Electromobilitate, zic…!
JURNAL D BORD: 6997 km
Zilele trec oarecum monoton, parcursul total se mărește, dar eu sunt cufundat complet în plăcerea de a conduce zilnic această mașină, cu care intru într-o perfecta armonie.
Zilele trecute am avut ideea de a inscripționa lateral mașina cu ceea ce cred că va fi un exemplu sau un imbold și pentru alții să vină în echipa electromobilității. Și efectele nu s-au lăsat prea mult așteptate, fiecare oprire într-o parcare fiind presărată cu întrebări din partea celor cărora probabil le surâde ideea: ce autonomie are, cata a costat, ce presupune mersul cu o asa mașină, din astea. Încurajator, zic eu…

În alta ordine de idei, am făcut și un test de autostrada, pe A3 bucata Ploiești-Bucuresti, dorind să verific ceea ce intuiam deja: în treapta D (drive, simplu), modul Eco activat, teren relativ plat, la 95 km/h, pe pilot automat, singur în mașină și cu climatizarea automata pornită, am constatat un consum instant de 11-13 kWh, care s-a menținut relativ constant. La urcarea în rampa unor pasaje consumul s-a ridicat la 20-21 kWh, dar a scăzut la zero și chiar a intrat în recuperare la coborâre.

Concluzia e că un mers la viteza asta poate ține mașina cam în același consum ca pe un drum național/județean, ceea ce e de reținut pentru planificarea unor drumuri mai lungi, care să includă și autostrăzi.
Ceea ce și intenționez să fac în următoarele săptămâni, adică vreau să fac două ieșiri înspre Constanța și Orșova, pentru care îmi planific cu atenție traseele, opririle și stațiile de încărcare.
Poate sunt unii care ar crede ca o viteza de 94-96 km/h pe autostrada e puțin, față de limita de 130 km/h. Limita aceea însa nu e obligatorie, iar eu cred că timpul petrecut într-o mașină electrica e neprețuit, mai important, mai economic și mult mai plăcut într-o companie agreabilă și în susurul foarte clar al muzicii…!
De altfel, destinațiile pe care mi le aleg sunt sigur că le voi găsi acolo și atunci când voi ajunge mai puțin repede.
Iar cei care agreează și practica așa numitului mers “sportiv” (de fapt agresiv și în speță ilegal) pe drumurile publice de orice fel, cu depășiri și schimb de banda fără rost și viteză excesivă inutilă, nu fac decât să se pună pe ei însăși și pe noi toți ceilalți în pericol.
De aceea cred ca electromobilitatea ne poate ajuta să devenim mai responsabili.
Drumuri bune tuturor și aventura (electrică) continuă…!

Pasionat de masini din frageda copilarie, conducator auto cu destula vechime si mai multe categorii pe permisul de conducere, cu ceva cunostinte tehnice, dar mai ales dornic de experiente noi;