Daca ati urmarit relatarile de la CES, unde am ajuns anul acesta cu sprijinul revistei online 24auto.ro si al lui Eugen Cocea, poate va aduceti aminte ca in pavilionul de nord, dedicat industriei auto, era un mare stand Amazon unde am gasit un prototip Rivian R1T.

Asa cum am scris dupa inchidierea editiei din acest an al uriasei expozitii de produse electronice, desfasurata in numeroase locatii din Las Vegas, la CES granita intre industria auto si IT este nedefinita si gigantii tehnologiei prezinta alaturi de producatorii auto globali, solutii pentru viitorul electric, autonom si conectat al autovehiculelor de tot felul.

Primul pickup electric ce va ajunge in productie de serie in SUA, Rivian R1T, era parcat in standul Amazon pentru anuntul comun prin care startup-ul din Motor City facea cunoscut ca va utiliza comenzile vocale si servicii de conectivitate oferite de Amazon prin platforma Alexa.
Mai intai este bine de stiut ca firma Rivian a fost infiintata cu zece ani in urma si are o echipa experimentata in domeniul auto off-road. Mai multi executivi si designer-ul sef au venit de la Jeep si au lucrat la proiectul Grand Cherokee.

Extrem de tacuta pentru multa vreme, firma Rivian a explodat pe scena auto la salonul din Los Angeles in noiembrie 2018, unde a prezentat doua prototipuri. Un pickup truck electric R1T, care reprezinta o premiera pentru piata SUA, si SUV-ul R1S, construit pe aceasi platforma. O vizita la standul Rivian a celebrului designer Franz von Holzhausen, ex VW, GM, Mazda si in prezent parintele modelelor Tesla, a facut inconjorul lumii in presa si media sociala.
Performantele, planul de afaceri, dar si calificarea echipei au atras investitori de renume printre care Amazon, Ford si Cox Automotive au contribuit cu peste un miliard dolari, iar in decembrie 2019, o noua runda de finantare condusa de T.Row Price a mai adunat 1.3 miliarde pentru lansarea in productie, la fosta fabrica Mitsubishi din Normal, Illinois.
Un alt anunt important, care a facut rapid inconjorul lumii, a fost comanda pentru 100.000 de furgonete electrice din partea Amazon, pentru distributia de pachete. Recent se aude tot mai des de Rivian si vestile sunt bune, chiar daca inca neconfirmate oficial.

Dupa declaratiile de la CES facute de Sethu Gopal, seful echipei ce integreaza Alexa pentru Rivian, pregatirile pentru productie vizeaza trimestrul patru, 2020. Faptul ca Rivian este la un pas de productie a primului pickup electric american, este confirmat de numeroasele angajari, care se fac in prezent atat in Plymouth, Michigan, unde este centrul de proiectare si sediul firmei, cat si in Normal, Illinois, unde se vor produce cele doua autovehicule de teren.
Am atasat o galerie cu imagini surprinse in 7 ianuarie in standul Amazon la CES – Las Vegas, 2020









My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.