Raportul echipei Tesla Model 3 la început de Iulie

TESLA – PESTE 1000 DE ÎNMATRICULĂRI ÎN 2023

Nu poate fi un secret că Tesla a cucerit o parte din inimile românilor! Însă, cu fiecare lună care trece, constatăm, cu entuziasm, că producătorul american câștigă tot mai mult și buzunarele noastre!

În prima jumătate a anului 2023 s-au înmatriculat 1141 vehicule Tesla Model 3 și Y. La acestea se mai adaugă câteva zeci de Model S și X. Ca să ne facem o idee despre amploarea fenomenului Tesla în România, este bine de știut că în tot anul 2022 au fost înmatriculate 1143 Model 3 și Y!

Din cele 1141 vehicule achiziționate anul acesta, 681 sunt Model Y și 460 Model 3, care au fost depășite în clasamentul înmatriculărilor din iunie doar de Dacia Spring.

DOI NOI COLEGI ÎN ECHIPA TESLA MODEL 3

Dacă v-a scăpat cumva din articolul de bilanț pentru luna iunie, începând cu săptămâna următoare, echipa noastră se va îmbogăți cu doi colegi noi. Pe ambii îi cunoașteți din articolele lor de prezentare:

Eugen, conduce un Model 3 Long Range RWD și trăiește în Germania, iar Alex este posesor de Model 3 Standard Range 2023, din București.

Alex și Eugen, bine ați venit în echipa proiectului Electromobilitate!

ACTIVITATEA ECHIPEI TESLA MODEL 3 ÎN SĂPTĂMÂNA 03-09 IULIE

Alex – Model 3 Standard Range (Săbăreni)

Pentru săptămâna 3-9 Iulie, am următoarele date:

  • Distanța parcursă – 676 km
  • Energie consumată în Drive – 105 kWh
  • Consum mediu – 15,6 kWh/100 km
  • Energie încărcată – 104 kWh
  • Energie consumată în timpul încărcării – 109 kWh
  • Cost încărcări – 57 RON (încărcarea de la Turnu Măgurele la stația Polyfazer)
  • Energie consumată în Idle – 10 kWh 

Sâmbătă am fost până la Turnu Măgurele, „reședința” de vară pentru următoarele săptămâni pentru fata noastră. Astfel, la dus am fost trei adulți și un copil plus bagaje full, cu următoarele date:

  • 148 km parcurși
  • 20 kWh consumați
  • 13,3 kWh/100 km consum mediu

Aici am încărcat la stația Polyfazer, de la Altex – 23 kWh, cu un cost de 57 RON (56%-99%).

La întoarcere, am fost doar doi adulți, fără bagaje, cu următoarele date:

  • 134 km parcurși
  • 19 kWh consumați
  • 13,8 kWh/100 km consum mediu

Datele dus-întors Săbăreni – Turnu Măgurele sunt următoarele:

Marius – Model 3 Standard Range (Câmpina)

SĂPTĂMÂNA 03-09  IULIE 2023

  • km parcurși – 704
  • kWh consumați în Drive – 91
  • kWh consumați în Idle – 10
  • consum mediu – 12,9 kWh/100 km
  • durată deplasare – 597 minute
  • viteza medie – 70,8 km/h
  • temperatura medie a aerului – 23,2 grade Celsius
  • kWh încărcați – 107
  • cost încărcări – 100 lei

Am atins borna primilor 65.000 km!

Săptămâna aceasta am fost într-un mini-concediu pe litoralul românesc, la Eforie Nord.

Acestea sunt datele drumului de dus:

Câmpina (SoC 90%) – Ploiești – Slobozia – Hârșova – Eforie Nord (SoC 15%)

  • km parcurși – 318
  • kWh consumați – 36
  • consum mediu – 11,3 kWh/100 km
  • durată deplasare – 4 ore 21 minute
  • viteză medie – 73,1 km/h
  • SoC consumat – 75%

Singurul lucru notabil pe traseu a fost un accident, în dreptul localității Nicolae Bălcescu, care a ținut paralizat traficul pentru mai bine de 30 minute. Am fost nevoiți să ieșim din carosabil și să parcurgem aproximativ 1,5 km pe câmp, pentru a putea trece de sectorul blocat de răsturnarea unui camion de mare tonaj.

Acestea sunt cifrele traseului de retur:

Eforie Nord (SoC 100%) – Hârșova – Slobozia – Ploiești – Câmpina (SoC 10%)

  • km parcurși – 318
  • kWh consumați – 44
  • consum mediu – 13,7 kWh/100 km
  • durată deplasare – 3 ore 59 minute
  • viteză medie – 79,8 km/h
  • SoC consumat – 90%

Trebuie menționat faptul că am avut posibilitatea să încarc mașina la o priză normală, la locația unde am fost cazați, MAV Boutique Villa, în Eforie Nord.

Cu o seară înaintea plecării, am prezentat proprietarului datele culese de Tessie despre cele două încărcări efectuate, care au însumat 71 kWh.

Deși inițial ceruse 1,5 lei/kWh, suma pe care am plătit-o pentru încărcare a fost de 100 lei.

George M – Model 3 Long Range (Ineu)

Tesla M3 LR, Ineu, 0 km săptămâna aceasta, fiind in concediu.

George P – Model 3 Long Range (Sibiu)

La mine a fost din nou o săptămână liniștită, cu km puțini prin oraș.

Cost încărcări zero.

Data citire km parcurși kWh consumați consum mediu (kWh/100 km)
2023-07-09 150 26 17,4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.