata de pret cu 9500 USD pentru Polestar 2, fata de zero USD pentru orice model Tesla.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.